vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăNewsVIDEO. Dezastru în Bârlad, unde localnicii dau foc vegetației uscate: 10 magazii...

VIDEO. Dezastru în Bârlad, unde localnicii dau foc vegetației uscate: 10 magazii au ars, zeci de oameni au fost nevoiți să fugă din locuințe

-

Un adevărat dezastru a avut loc miercuri dimineața lângă Bârlad, unde 10 magazii au ars și zeci de persoane au fost evacuate după ce localnicii au dat foc vegetației uscate, iar incendiul s-a răspândit necontrolat în zona locuită. A fost nevoie de 6 autospeciale cu 26 de pompieri pentru a reuși să stingă flăcările. Este deznodământul previzibil al zecilor de incendii pe care localnicii din zona Vaslui – Bârlad le-au pus în ultimele zile, ca să ardă vegetația. Pompierii au stins în ultima săptămână nenumărate alte focare care au pârjolit 50 de hectare.

Ultima calamitate a avut loc în zona Podeni-Munteni, de la marginea orașului Bârlad, unde băștinașii au aprins focuri și le-au lăsat nesupravegheate. Flăcările s-au întins în partea unde se află locuințele sociale ale orașului și a cuprins 10 magazii, amenințând și casele. 30 de persoane au fugit din locuințe, pentru a scăpa din calea incendiului.

Focul s-a extins la zona locuită, unde a făcut prăpăd

ISU Vaslui a menționat că echipajele de pompieri au fost nevoite să lupte 3 ore cu focul, înainte de a reuși să-l stingă: „Detaşamentul de pompieri Bârlad a intervenit cu şase autospeciale şi 26 pompieri militari pentru limitarea şi lichidarea unui incendiu pornit de la vegetaţia uscată şi extins la zece magazii din apropierea locuinţelor sociale construite în zona Podeni – Munteni din municipiul Bârlad. La sosirea echipajelor de intervenţie, incendiul se manifesta prin ardere generalizată la zece magazii desfăşurate pe aproximativ 150 metri pătraţi, existând riscul ca focul să se extindă şi la casele sociale”.

- Advertisement -

Din fericire, n-au existat și victime, dar pe lângă cele 10 magazii au ars 6 ferestre de tip termopan, 10 biciclete, 12 metri cubi de material lemnos, 20 de metri liniari din tavanul unei locuințe sociale, tot felul de produse textile și materiale plastice. Paguba estimată, rezultată din bunurile distruse ori avariate, este de 11.000 de lei. Pompierii au reușit să salveze însă bunuri și case care valorează alte 2,5 milioane lei.

Pe lângă toate acestea, au ars și aproximativ 1.000 de metri pătrați de vegetație uscată și mărăciniș.

Problema este generalizată la Bârlad, unde ISU raportează că pompierii luptă de câteva zile cu numeroase incendii puse de localnicii din numeroase sate.

- Advertisement -

Mai jos, un alt comunicat postat luni de ISU Vaslui, care menționa problemele.

ISU Vaslui: „În acest weekend, peste 50 hectare de vegetație uscată distruse de flăcări”

„În acest weekend, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Podul Înalt” al judeţului Vaslui au intervenit pentru limitarea și lichidarea mai multor incendii de vegetație uscată și mărăciniș izbucnite în raza localităților Murgeni, Cârja, Rânzești, Lipovăț și Vaslui. Cel mai puternic incendiu de vegetație uscată a fost înregistrat în zona Cârja – Rânzești. Astfel, Punctul de Lucru Murgeni și Detașamentul de pompieri Bârlad au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și echipaje specializate pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la vegetația uscată din zona Cârja (Murgeni) – Rânzești (Fălciu). La fața locului a intervenit și SVSU Fălciu.

La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta la stuful din apropierea unei amenajări piscicole și pe canalele care fac legatura cu râul Prut. În zona tuturor focarelor, accesul a fost extrem de dificil din cauza zonei mlăștinoase.
După mai bine de șase ore, incendiul a fost lichidat. Au ars peste 30 hectare de vegetație uscată. După lichidarea ultimelor focare, în zonă a rămas un echipaj de pompieri care a avut misiunea de monitorizare și intervenție în cazul reaprinderii vegetației.
În localitatea Lipovăț, comuna Lipovăț, în zona Făgădău, pompierii militari din cadrul Detașamentului Vaslui au intervenit alături de SVSU Lipovăț, localnici și lucrători silvici pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la vegetația uscată.
După aproximativ trei ore, incendiul a fost lichidat. Au ars peste 20 hectare vegetație uscată și mărăciniș.
În această seară, Detașamentul de pompieri Vaslui a intervenit cu forțe și mijloace specifice pentru lichidarea unui incendiu de vegetație uscată izbucnit în Zona Industrială a municipiului Vaslui. Incendiul a fost lichidat relativ repede, în limitele găsite. Au ars aproximativ 5.000 metri pătrați vegetație uscată și mărăciniș.
Cauza probabilă de izbucnire a tuturor acestor incendii a fost focul deschis în spații deschise.”

O „tradiție“ care ne dă foc la case, distruge solul, omoară fauna și poluează aerul, dar la care românii nu renunță pentru că așa știu ei că se face din moși-strămoși

În comunitățile rurale din România este o tradiție pe care autoritățile nu reușesc – și nici nu vor, în multe cazuri – s-o stopeze: aceea a aprinderii unor focuri deschise pe care apoi le lasă nesupravegheate. Țăranii fac acest lucru pe ogoare, toamna ori primăvara, pentru a curăța pământul de resturile vegetale ale recoltei anterioare. Deși aceste focuri sunt foarte periculoase și s-a demonstrat că sunt extrem de nocive pentru mediul înconjurător – inclusiv pentru fertilitatea pământului –, țăranii nu renunță la „tradiție“, invocând că așa au făcut și părinții și bunicii lor.

În comunitățile sărace, lângă gropile de gunoi, se aprind focuri ilegale în care sunt aruncate materiale a căror ardere generează un fum extrem de toxic. Și acestea scapă de multe ori de sub control, ceea ce creează apoi dificultăți localităților învecinate.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Rețeaua minciunilor pro-ruse: Gușă – Cristoiu – Roșca Stănescu – Severin. Lista celor 16 site-uri „pro-Kremlin, conspiraționiste sau de extremă dreapta”

* Propaganda rusă anunță mincinos pentru a 7-a oară, prin Cozmin Gușă, că România „a început mobilizarea rezerviștilor” pentru a intra „în războiul lui Biden – Nuland – Zelenski”

* Record mondial: Guvernul lui Iohannis a ajuns la peste 200 de secretari de stat, de 5 ori mai mulți decât are Japonia! Grindeanu (PSD) are 9 secretari de stat, iar Boloș (PNL) – 7

* Culisele războiului din PNL: Iohannis, ținta reală a atacului lansat chiar de omul său, Rareș Bogdan, la adresa lui Aurescu. În tabăra liberală e panică din cauza prăbușirii în sondaje

* A mai fugit un PSD-ist corupt: baronul de Neamț, Ionel Arsene, condamnat la 6 ani și 8 luni de închisoare pentru luare de mită și trafic de influență

* Loteria Română nu are sistem de joc online, dar e condusă de un director PSD-ist cu 4 salarii, 4 terenuri, 4 apartamente și o casă în București. Venituri lunare de 6.500 de euro!

* Colonelul Turcescu și-a găsit locul: s-a angajat la televiziunea clanului Firea-Pandele! Milionarul putinist va fi plătit generos de locuitorii orașului Voluntari. Va fi coleg cu Oana Lovin și Mădălin Ionescu, prietenii ambasadorului Kuzmin

* DOCUMENT. Planul secret al Rusiei pentru capturarea Moldovei. Kremlinul l-a elaborat pe 3 paliere și trebuie îndeplinit până în 2030. „Ceea ce vor cu adevărat este să diminueze influența României și a Europei în Moldova“

* VIDEO. Donald Trump arată cum ar aduce pacea în „cel mult o zi”: ar lăsa Rusia să rupă bucăți din Ucraina! Fox News a cenzurat în favoarea fostului președinte

* Fotbalistul-uragan: înainte de a da 5 goluri în 63 de minute în Liga Campionilor, Haaland a înscris de 9 ori într-un meci la Mondiale!

4 COMENTARII

  1. […] N-au existat și victime, dar pe lângă cele 10 magazii au ars 6 ferestre de tip termopan, 10 biciclete, 12 metri cubi de material lemnos, 20 de metri liniari din tavanul unei locuințe sociale, tot felul de produse textile și materiale plastice. Paguba estimată, rezultată din bunurile distruse ori avariate, este de 11.000 de lei. Pompierii au reușit să salveze însă bunuri și case care valorează alte 2,5 milioane lei, relatează Ziariștii.com. […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -