duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăNewsPreședintele Serbiei insinuează teorii ale conspirației după ce DIICOT a descoperit că...

Președintele Serbiei insinuează teorii ale conspirației după ce DIICOT a descoperit că date clasificate despre zăcămintele românești ajungeau la sucursala Gazprom din Belgrad

-

Aleksandar Vucic, președintele Serbiei, a insinuat o teorie a conspirației după ce DIICOT a descoperit că date clasificate despre zăcămintele românești de hidrocarburi au ajuns de la NIS Petrol la compania-mamă NIS din Belgrad, deținută de Gazprom Rusia. Prima reacție a lui Vucic – unul dintre aliații lui Putin – a fost că scandalul ar fi apărut „pentru a-i putea disciplina suplimentar pe cei pe care unii îi consideră neascultători”.

Retorica lui Vucic nu e surprinzătoare. În timpul mandatelor sale, Serbia s-a îndepărtat de Uniunea Europeană, apropiindu-se de Rusia. Vucic a folosit aceleași companii israeliene ca și PSD și Dragnea în campaniile electorale, țesând un amestec de teorii conspiraționiste cu promisiuni populiste în timp ce demola instituțiile statului de drept în interiorul țării.

Acum, președintele Serbiei le-a sugerat că afacerea de spionaj economic descoperită de anchetatorii din România ar fi, de fapt, o răfuială a „cuiva” – lesne de înțeles că ar fi vorba de Occident – cu țara lor, care ar urma să fie pusă într-o lumină defavorabilă.

Vucic: scandalul a apărut „pentru a-i putea disciplina suplimentar pe cei pe care unii îi consideră neascultători“

Deși mărturisește chiar el că nu este informat despre subiect, Aleksandar Vucic adaugă că scandalul n-are legătură cu războiul pentru energie, ci este un război politic și de spionaj. Problema președintelui sârb nu este că țara sa ar putea fi folosită de Rusia ca bază și paravan pentru afaceri de spionaj, ci că acum imaginea Serbiei va fi asociată cu acest tip de activități.

- Advertisement -

Aleksandar Vucic, citat de Euronews Serbia: „Va apărea acum peste tot în mass-media europeană și mondială, NIS este din Belgrad. (…) Pentru a-i putea disciplina suplimentar pe cei pe care unii îi consideră neascultători. În același timp, nu exclud deloc posibilitatea unei adevărate vinovății a NIS, dar nu știu care este cazul, nu m-am ocupat de asta. Este important să subliniez că nu există cetăţeni sârbi, nu are nimic de-a face cu noi. Sunt în mare parte ruşi, dar vom cere mai multe informaţii de la poliţia română. O acuză pe una de companiile subsidiare ale NIS de scurgere de date sau ceva. Oricum ăsta e singurul lucru care ne lipsea, de parcă în fiecare zi luăm o piatră și tragem în Dumnezeu. Hai, acum explică tu că asta nu are nicio legatură cu statul sârb, când va fi anunțat în toate știrile lumii ca o companie din Belgrad! (…) Și suntem foarte bine protejați de prietenii noștri din NIS“.

Rușii au înființat, prin intermediul companiei sârbe NIS Novi Sad, o filială în România care a făcut prospecțiuni geologice în căutare de zăcăminte de petrol. Datele, spune DIICOT, au fost scoase din țară și date Gazprom

DIICOT a efectuat luni 9 percheziții domiciliare în dosarul NIS Petrol. E vorba de date clasificate privind zăcăminte de gaze și petrol din țara noastră, obținute prin prospecțiuni geologice. Conform legii, acestea nu pot ajunge în posesia unor companii terțe din afara României. DIICOT a anunțat însă că beneficiarul acestor informații clasificate ar fi firma-mamă din Serbia, care e deținută de compania energetică Gazprom din Rusia. Pe scurt, e vorba de o afacere de spionaj a Rusiei pe teritoriul României.

Compania sârbă NIS AD Novi Sad, deținută în proporție de 56% de Gazprom, și-a deschis o filială în România în urmă cu câțiva ani. Intrarea n-a fost spectaculoasă, compania având puține benzinării care au oricum prețuri mari. Însă a făcut prospecțiuni geologice în căutare de zăcăminte. Acum, DIICOT acuză că această companie a făcut transfer de informații despre date geologice și de producție privind operațiuni din domeniul petrolier – inclusiv date clasificate.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* VIDEO. „Marele protest” din Piața Victoriei a fost ruinat de răfuiala dintre Șoșoacă și Simion / „George, trădătorule! Simioane, Iuda! Rușine, Iudelor!”

* VIDEO. Cum se face gura lu’ Șoșoacă pâlnie rusească atunci când cere agresiv „RoExit!”. Senatoarea putinistă vrea să abandonăm Ucraina în gherele Rusiei

* Urlete și scandal cu „Căpitanul” Simion la 3 dimineața, în Piața Victoriei. Prins conducând fără permis, liderul AUR s-a ascuns la etajul autocarului partidului, parcat pe interzis, și și-a chemat fanii să-l salveze

* Deputatul PSD surprins că făcea sex cu un tânăr este mare susținător al „familiei tradiționale”! Aurel Bălășoiu refuză să demisioneze din Parlament

* Cine moare pentru Rusia lui Putin?

* Din „motive de securitate”, MAE le-a refuzat viza de intrare în România celor 14 „jurnaliști” de la Russia Today ascunși în delegația oficială! Moscova are o veche tradiție în a „deghiza” agenți KGB sau GRU în ziariști

* VIDEO. „Declarația de război” a lui Putin la adresa Lumii Libere. Discursul de anexare a 4 regiuni din Ucraina, bazat pe amenințări cu atacuri nucleare

* General ucrainean: „Planul lichidării fizice a lui Putin este deja pregătit. Pot fi folosite mai multe scenarii, fiindcă este un pericol pentru întreaga lume”

* Încă un trofeu pentru „vânătoarea de plagiatori”, Emilia Șercan: ministrul Sorin Cîmpeanu și-a dat demisia. S-a ales praful de „România Educată” a lui Klaus Iohannis!

1 COMENTARIU

  1. Ma impresioneaza mai putin ce spune presedintele Serbiei… Problema este la noi.
    Cum sa incredintei aflarea bogatiilor subsolului unor companii straine, unor indivizi cu mare probabilitate de a fi spioni? Sau sa dai aproape cadou pe cele aflate deja in exploatare?
    Adevaratii tradatori sunt cei care au permis acestei companii straine sa ne poata insela. Tradatori au fost si conducatorii tarii din ultimii 32 de ani, care nu au servit-o cu buna credinta, care s-au inconjurat de colaboratori hotomani, lichele, de indivizi mediocri, sau de-a dreptul prosti. Care ne-au transformat in furnizori de forta de munca pentru strainatate, care ne-au adus rapid si ne-au mentinut in coada Europei.
    Daca ai lasat sa se duca de rapa fabrici, combinate, sisteme de irigatii, o intreaga industrie facuat sub conducerea celui pe care l-ai executat rapid, fara a pune nimic in loc, atunci tu ce meriti?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -