vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăNewsGeorge Simion s-a întâlnit cu un șef al FSB la Cernăuți, dezvăluie...

George Simion s-a întâlnit cu un șef al FSB la Cernăuți, dezvăluie fostul ministru al Apărării din Moldova. „Asta explică de ce AUR face politică pro-rusă în România“

-

George Simion, fostul băiat de galerie convertit în lider al partidului extremist AUR, a avut o întâlnire la Cernăuți cu șeful rezidenței FSB (fostul KGB) înainte să-și înceapă cariera politică și ascensiunea mediatică în România, dezvăluie Anatol Șalaru, fostul ministru al Apărării din Moldova, într-un interviu pentru site-ul În Linie Dreaptă. Lumea galeriilor de fotbal e una tulbure, plină de personaje predispuse la violență și cu înclinații radicale, în care pescuiesc nu doar rușii, ci și serviciile secrete românești.

Anatol Șalaru, care a fost ministrul Apărării în Moldova în 2015-2016, a declarat pentru sursa citată că Simion este monitorizat de mai mulți ani, din cauza legăturilor sale cu rușii, atât de serviciile de informații moldovenești, cât și cele ucrainene.

„Acțiunile lui George Simion nu sunt ceea ce credem noi că sunt. Cu FSB-ul nu te duci să bei cafea. Ăla era rezident la Cernăuți, de ce s-a dus George Simion? Ce să negocieze“

Întâlnirea dintre George Simion cu șeful rezidenței FSB s-a petrecut la Cernăuți, în 2011. Fostul ministru moldovean Șelaru a povestit că el a intrat în posesia acestei informații în 2015, când Simion a fost expulzat din Republica Moldova și declarat persona non grata. Șalaru era pe atunci deputat în Parlamentul Moldovei și a cerut informații suplimentare de la șeful SIS (Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova). Cel din urmă i-a dezvăluit că Simion este omul rușilor.

Șeful SIS i-a spus că a primit informația de la colegii săi din serviciile de informații ucrainene, care-l monitorizează de mulți ani pe George Simion. Acesta mergea frecvent, în acea perioadă, la Cernăuți. Acolo s-a văzut cu ofițerul rus șef al rezidenței FSB (Serviciul Federal de Securitate al Rusiei), dar lucrurile nu s-au oprit aici.

- Advertisement -

Iată declarația elocventă a lui Anatol Șalaru pentru În Linie Dreaptă: „(…) Eu fiind deputat, am avut o întâlnire cu directorul de la SIS (Serviciul de Informații și Securitate din R. Moldova) și pe care l-am întrebat de ce și-a permis îl expulzeze (pe George Simion în decembrie 2014 – n. red.). SIS este serviciul care monitorizează cetățenii străini care vin în Republica Moldova, echivalentul SRI în România. El mi-a spus că a coordonat toate acțiunile cu serviciile din România și a informat din timp serviciile echivalente din România despre expulzarea lui George Simion. Și mi-a spus: «George Simion este monitorizat de mulți ani de serviciile din Moldova, de serviciile din Ucraina, care au fixat și i-au trimis datele și în Republica Moldova și probabil și în România, că în 2011, nu mai știu luna, George Simion, la Cernăuți, s-a întâlnit cu rezidentul FSB-ului. Și acțiunile lui George Simion nu sunt ceea ce credem noi că sunt». Asta mi-a spus directorul SIS. Mi-a mai spus că chiar la noi, în Moldova, «George Simion se întâlnește des cu Mark Tkaciuk, care era omul serviciilor rusești». (…) Ce făcea el era în interesul FSB-ului, fiindcă el a discreditat mișcarea unionista în Republica Moldova și a discreditat-o probabil și aici, și discreditează și acum. (…) Propaganda rusă întotdeauna ne-a calificat drept extremiști, că unioniștii vor să distrugă aia, că unioniștii vor să îi alunge pe ruși, unioniștii vor să interzică limba rusă, unioniștii sunt provocatori, unioniștii vor vărsare de sânge. Ceea ce a făcut George Simion a confirmat, de altfel, argumentele propagandei rusești“. 

Întrebat ce fel de colaborare ar putea avea George Simion cu serviciile de spionaj rusești, Anatol Șalaru a răspuns: „Cu FSB-ul nu te duci să bei cafea. Ei nu se afișează, dar serviciile speciale știu cine sunt rezidenții dintr-o anumită zona. Ăla era rezident la Cernăuți, de ce s-a dus George Simion? Ce să negocieze cu rezidentul altui stat?”.

Folosit sistematic, de peste un deceniu, pentru a decredibiliza mișcarea unionistă de dincolo de Prut și de a sabota partidele pro-europene

Simion a fost și încă este folosit pentru a decredibiliza mișcarea unionistă în Moldova. Ziaristii.com a scris în repetare rânduri despre acest subiect, arătând cum Simion apare periodic, de cel puțin un deceniu, în momente cheie ale vieții politice interne din Republica Moldova, pentru a face scandal. Acțiunile sale au loc cu predilecție atunci când la putere se află guverne pro-europene.

- Advertisement -

Comportamentul ostentativ și agresiv al lui Simion, care se autoproclamă patriot, unionist și naționalist, este folosit de propaganda rusă pentru a le demonstra moldovenilor că românii sunt niște fasciști imperialiști, care nu vor decât să pună mâna pe țara lor. Practic, Rusia se folosește de AUR și liderul său pentru a readuce în prim-plan stereotipurile implantate de propaganda sovietică timp de generații în mintea basarabenilor.

Circul din toamna lui 2012: Simion s-a tăvălit pe jos și s-a bătut cu jandarmii în Piața Victoriei, la București, exact înaintea alegerilor din Moldova. Acțiunile sale au fost folosite apoi de propaganda rusă ca să discrediteze tabăra pro-europeană și unionistă

Acest tip de episoade cu George Simion apărut de niciunde pentru a face scandal sau declarații care făceau deservicii cauzei românești sunt foarte abunente. Merită amintit, de exemplu, episodul de pomină din toamna lui 2012, când George Simion și gașca sa de băieți din galerie au făcut un scandal uriaș la București, tăvălindu-se pe jos, bătându-se cu jandarmii și anunțând că-și pun corturile la Universitate în numele cauzei unioniste. Tot circul s-a petrecut exact înaintea alegerilor pentru președinție din Moldova, secvențele fiind preluate de presa de limbă rusă din țara vecină pentru a le arăta moldovenilor cine sunt imperialiștii români. Acțiunea lui Simion a contribuit la victoria forțelor pro-ruse. De atunci, nenumărate alte acțiuni, scandaluri la frontieră și declarații de natură să provoace scandal au fost inițiate de liderul AUR în momente decisive.

În 2021, când Maia Sandu a dizolvat Parlamentul Moldovei dominat de forțele rusești și a convocat alegeri anticipate, George Simion a fost reactivat din nou. El a încercat să discrediteze PAS, formațiunea pro-europeană a Maiei Sandu, propunând o candidatură comună PAS-AUR la alegerile parlamentare. Manevra a eșuat și PAS a câștigat zdrobitor alegerile.

Însă mișcarea unionistă din Republica Moldova a fost discreditată, în ultimii ani, de George Simion și scandalagiii săi, explică politicianul moldovean Anatol Șalaru.

În ciuda susținerii băieților din galerii mari admiratori ai Rusiei și ai lui Putin, George Simion a rămas un personaj marginal în România până când a izbucnit pandemia

În România, George Simion a rămas mulți ani, în ciuda tuturor eforturilor, un personaj marginal, popular printre băieții de galerie care-l susțineau, dar fără priză la publicul larg. În 2016, înaintea alegerilor parlamentare, el a avut niște întâlniri cu Sebastian Ghiță, oligarhul SRI, care promova un partid extremist (PRU – Partidul România Unită). Dar PRU a luat sub 2% în alegeri și Ghiță a fugit din țară în decembrie acel an, direct de la o recepție a SRI la care participase.

Sebastian Ghiță (stânga), oligarhul filorus fugar, cu legături tulburi în zona serviciilor secrete, alături de George Simion în 2016, înaintea alegerilor la care Ghiță a candidat pe listele Partidului România Unită, precursorul AUR. FOTO: Inquam Photos

Următoarea încercare a fost la alegerile europarlamentare din 2019, când George Simion, căruia facțiunile radicale din galeriile de fotbal îi făceau campanie electorală, a candidat ca independent. Ultrași admiratori ai Rusiei și ai lui Putin se implicaseră în susținerea lui Simion, prezentat drept un mare patriot. Și această tentativă a eșuat.

Abia pandemia a reușit să aducă în prim-plan extremiștii lui Simion. În decembrie 2020, după o campanie furibundă bazată pe scandaluri, conspirații, proteste și o foarte bine orchestrată propagandă online, noul partid AUR a reușit să intre în Parlament, iar George Simion să devină un personaj important în politica românească.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* VIDEO. Ciolacu minte ca o poștă sovietică: zice că PNRR e „secret”, deși atât el, cât și ceilalți PSD-iști l-au votat în Parlament! Documentul poate fi citit de oricine, oricând, pe site-ul ministerului

* Liberală din preajma lui Rareș Bogdan, atacuri violente la UE și propagandă rusească delirantă. „De ce nu mai sunt bani de pensii? Că se fac politici de diminuare a populației? Că se aruncă banii în farma și armament?”

* Șoșoacă, scelerată: „Am devenit ținta numărul 1 a criminalilor ucraineni. Vor să mă elimine fizic”. Putinista a fost declarată „amenințare la adresa securității naționale” a Ucrainei și supusă unui regim de sancțiuni

* A mai fugit un PSD-ist corupt: baronul de Neamț, Ionel Arsene, condamnat la 6 ani și 8 luni de închisoare pentru luare de mită și trafic de influență

* Record mondial: Guvernul lui Iohannis a ajuns la peste 200 de secretari de stat, de 5 ori mai mulți decât are Japonia! Grindeanu (PSD) are 9 secretari de stat, iar Boloș (PNL) – 7

* Colonelul Turcescu și-a găsit locul: s-a angajat la televiziunea clanului Firea-Pandele! Milionarul putinist va fi plătit generos de locuitorii orașului Voluntari. Va fi coleg cu Oana Lovin și Mădălin Ionescu, prietenii ambasadorului Kuzmin

21 COMENTARII

  1. Prietenul sau din 2017,Malin Bot,il declara in filmuletul sau ,facut la Iasi,”Patriot”!! Si-o fi cerut scuze pentru asta,domnul fost ziarist de la EVZ si Romania Libera,pentru faptul ca acest individ,cunoscut ca agitator inca de pe vremea lui Pinochio,cu Rosia Montana,s-a folosit de neprofesionalismul sau??Nu cred,caci nici in cazul lui Citu nu si-a cerut scuze fanilor sai,promovandu-l agresiv si facand misto de informatia cum ca a fost arestat in SUA…Iata cum se nasc monstrii cand ziaristii nu sunt destul de profesionisti si pun preferintele personale in fata vigilentei!

  2. Intrebarea nu este „a fi sau a nu fi”.
    Corect este „a fi FSB, SVR, GRU sau toate la un loc”.

    Pana una alta Simion creste in sondaje. Iar cei ce daramau guverne sperand ca sparg piata… scad sau dispar.

    Sa speram ca nu vom face cu totii rationalizari ca pe vremea lui Ilici vs. Vadim. Din nou.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -