vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăJustițieAugustin Lazăr despre jihadul anti-justiție declanșat de PSD-ALDE

Augustin Lazăr despre jihadul anti-justiție declanșat de PSD-ALDE

-

La prezentarea bilanțului Parchetului General pe 2018, procurorul general al României, Augustin Lazăr, a creionat tabloul unei Românii aflate sub asediul clanurilor penale conectate politic.

  • „În anul 2018, atenţia societăţii în ansamblu a fost concentrată asupra autorităţii judecătoreşti. Publicul a fost ţinut captiv într-o avalanşă de teme, subiecte de presă, dezvăluiri, iniţiative parlamentare, decizii judiciare şi extrajudiciare şi abordări publice care, în final, nu au făcut decât să arunce o anatemă asupra instituţiilor sistemului judiciar”.
  • „Sub pretextul devoalării abuzurilor – modul de înfăptuire a actului justiţiei şi mai ales ale procurorilor -, a fost promovată o campanie abilă având ca scop lezarea prestigiului, a încrederii în misiunea socială şi a probităţii acesteia (…) cu consecinţa inducerii artificiale a unei animozităţi asupra unui întreg corp profesional care îşi desfăşoară activitatea, sarcinile, cu onestitate şi în anonimat”.
  • „A fost anul în care s-au exercitat presiuni mari asupra instituţiilor judiciare, în special asupra Parchetelor. (…) Anul în care a continuat în avalanşă demersul de modificare şi remodificare a legilor justiţiei, a codurilor penale, cu impact asupra sistemului judiciar, în care factorul politic a insistat şi a reuşit revocarea procurorului-şef al DNA”.
  • „Prin semnale transmise public, Ministerul Public și-a exprimat preocuparea față de modalitatea de promovare și adoptare a unor acte normative”.
  • „Ministerul Public a urmărit să coopereze loial. Deși comunicarea cu ministrul Justiției a avut de suferit, relația instituțională între cele două entități a continuat să funcționeze”.
  • „Ministerul Public, asaltat de o atmosferă neprietenoasă – puțin spus -, a muncit mai mult decât în anul precedent”.
  • „Corupția asta așteaptă, ca procurorii să fie ocupați cu altceva”.
  • „Ignorarea recomandărilor din MCV, regresele au generat îngrijorări pentru parteneri”.
  • „Parchetul Înaltei Curți și-a exprimat de fiecare dată disponibilitatea la dialog în vederea găsirii soluțiilor. Recunoscând competențele Guvernului și Parlamentului în materie de legiferare, expertiza de netăgăduit a procurorilor poate constitui o sursă pentru găsirea unor soluții viabile și larg acceptate”.
  • „Observăm că prin OUG 7, pe care noi am criticat-o public, specialiștii informatic ai ministerului nu doar că nu au fost recompensați, li s-a redus salarizarea cu până la 45%”.
  • „Într-un an marcat de schimbări majore, Ministerul Public și-a îndeplinit misiunea constituțională și e pregătit pentru provocările viitoare”.

CITIȚI ȘI:

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -