Un meci de fotbal a devenit pretext de mari tensiuni diplomatice între două țări importante ale lumii musulmane: Turcia (85 de milioane de locuitori) și Arabia Saudită (36 de milioane). Derby-ul Galatasaray – Fenerbahce, care urma să se dispute la Riad, a fost anulat, pentru că gazdele saudite le-au interzis jucătorilor celor două echipe să poarte la încălzire tricouri cu chipul generalului Atatürk, la 100 de ani de la făurirea Turciei moderne.
De 100 de ani, turcii îl consideră pe Atatürk erou național. Și tot de 100 de ani, saudiții îl consideră „trădător al lumii musulmane” pe același Atatürk, pentru că a secularizat Turcia și a transformat-o într-o țară laică, desființând Imperiul Otoman și Califatul Islamic.
Vineri seară, în capitala Arabiei Saudite, Riad (oraș de 7,7 milioane de locuitori), trebuia să se joace Supercupa Turciei la fotbal, între marile rivale din Istanbul, Galatasaray (campioana) și Fenerbahce (câștigătoarea Cupei). Era o premieră ca un asemenea derby al Istanbulului și al Turciei să fie mutat în Peninsula Arabiei.
Partida a fost însă anulată, din cauza unui incident diplomatic major între cele două țări musulmane, provocat de modul diferit în care ele îl percep pe Mustafa Kemal Atatürk (1881–1938), fondatorul Turciei moderne în granițele actuale, pe ruinele Imperiului Otoman.
Feudalii saudiți nu iartă secularizarea înfăptuită de „trădătorul” Atatürk
Scandal a pornit după ce fotbaliștii celor două echipe au decis să intre la încălzire cu tricouri pe care apărea chipul lui Atatürk, primul preşedinte al Turciei moderne și omul considerat a fi fondatorul acestei țări care a preluat mare parte din moștenirea Imperiului Otoman. Oficialii și fotbaliștii de la Galata și Fener au vrut să-i aducă astfel un omagiu lui Atatürk, la 100 de ani de la monumentala decizie de înființare a unei republici seculare în Turcia, în 1923.
Gestul fotbaliștilor de la Galatasaray și Fenerbahce, nume importante ale fotbalului mondial, le-a revoltat pe gazdele saudite, care-l consideră pe Mustafa Kemal Atatürk ca fiind un „trădător al lumii musulmane”.
Saudiții au interzis tricourile pe care apare chipul lui Atatürk, alături de numărul 100. Ba mai mult, au transmis forțelor de ordine să interzică accesul pe stadion tuturor celor care purtau un asemenea tricou, a transmis Reuters.
În plus, imnul și steagul național al Turciei nu au fost permise la acest meci de gală, deși la discuțiile tehnice arabii au acceptat condiția pusă de Federația Turcă de Fotbal.
În urma deciziei ferme a saudiților, cele două echipe au boicotat meciul și s-au îndreptat către aeroport, să revină la Istanbul.
Au avut însă necazuri și acolo, pentru că autoritățile saudite, care răspund la comanda atotputernicului prinț moștenitor Mohammad bin Salman al Saud (38 de ani), au refuzat decolarea avionului privat al lui Galatasaray, puțin după miezul nopții.
Deputatul turc Turhan Comez a anunțat: ”Autoritățile saudite au refuzat decolarea avionului privat al lui Galatasaray la ora 0.10. Echipa galben-roșie a vrut să se întoarcă în Turcia cu avionul privat după anularea Supercupei. Această încercare a fost, însă, blocată de autoritățile saudite, invocând ca scuză traficul aerian. Delegația celor de la Galatasaray a început să facă planuri pentru a merge cu un avion de linie”.
Arabia Saudită își sabotează candidatura pentru Mondialul din 2034
Rapoartele sugerează că această decizie a oficialilor saudiți a încălcat reglementările internaționale în materie de fotbal. Episodul de vineri, 29 decembrie 2023, i-ar putea costa scump pe saudiți, aflați într-o campanie furibundă de a obține organizarea Campionatului Mondial de fotbal din 2034, după ce în 2026 marele eveniment va fi găzduit de SUA, Mexic și Canada, iar în 2030 de Spania, Portugalia și Maroc (numărul de echipe va crește de la 32 la 48, începând de la ediția viitoare).
Arabia Saudită și-a activat această ambiție teribilă după ce a văzut succesul turneului final găzduit de Qatar în noiembrie – decembrie 2022, care a dust la încununarea lui Messi și triumful Argentinei.
Precedentele tensiuni majore: după asasinarea lui Khashoggi
Incidentul de vineri, prelungit și sâmbătă, nu este doar o chestiune de diplomație fotbalistică, ci și o reflectare a tensiunilor istorice și ideologice dintre moștenirea seculară a Turciei, întruchipată de Atatürk, și monarhia islamică conservatoare a Arabiei Saudite.
Aniversarea centenarului de la proclamarea Republicii Turce, marcată pe 29 octombrie, urma să fie onorată în cadrul meciului de vineri, adăugând un strat semnificativ de importanță istorică evenimentului, mai ales că era televizat în zeci de țări, cu o audiență enormă. Totuși, ciocnirea ideologiilor a dus la un impas neașteptat.
Relațiile dintre Turcia și Arabia Saudită au mai traversat momente tesionate și în toamna lui 2018, după asasinarea proeminentului jurnalist saudit cu vederi liberale Jamal Ahmed Hamza Khashoggi, pe 2 octombrie, în Consulatul Arabiei Saudite de la Istanbul. Khashoggi a fost atras în clădire pentru rezolvarea unor probleme consulare, strangulat și tranșat cu fierăstrăul electric, de către asasini profesioniști trimiși de prințul moștenitor cu avionul pentru a duce la îndeplinire această misiune morbidă. Asasinatul a avut loc cu 11 zile înainte ca Jamal Khashoggi (născut la 13 octombrie 1958) să împlinească 60 de ani.
Oficialii saudiți au încercat să-și ascundă crima, inclusiv trupul tranșat în bucăți al marelui jurnalist, dar autoritățile turce, stimulate de președintele Recep Tayyip Erdogan (care n-a fost niciodată în relații prea bune cu monarhia de la Riad), au produs probe zdroobitoare ale oribilului asasinat.
Mircea Lucescu, blocat la Riad
Printre cei bulversați de întâmplările de la Riad s-a numărat și celebrul antrenor român Mircea Lucescu (78 de ani), care momentan nu are un angajament.
Lucescu a fost invitat de turci să asiste la Supercupa dintre Galatasaray și Fenerbahce, dar n-a mai avut parte de un asemenea festival fotbalistic, în care erau așteptați să joace nume mari precum Icardi, Muslera, Zaha, Aktürkogu, Mertens, Ziyech, Boey, respectiv Dzeko, Livakovici, Tadici, Kahveci, Batshuayi, Szymanski, Joshua King.
Mircea Lucescu a vrut să plece imediat de la Riad, așa cum au încercat și turcii, însă nu a fost posibil.
Avioanele cu care cele două formații trebuia să se întoarcă în Turcia – unul privat, unul de linie – nu au primit permisiunea de a decola din partea saudiților.
Lucescu a fost nevoit să aștepte până a doua zi, când a găsit o formulă de a părăsi Arabia Saudită.
Lucescu a antrenat două echipe importante din Istanbul: Galatasaray (2000–2002) și Beșiktaș (2002–2004). Cu ambele a câștigat câte un titlu de campion, iar cu Galata a luat și Supercupa Europei.
Lucescu a fost și selecționer al naționalei Turciei, între august 2017 și februarie 2019, însă acela n-a fost un mandat de succes, fiind viciat de o conjunctură nefavorabilă.
Acum există discuții pentru ca Lucescu-senior să preia din nou pe Beșiktaș, care în această perioadă este eclipsată de Galatasaray și Fenerbahce, marile și singurele pretendente la titlu.