sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăNewsClotilde a rupt cu amenzile un „dezvoltator imobiliar“ care a defrișat ilegal...

Clotilde a rupt cu amenzile un „dezvoltator imobiliar“ care a defrișat ilegal 47 de arbori în Sectorul 1: 475.000 de lei!

-

Primăria Sectorului 1, condusă de Clotilde Armand, a dat o amendă de 475.000 de lei „dezvoltatorului imobiliar“ Central District 4 Elemente, care a tăiat ilegal 47 de arbori pentru a face loc ansamblului „Lagoon City“. Firma Central District 4 Elemente e controlată de afaceristul Lucian Azoiței.

Practic, poliția locală din Sectorul 1 a aplicat pedeapsa maximă prevăzută de lege, 10.000 de lei pentru fiecare arbore defrișat ilegal. La suma totală de 470.000 de lei s-a mai adăugat și o amendă de 5.000 de lei pentru că nu erau respectate prevederile legii privind menținerea curățeniei în șantier și a vehiculelor din perimetrul acestuia.

Este o „boală“ veche a românilor de a nu păstra curățenia pe șantierele de construcții, care devin focare de mizerie și de poluare. În plus, deși legea prevede expres acest lucru, camioanele și celelalte utilaje care părăsesc șantierele nu sunt spălate înainte, astfel că roțile pline de noroi murdăresc apoi șoselele.

- Advertisement -

Explicațiile lui Clotilde Armand pe Twitter

„În goana după profit rapid, unii dintre dezvoltatorii imobiliari încalcă flagrant legislația de urbanism și mediu. Poliția Locală Sector 1 – Compartiment Protecția Mediului a dat ieri o amendă record, în cuantum de 475.000 lei, pentru defrișarea ilegală a 47 de arbori.

Contravenția pentru taierea unei veritabile păduri urbane a fost dată unui mare dezvoltator care construiește un complex de locuințe de lux în nordul Sectorului 1. A primit amenda maximă prevăzută de lege: 10.000 lei/arbore defrișat ilegal. La această sumă s-a adăugat o altă sancțiune contravențională, în cuantum de 5.000 lei, pentru neasigurarea spălării zonei aferente șantierului și a utilajelor din perimetrul acestuia.

Reformarea Poliției Locale, pe care am realizat-o la începutul mandatului, își arată roadele. Nu sunt perfecți cei din poliție și mai sunt lucruri de îmbunătățit. Dar în Sectorul 1 îi sancționăm pe toți cei care încalcă legea, indiferent de numele, influența politică, puterea financiară sau calitatea acestora”.

- Advertisement -

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

Se alege praful de „Polul Suveranist”! Alianța AUR se destramă înainte de alegeri. Trei partide „frățești” se consideră înșelate de George Simion, la șoșocari e „război civil”

4 COMENTARII

  1. A facut rahatu praf. Vrajeli de 2 lei ptr campania electorala. Bun, a dat amenda. I-a pus p-aia sa planteze alti copaci, a plantat ea alti copaci? P-aia îi doare la basca de amenda asteia. O contesta sau n-o platesc si aia e.
    Madam asta a frecat 4 ani duda.

  2. Deci, asta e doar pentru campania electorală. Totul acum este campanie electorală. Nicușor și USR au cred că cea mai agresivă campanie electorală… mă așteptam ca PSD și PNL să aibă…dar văd că USR se întrec doar cu AUR. Dacă nu era campanie, mai lălăiau totul încă 1 an…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -