Polițiștii de la Biroul Investigații Criminale Constanța, sub comanda unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța, au dat joi dimineața buzna peste Dan Diaconescu la vila acestuia din cartierul Primăverii din București. Perchezițiile vizează implicarea fostului patron al OTV într-un dosar în care e acuzat că a întreținut relații sexuale cu minore, relatează G4Media.ro.
Potrivit sursei citate, fetele care l-au vizitat pe Dan Diaconescu (55 de ani) făceau parte dintr-o rețea de prostituție cu minore.
Poliția Județeană Constanța a precizat: „La data de 6 aprilie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Biroul Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au efectuat o percheziție domiciliară la locuința unui bărbat de 55 de ani, din municipiul București, într-un dosar în care sunt sesizate fapte de natură penală pe care acesta este bănuit că le-ar fi săvârșit”.
Perchezițiile au fost făcute de polițiștii de la Biroul Investigații Criminale Constanța, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul Judecătoriei Constanța.
În jurul orei 13.45, după circa 7 ore de percheziții, mascații au ieșit din vila din cartierul bucureștean Primăverii avându-l drept „captură” pe Dan Diaconescu. Acesta a fost dus la audieri la Poliția Județeană Constanța.
A fost păcălit cu o „virgină” care nu era virgină
Conform publicației Gândul.ro, Dan Diaconescu ar fi suspectat că a făcut sex cu două surori gemene care erau minore la acel moment.
În anii 2020 și 2021, Dan Diaconescu ar fi întreținut relații sexuale contracost, la București și Constanța, cu una dintre minore, care inițial avea 15 ani și 4 luni.
Ulterior, Dan Diaconescu ar fi întreținut relații sexuale și cu sora geamănă a primei fete.
El ar fi cerut rețelei de prostituție și o virgină, iar în scurt timp i-a fost trimisă o altă fată, care i-a fost prezentată – în mod mincinos – ca fiind virgină.
Apoi, rețeaua de prostituție l-ar fi șantajat pe Dan Diaconescu cu filmări „în acțiune”, în partidele de sex cu cele două gemene, dar și cu „virgina”.
Ascundeți-vă-n dulap, fiindcă nici nu știți ce pierdeți!
Când a văzut poliția la poartă, în zori, la ora 6.30, Dan Diaconescu s-a ascuns într-o dependință a casei. Acolo, într-un dulap, l-ar fi dibuit mascații, relatează surse judiciare.
Pentru fostul președinte al Partidului Poporului – Dan Diaconescu (PP-DD), situația e foarte gravă, pentru că el are deja la activ o condamnare la închisoare cu executare pentru șantaj, faptă comisă pe când făcea emisiuni la OTV.
În martie 2015, Dan Diaconescu a fost condamnat definitiv la 5 ani și 6 luni de închisoare, din care a executat 2 ani și 8 luni. Apoi a fost eliberat condiționat în noiembrie 2017, pentru bună purtare. Însă restul de pedeapsă se reactivează dacă în perioada cât se află sub supraveghere comite alte infracțiuni.
Dacă va fi găsit vinovat în noul dosar, Dan Diaconescu va executa noua pedeapsă, la care se adaugă restul de închisoare din cealaltă sentință. În plus, o eventuală nouă condamnare, în dosarul sexului cu minore, nu va putea fi cu suspendare.
De la dreapta spre stinga… urmeaza Turcescu. Abia astept.