vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăNewsVIDEO. George Simion „participă la efortul de destabilizare a Republicii Moldova“, confirmă...

VIDEO. George Simion „participă la efortul de destabilizare a Republicii Moldova“, confirmă oficial premierul Recean. Exact asta face și Rusia! Extremistul de la AUR a fost declarat persona non-grata peste Prut

-

George Simion „participă la un efort de destabilizare în Republica Moldova“, afirmă premierul moldovean Dorin Recean, într-o declarație făcută pentru ProTV Chișinău, motiv pentru care extremistul este persona non-grata în țara vecină. Informațiile privind activitățile subversive ale liderului AUR le-au fost comunicate autorităților române, care știu despre ce e vorba, a mai precizat șeful Guvernului de la Chișinău.

Autoritățile moldovene au ajuns la concluzia că George Simion (37 de ani), preşedintele Partidului Alianţa pentru România (AUR), urmărește scopuri ostile acestei țări, de aceea i-au prelungit interdicția de a intra în Republica Moldova. Liderul AUR are interdicție și pe teritoriul Ucrainei, ai cărei oficiali au spus clar că Simion s-a întâlnit cu ofițeri FSB și că este omul Rusiei.

În continuare însă, din motive neexplicate, statul român întârzie să investigheze serios informațiile primite de la țările vecine. Același lucru se întâmplă cu Diana Iovanovici-Șoșoacă, dar și cu mai multe posturi de televiziune controlate de oligarhi și care în ultimii ani au dus o feroce campanie pro-rusească, de subminare a României și de demonizare a UE, a NATO și a valorilor democratice în general.

Premierul moldovean Dorin Recean a declarat la ProTV Chișinău: „Instituțiile statului (moldovenesc – n. red.) au determinat că George Simion face parte din efortul de destabilizare în Republica Moldova, și acest lucru i-am comunicat și premierului Ciolacu. Participă la un efort de destabilizare în Republica Moldova, doar atât. (…) Are interdicție și în Ucraina? Corect. (…) Este o decizie a instituțiilor (de la Chișinău – n. red.)… instituțiile au determinat acest factor de risc și au luat decizia corespunzătoare”.

- Advertisement -

George Simion e interzis peste Prut până în 2028: de două ori câte 5 ani!

Interdicţia de intrare în Republica Moldova pentru preşedintele Partidului Alianţa pentru România (AUR), George Simion, a fost prelungită pentru alți 5 ani. Astfel, extremistul român cumulează deja 10 ani de interdicție: 2018-2023 și 2023-2028. Este confirmarea faptului că liderul AUR e considerat, la Chișinău, un mare pericol la adresa securității Republicii Moldova. Legăturile acestuia cu serviciile secrete rusești, intens vehiculate în ultimii ani, par să stea la baza deciziei luate de „regimul Maia Sandu”.

La începutul acestei luni, prelungirea interdicției pentru George Simion a fost confirmată, pentru publicația NewsMaker de peste Prut, de reprezentanţi ai Inspectoratului General pentru Migraţie (IGM), din cadrul Ministerului Afacerilor Interne de la Chişinău.

- Advertisement -

Conform IGM de la Chișinău, încă de la începutul agresiunii ruse împotriva Ucrainei (24 februarie 2022), această instituție din cadrul MAI moldovean a luat măsura asiguratorie de declarare ca indezirabili în cazul a 98 de cetățeni străini.

Inspectoratului General pentru Migraţie a comunicat:

  • „În Republica Moldova, străinii pot fi declarați persoane indezirabile dacă au desfăşurat, desfăşoară ori există indicii temeinice că intenţionează să desfăşoare activităţi de natură să pună în pericol securitatea naţională sau ordinea publică.”
  • „Inspectoratul pentru Migraţie a emis o decizie de prelungire a termenului declarării străinului (George Simion – n. red.) ca persoană indezirabilă pe teritoriul Republicii Moldova pe un termen de încă 5 ani.”
  • „Autoritatea competentă a Republicii Moldova a informat autorităţile din România despre decizia adoptată.”
  • „Actualmente, Inspectoratul General pentru Migraţie se află într-un litigiu cu cetăţeanul român, care a contestat în instanţă măsura impusă.”

Blocat de moldoveni în 2018, 2021 și 2022

George Simion a fost expulzat din Republica Moldova pe 1 octombrie 2018, fiind declarat persona non grata pentru o perioadă de 5 ani. Potrivit TV8, interdicţia a fost instituită după ce, pe 27 august 2018, unui grup de cetăţeni români, participanţi la Marşul Unirii, nu li s-a permis trecerea frontierei de stat a Republicii Moldova, pe cale terestră.

Motivul iniţial a fost „comportamentul inadecvat şi provocator” al unor persoane, refuzul de a se conforma procedurilor legale, precum şi o serie de ameninţări în discuţiile cu reprezentanţii Poliţiei de Frontieră.

Ajuns deputat în 2020, rusofilul George Simion a încercat două noi provocări la adresa Republicii Moldova, pentru a pune în dificultate regimul pro-european al Maiei Sandu.

În martie 2021, el nu a fost lăsat să intre în Republica Moldova. Poliţia de Frontieră de la Vama Leuşeni i-a transmis oficialului român că acesta are o interdicţie valabilă până în 2023.

Nici în iunie 2022, deputatul român George Simion nu a fost lăsat să intre în Republica Moldova, unde avea loc şedinţa comună a parlamentelor Republicii Moldova şi României. Simion a fost expulzat de pe aeroportul din Chișinău.

Simion se victimează și face pe unionistul, dar acțiunile sale ajută Rusia! „Nu ne dorim să mai existe Președinție, Guvern, Parlament acolo, la Chișinău”

George Simion a reacționat la declarațiile făcute de prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean. El s-a ascuns în spatele unionismului, deși acțiunilile sale vin în ajutorul Federației, care vrea exact ce vrea și Simion: „să nu mai existe Președinție, Guvern, Parlament acolo, la Chișinău”.

Într-o conferinţă de presă organizată marți, George Simion a declarat: „Republica Moldova, în opinia mea, nu este o ţară, este un stat. Urăsc din străfundul sufletului meu hotarul de la Prut. Nu văd niciun argument pentru care al doilea stat românesc să continue să existe în altă componenţă decât în componenţa ţării-mamă. Cu siguranţă nu-mi doresc perpetuarea unei statalităţi moldoveneşti diferită de România. Eu iubesc România de la Nistru până la Tisa. Vă daţi seama că noi avem un plan de unire. Adică nu ne dorim să mai existe Preşedinţie, Guvern, Parlament acolo, la Chişinău, ci vrem să avem o singură ţară, cum am avut înainte ca doi criminali ai istoriei, Stalin şi Hitler, să ne despartă. Cu siguranţă, în ochii guvernanţilor din Republica Moldova, asta e echivalent cu o destabilizare. Dar ăsta sunt eu de mic, aşa m-au învățat bunicii că e corect”.

În realitate, George Simion și clica sa din conducerea AUR au făcut tot posibilul, în ultimii ani, pentru a pune în dificultate Republica Moldova, pentru a-i zădărnici eforturile de aderare la Uniunea Europeană și de apropiere de NATO. În ultimii doi ani, AUR-iștii au susținut permanent Rusia agresoare și au atacat Ucraina agresată, făcând o politică exact pe dos decât Republica Moldova!

Mai mult, Simion a militat pentru ca România să nu ajute Moldova cu energie sau cu bani, în criza declanșată de Rusia.

Când folosește unionismul declarativ pentru a-și ascunde acțiunile pro-ruse, George Simion speculează și faptul că premierul moldovean Dorin Recean nu a vrut să explice în ce fel liderul AUR „participă la un efort de destabilizare în Republica Moldova”. Varianta logică este că Simon desfășoară acțiuni subversive, probabil împreună cu agenți ai Rusiei, pentru destabilizarea Republicii Moldova. Unioniști convinși sunt mulți, unii chiar foarte activi, dar niciunul n-a fost interzis în stânga Prutului!

Lungul istoric al confirmărilor: „În 2011 s-a întâlnit cu rezidentul FSB, la Cernăuți” / „Se întâlnește des cu Mark Tkaciuk, omul serviciilor rusești”

În ultimii ani au apărut mai multe dezvăluiri, din partea unor oficiali moldoveni și ucraineni, despre adevăratele motive ale interdicțiilor pe care le are George Simion de a intra în Republica Moldova și Ucraina.

În martie 2023, Anatol Șalaru, fostul ministru al Apărării în Republica Moldova, a spus, într-un interviu acordat site-ului În Linie Dreaptă: „Eu fiind deputat, am avut o întâlnire cu directorul de la SIS (Serviciul de Informații și Securitate din Republica Moldova – n. red.) și pe care l-am întrebat de ce și-a permis să-l expulzeze (pe George Simion – n. red.). SIS este serviciul care monitorizează cetățenii străini care vin în Republica Moldova, echivalentul SRI în România. El mi-a spus că a coordonat toate acțiunile cu serviciile din România și a informat din timp serviciile echivalente din România despre expulzarea lui George Simion. Și mi-a spus: «George Simion este monitorizat de mulți ani de serviciile din Moldova, de serviciile din Ucraina, care au fixat și i-au trimis datele și în Republica Moldova și probabil și în România, că în 2011 – nu mai știu luna – George Simion, la Cernăuți, s-a întâlnit cu rezidentul FSB (ex-KGB – n. red.). Și acțiunile lui George Simion nu sunt ceea ce credem noi că sunt». Asta mi-a spus directorul SIS. Mi-a mai spus că chiar la noi, în Moldova, «George Simion se întâlnește des cu Mark Tkaciuk», care era omul serviciilor rusești. (…) Ce făcea el era în interesul FSB, fiindcă el a discreditat mișcarea unionistă în Republica Moldova și a discreditat-o probabil și aici, și discreditează și acum. (…) Propaganda rusă întotdeauna ne-a calificat drept extremiști, că «unioniștii vor să distrugă aia», că «unioniștii vor să-i alunge pe ruși», «unioniștii vor să interzică limba rusă», «unioniștii sunt provocatori», «unioniștii vor vărsare de sânge». Ceea ce a făcut George Simion a confirmat, de altfel, argumentele propagandei rusești. (…) Cu FSB-ul nu te duci să bei cafea. Ei nu se afișează, dar serviciile speciale știu cine sunt rezidenții dintr-o anumită zonă. Ăla era rezident la Cernăuți, de ce s-a dus George Simion? Ce să negocieze cu rezidentul altui stat?”.

În aprilie 2023, Vlad Filat, fost premier al Republcii Moldova în perioada 2009-2013, a declarat la emisiunea „Defense România“ că George Simion a primit interdicția de a intra în țara vecină după ce șeful serviciului de informații din țara sa (SIS) a avertizat că românul este în contact cu serviciile secrete rusești. Vlad Filat a spus: „Nu aș vrea să fiu implicat în clarificările din România sub aspect politic, nu voi da clarificări de altă natură, dar, totodată, nu pot să nu spun că, atunci când a fost implementată acea interdicție pentru George Simion de a intra în Republica Moldova, în cadrul coaliției de guvernare de la acea vreme, din primăvara anului 2015, am avut discuții, și nu puține, având în vedere că această interdicție viza un cetățean român, european. În consecință, a fost convocat șeful SIS-ului de atunci (Mihai Bălan, acum pensionar – n. red.). În cadrul ședinței, dânsul a prezentat anumite informații, n-o să intru în detalii, care indicau precum că ar fi fost anumite contacte cu servicii speciale rusești”.

La sfârșitul lunii ianuarie 2024, Valentin Dediu, fost director al Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova (SIS) în perioada 2011-2013, a dezvăluit în emisiunea „Punctul pe AZI” de la TVR Moldova: „George Simion, când venea, făcea tot posibilul să fie cunoscut că el a intrat în Republica Moldova chiar de la vamă. Era gălăgios. Au fost niște tentative de-ale lui de a face zarvă, participare la diferite acțiuni de protest, dar, ca atare, avea mai multe acțiuni și activități pozitive, nu avea decât declarații. În ultimii ani, de când a devenit parlamentar, el a devenit altfel. Noi avem al nostru politician, Iurie Roșca (care făcea pe activistul pro-Unire și pro-România până când a fost dovedit agent KGB; de atunci, face propagandă pro-rusă pe față – n. red.), cu care putem face o paralelă. Formele și metodele de acțiune sunt aceleași. Serviciile speciale străine, și în primul rând Federația Rusă, selectează persoane care sunt în opoziție față de conducere și se apropie de ele. Ca să-i facă pe ei prieteni pe probleme de ideologie este imposibil, patriotism nu; atunci ei ori îi cumpără, ori caută materiale compromițătoare și le dau de știre că le au. Eu cred că George Simion a nimerit cumva sub vizorul serviciilor speciale rusești – sau materiale compromițătoare, sau cu bani. Deci, atunci nu era, dar cu timpul oamenii se schimbă. Iurie Roșca a fost o anumită perioadă cel care a promovat Frontul Popular, ca pe urmă să devină altcumva. Rușii au nevoie de a certa Ucraina cu România, fiindcă România astăzi e cel mai apropiat aliat al Ucrainei. Pe teritoriul României astăzi este și armament și toată logistica, ei trebuie certați și au găsit prin cine”.

Și oficiali ucraineni au confirmat informațiile venite din Republica Moldova. Generalul Oleksandr Skipalski, fost vicepreședinte al serviciului de informații al Ucrainei (SBU) și primul șef al Direcției Principale de Informații a Armatei din aceeași țară (GRU), a declarat într-un interviu acordat site-ului Obozrevatel.com, în aprilie 2023, că George Simion a avut cel puțin o întâlnire cu ofițerul rezident al FSB (fostul KGB), la Cernăuți. Skipalski a spus: „Am făcut parte din categoria angajaților care erau îngrijorați de slăbirea regimului de contraspionaj din Ucraina, cu mult înainte de confiscarea Crimeei noastre. Chiar și în timpul lui Ianukovici, aici era un adevărat desfrâu al elitei rusești – nu exista un regim de contrainformații. Ucraina s-a transformat într-un teritoriu unde serviciile speciale rusești au ținut absolut liniștite întâlnirile. Prin urmare, eu confirm absolut o astfel de activitate (întâlnirea lui Simion cu ofițerii serviciilor rusești de informații – n. red.). (…) Acum, Rusia vede că și aici își pierde pozițiile și se folosește de ultimele sale oportunități pentru a aduce tensiune în relațiile din triunghiul Ucraina – România – Moldova”.

În august 2023, răspunzând unei solicitări a site-ului Podul.ro, Serviciul de Securitate al Ucrainei (Служба безпеки України / СБУ / SBU) a prezentat un document care confirmă oficial faptul că George Simion are o interdicție de 3 ani de intrare pe teritoriul statului ucrainean. SBU: ”În scopul asigurării securității statului, SBU a luat decizia de a-i aplica persoanei menționate (George Simion – n. red.) o interdicție de intrare în Ucraina pentru o perioadă de 3 ani”. Potrivit presei ucrainene, cei 3 ani ar expira în martie 2024, însă e previzibilă prelungirea interdicției, așa cum s-a întâmplat de altfel și în cazul Republicii Moldova.

Când e întrebat de ce ține cu rușii, George Simion devine agresiv, așa cum s-a întâmplat în toamna anului trecut la Festivalul „Micul de Aur” din București.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* S-au demascat! Șoșoacă și Simion – nimic despre asasinarea lui Navalnîi! Mesajele lor în ultimele trei zile: „să ieșim din UE”, „dictatură sorosistă”, „noua Uniune Sovietică de la Bruxelles”, cearta cu Șoșocul

* Totul despre „divorțul” dintre Șoșoacă și Șoșoc. Tot ea îl făcuse numărul 2 în partid. Dedesubturile unui scandal politico-matrimonial de mahala

* 10 minciuni ale lui Putin în interviul cu Tucker Carlson, demontate imediat de Ministerul de Externe polonez. Bucureștiul tace și după 4 zile, deși cei doi au invocat ostil România și Transilvania

6 COMENTARII

  1. Catre idiotii utili care voteaza voma putinista. Au dat Simion sau Sosoaca vreun comunicat legat de moartea dizidentului Navalnyi? Cum sa dea huiduma aia cand ea bea ceai fara Noviciok cu Kuzmin in Ambasada Rusiei. Unii au drept de vot dar anuleaza voturile celorlalti care inca mai spera la o tara normala. Dupa 35 de ani de comunism de cumetrie …

    • Tăcerea e de AUR ! 😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃

  2. UNEALTA CLANULUI stanescu L-A DEMIS PE CEL CARE A STRICAT AFACEREA STUFUL, DE ZECI DE MILIOANE DE EURO.

    SA IA AMINTE TOTI, CINE SE PUNE CU CLANURILE SFARSESETE IN STRADA.

    ASTAI ISI FAC LEGI PE PERSOANA FIZICA, CINE CE SA LE FACA ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -