Moment cu potențial uriaș în evoluția umanității: compania Neuralink, a lui Elon Musk, anunță că a fost autorizată să-și testeze implanturile cerebrale pe oameni, anunță cotidianul francez „Le Figaro“. Scopul inițial al implanturilor este de a ajuta persoanele paralizate sau care suferă de boli neurologice, dar perspectiva e cu bătaie mult mai lungă: simbioza om-inteligență artificială, cu creșterea masivă a capacităților intelectuale.
Neuralink, unul dintre start-up-urile lui Elon Musk, a anunțat joi, 25 mai, că a primit autorizația din partea autorităților americane din domeniul sănătății de a-și testa pe oameni implanturile cerebrale. „Acesta este un prim pas important care va permite într-o zi ca tehnologia noastră să ajute mulți oameni”, au declarat reprezentanții companiei pe Twitter, menționând că „recrutarea pentru testele clinice nu este încă deschisă”.
Neuralink dezvoltă dispozitive conectate care să fie implantate în creier pentru ca oamenii să poată realiza conexiunea cu computerele direct prin intermediul gândului. Inițial, acestea sunt destinate să fie utilizate pentru a ajuta persoanele paralizate sau care suferă de boli neurologice. Dar cei care conduc proiectul văd mult mai departe de atât și vor să facă apoi aceste implanturi suficient de sigure și de fiabile pentru a fi folosite ca operații elective (de confort).
În final, oamenii ar putea plăti apoi câteva mii de dolari pentru a-și dota creierul cu un potențial mult mai mare (cum ar fi capacitatea de a calcula). Viziunea e una cu adevărat grandioasă, realizarea unei simbioze a umanității cu IA (inteligența artificială).
Elon Musk a spus deja încă din 2020 că aceste cipuri ar trebui să permită umanității să realizeze o „simbioză cu AI”.
Deocamdată, prototipurile Neuralink, de mărimea unei monede, au fost implantate în craniul unor animale. Mai multe maimuțe sunt acum capabile să „joace” jocuri video sau să „tasteze” cuvinte, pur și simplu urmărind cu ochii mișcarea cursorului de pe ecran.
La sfârșitul lunii noiembrie 2022, Neuralink a prezentat și ultimele sale progrese în ceea ce privește dezvoltarea altor implanturi, care urmează să fie instalate în măduva spinării sau în ochi, pentru a restabili mobilitatea sau vederea. În 2022, Elon Musk i-a îndemnat pe angajații Neuralink să lucreze mai repede: „Vom fi cu toții morți înainte de a se întâmpla ceva util”.
Alte companii lucrează la controlul computerelor prin intermediul minții. Firma Synchron a anunțat în iulie 2022 că a implantat prima interfață creier-mașină din SUA. „Construim o tehnologie capabilă să transmită în mod direct gândurile persoanelor care și-au pierdut capacitatea de a se mișca sau de a vorbi din cauza unei boli sau a unei leziuni”, a spus Thomas Oxley, fondatorul și directorul general al acestui start-up.
Mai mulți pacienți testează implantul, care a fost introdus în vasele de sânge, pentru a putea redacta e-mail-uri sau a naviga pe internet folosindu-și ochii și creierul.
Eu nu contest al omenirii har, dar totul mi se pare in zadar!
Pai, mai devreme, sau pe la chindii, tot intr-o cripta ne vom pomeni.
De ce maica ?