vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăNewsAUR e creația serviciilor secrete românești, consideră politologul Alexandru Gussi. În acest...

AUR e creația serviciilor secrete românești, consideră politologul Alexandru Gussi. În acest moment, PSD și PNL fac „un joc pervers“, de victimizare a lui Simion, pentru a-l ajuta să intre în turul 2 la prezidențiale

-

Nici AUR, nici George Simion nu sunt opera serviciilor secrete rusești, ci chiar a unor structuri statale românești, spune politologul Alexandru Gussi, profesor de științe politice la Universitatea București și fost consilier prezidențial, într-un interviu acordat Aktual24.ro. Acesta argumentează că, dacă Simion și AUR ar fi fost controlați de ruși, în cei doi ani de război ar fi apărut fără îndoială dovezi. În realitate, e vorba de o creație internă, care acum e folosită de regimul Iohannis-PSD, care e susținut de servicii.

Interesul inițial a fost de a capta segmentul anti-sistem al electoratului român, care risca să se alinieze unui partid extremist independent, spune Alexandru Gussi. În ultimii ani, Iohannis și puterea PSD-PNL au tratat cu aroganță poporul, deci era de așteptat ca românii să-și piardă total încrederea în instituții. Așa că s-a creat AUR, un partid controlat de sistem și care nu riscă să producă surprize neplăcute.

În mod similar, explică politologul, George Simion este gonflat acum, „printr-un joc pervers și profund antidemocratic“, cu scopul de a intra în turul II al alegerilor prezidențiale de la toamnă.

Calculul regimului PSD-PNL și al serviciilor ar fi următorul: Ciolacu (sau oricare alt candidat din partidele aflate azi la guvernare) ar pierde în turul II împotriva oricărui alt adversar care nu e de la AUR. Așa că George Simion e victimizat deliberat de premierul Ciolacu, de televiziuni și de sistem, cu scopul de a-i crește popularitatea.

- Advertisement -

Odată ajuns în turul II, George Simion ar urma să piardă în fața lui Marcel Ciolacu după scenariul la care românii au mai asistat o dată în 2000, când Iliescu l-a învins pe Vadim Tudor în turul II.

Iată mai jos explicațiile politologului Alexandru Gussi.

Alexandru Gussi: „AUR e un partid construit tocmai pentru că se știe că există un război informațional al Rusiei în România. Ei bine, s-a construit un partid antisistem care receptează și utilizează politic acest mesaj. Și acest partid nu e scăpat de sub control în niciun fel“

„(…) Dacă Simion, AUR în general, era o creație venită de la Est, după 2 ani de război eu sunt convins ca aflam! Existau de-a dreptul procese, existau informații! Dincolo de o întâlnire de care se vorbește (aluzie la acuzațiile ucrainenilor și moldovenilor, că Simion s-a întâlnit cu agenți ai serviciilor de informații rusești – n. red.), care probabil că e reală, dar ea poate să spună mult! Poate fi interpretată… Multe știri reale pot fi interpretate în feluri extrem de diferite. Bun, eu aș interpreta-o ca fiind, de fapt, tot un om legat de serviciile noastre care s-a întâlnit cu un reprezentant al altor servicii! Nu m-ar mira absolut deloc! (…) Dar nu cred că vor veni mari dovezi!

- Advertisement -

Ceea ce face ca acest tip de atac (acuzații că Simion ar fi omul rușilor – n. red.) să-l poată victimiza pe Simion! Nu știu dacă va fi el candidat, dar, în general, să poată să victimizeze AUR-ul și, practic, să-l ajute. Tocmai ca să-l ajute să intre în turul II. Și aici jocul ar fi – unii spun că este evident, dar eu, ca analist, hai să spun «ar fi» – cu adevărat pervers. Un joc pervers cu adevărat! Aici nu deficit democratic, ci un element profund antidemocratic ar caracteriza demersul actualei Puteri, dacă încurajează, de fapt, AUR! Mi-e teamă că așa e! (…)

Cei care urmăresc viața politică românească de mult timp nu au niciun dubiu, de exemplu, că un om politic precum Klaus Iohannis nu putea supraviețui, nu putea avea un electorat atât de important, hai să zicem nu la primul mandat, dar la al doilea mandat, dacă nu era ajutat de un context, să zicem așa, construit «divin»! Pentru că, încă o dată, cum a câștigat el al doilea mandat? Fără concurență! Fără bilanț și fără concurență! Rămâne un semn de ambiguitate. Și să nu uităm, el a câștigat alegerile, dar totdeauna s-a văzut că are un deficit de legitimitate. De atunci încă se vedea că el n-a fost reîncărcat după alegeri, ci pur și simplu a fost o inerție. Dar asta, din punctul de vedere strict al AUR, eu cred că ce e interesant e faptul că elemente din AUR au legătură cu serviciile! Sunt oameni din diverse structuri militarizate, nu numai servicii. Multe din discursurile lor sunt de tipul unei părți de acolo care are o nostalgie a ceaușismului, ce să mai… Și această propagandă de tip Adrian Păunescu se simte acolo! Și ea efectiv reflectă și nostalgiile unei părți din populația României. (…)

Din punctul nostru de vedere, public, noi nu am auzit nimic și iată, e foarte interesant că dovezile, în ghilimele, ale faptului că Simion ar face jocul rușilor sunt legate de declarațiile din Republica Moldova, de declarații din Ucraina și din analize. Pentru că vedem că foarte multe din elementele de propagandă ale AUR coincid cu elementele de propagandă încurajate de Rusia. Dar avem două interpretări aici. Pe de o parte, putem spune că, într-adevăr, face jocul Rusiei etc. Și aici nu cred, pentru că, v-am spus, de 2 ani de zile puteau apărea informații, inclusiv date pe surse, pe servicii, și nu au apărut. Dar interpretarea mea e următoarea: AUR e un partid construit tocmai pentru că se știe că există un război informațional al Rusiei în România. Asta au spus-o mulți. Da, e adevărat, în acest război informațional care puteau fi beneficiarii? Putea fi un partid antisistem! Ei bine, s-a construit un partid antisistem care receptează și utilizează politic acest mesaj. Și acest partid nu e scăpat de sub control în niciun fel.“

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI: 

„N-aș bombarda Polonia acum, i-aș lovi pe români. Știți de ce? Au devenit prea aroganți. I-aș pune la locul lor“. Discuții în direct, la principalul talk-show de la Rossia 1

1 COMENTARIU

  1. Nu este nicio surpriza. Comunistii de cumetrie, cloaca FSN inventata de bolsevicul Iliescu s-a perpetuat 35 de ani. USL din 2009 trebuia sa conduca tara insa Basescu le-a dat peste cap constructia amanand inevitabilul, dar nu pentru mult timp. Speriati ca ar putea pierde puterea au inventat gogorita numita „pericolul extremist”, „pericolul de la Moscova”. Asa au aparut persoanele sinistre, dar buni actori, numitii Simion si Sosoaca. I-au ambalat pe langa si cu niste personaje ca sa puta a Rusia, mai o vizita pe la Kuzmin, pentru ca lumea sa fie speriata de ce ar fi scoatarea Romaniei din UE si NATO. Dincu si Ciolacu s-au intalnit dupa alegerile din 2024 cu Simion, chemat la ordin ca un catelus. Orice vot dat altor partide decat forta dreptei inseamna un vot pentru PSDNL, care a avut remorca 4 ani la toate legile pe AUR si UDMR. Deci ne indreptam catre partidul unic. Votarea unor partide cat de cat OK, precum REPER, care nu vor prinde Parlamentul inseaman ca prin redistribuire sa se duca voturile la PSD. Din pacate ne indreptam catre un esec total al societatii si ramanerea fara vreo speranta de mai bine. Odata ajunsi la putere PSDNL vor distruge mediul privat, facandu-l numai bun de muls prin taxe si impozite. Greve? Sa fim seriosi, comunismul cu fata umana s-a intors, unii bogati si smecheri, altii sclavi si umiliti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -