George Simion, liderul partidului naționalist AUR, face apel la simpatizanții partidului și cere, într-o postare pe Facebook, să fie ajutat să procure aproape două tone de legume, care i-ar fi necesare pentru meniul de la nuntă. Legume care trebuie, of course, să fie de la producători români pe care – cu tot patriotismul lui strident de autoproclamat atoatecunoscător în cele ale Neamului Românesc – George Simion nu știe unde să-i găsească! Acest apel nu reprezintă însă singura ciudățenie a nunții pe care și-o pregătește George Simion.
Comportament de eretic față de Taina Cununiei
Batjocorind Taina Cununiei – una dintre cele mai importante slujbe bisericești din Biserica Ortodoxă Română –, George Simion a anunțat că va avea câte o pereche de nași din fiecare județ al țării și, posibil, și din Diaspora. Această practică nu este specifică Bisericii Ortodoxe și reprezintă o aberație din perspectivă dogmatică. Este știut faptul că Nașii de Cununie sunt părinți duhovnicești ai tinerilor miri, preluând și completând rolul părinților trupești ai tinerilor căsătoriți și având misiunea de a-i călăuzi pe miri pe cărările dificile ale căsniciei.
Conform site-ului ortodox Doxologia, „nașii au un rol foarte important, deoarece ei devin părinți sufletești și spirituali ai finilor, renăscându-i pe cei ce formează un nou și unic trup al familiei. Nașii trebuie să fie ortodocși și să cunoască bine credința ortodoxă. Biserica Ortodoxă recomandă ca nașii să fie mai în vârstă decât mirii, pentru a avea mai multă autoritate în fața lor și mai multă experiență de viață, din care să împărtășească și viitorilor soți. Nașii trebuie aleși cu multă atenție, să-și asume responsabilitatea de a purta grijă să învețe pe finii lor frica de Dumnezeu, să-i cheme la biserică, la spovedanie, la săvârșirea faptelor bune, să-i cerceteze regulat la casele lor, să-i mustre la nevoie, să le dea cărți creștinești de citit, pentru că nașii au mare răspundere, fiind garanții finilor lor înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor”.
Prin decizia de a avea 42 de „nași” la slujba de Cununie, George Simion dovedește că e un analfabet în cele ale Creștinismului Ortodox și că singura finalitate cu privire la acești „nași” este folosirea lor în scopuri politice.
De fapt, modul în care și-a gândit organizarea propriei nunți este unul specific acțiunilor propagandistice din sfera populismului naționalist. George Simion se forțează să copieze vestita nuntă a „Căpitanului” Corneliu Zelea Codreanu, șeful Mișcării Legionare, organizație naționalist-extremisă, antisemită și filetistă din perioada interbelică a secolului XX.
O aberație necreștină: biserica de lem provizorie
O altă chestiune bizară a nunții extremistului naționalist este amplasarea unei biserici din lemn pe un câmp din teritoriul comunei Măciuca (județul Vâlcea). În tradiția ortodoxă, o biserică, indiferent că este de lemn sau de cărămidă/piatră/beton, este amplasată pe un loc care a fost în prealabil sfințit printr-o slujbă specială de către ierarhul ortodox al locului. Nu întâlnim în practica Bisericii Ortodoxe obiceiul de a fi amplasate provizoriu biserici de lemn.
În cazul bisericii de lemn pe care a adus-o special George Simion pentru oficierea slujbei de Cununie, nu este defel clar dacă au fost respectate canoanele cu privire la așezarea (ctitorirea) unui locaș de cult, așa cum sunt stabilite de Biserica Ortodoxă Română. A fost oficiată, de către episcop, slujba de punere a pietrei de temelie a bisericii? Această biserică va rămâne definitiv în locul în care va fi montată, deservind pe viitor o parohie în comuna Măciuca? Se va oficia Sfânta Liturghie în ziua nunții lui Simion, știut fiind faptul că Taina Cununiei se oficiază imediat după Liturghie etc.?
Trebuie amintită aici Hotărârea Sfântului Sinod al BOR nr. 311 din 28 februarie 2013 privind necesitatea respectării rânduielilor liturgice referitoare la oficierea Tainei Sfintei Cununii numai în locașurile de cult parohiale. Conform acestui document, „potrivit tradiției Bisericii noastre și sfintelor canoane (6 ap., 3 IV ecum, 10 VII ecum), Taina Cununiei nu se va oficia în mănăstire, ci doar în bisericile parohiale (de mir), excepție făcând catedralele centrelor eparhiale, atunci când nu sunt deservite de cler monahal”.
Biserica de lemn adusă la Măciuca de George Simion și montată provizoriu pe câmpul unde se va organiza „petrecerea câmpenească” a nunții nu este biserică parohială și nici măcar nu este biserică ce aparține parohiei din localitate. Altfel spus, amplasarea acestei biserici provizorii este absolut necanonică și încalcă normele stabilite de hotârârea Sinodului BOR.
Este foarte bizară lipsa de reacție a Înalt Prea Sfințitului Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului (ierarhul cu autoritate în județul unde se organizează nunta și unul dintre cei mai buni teologi ai Sfântului Sinod al BOR), dar și a Patriarhului Daniel, care manifestă un profund respect față de Canoanele Bisericii, la aberațiile promovate de George Simion și la batjocura la care acesta supune Taina Cununiei.
Dacă Biserica Ortodoxă Română nu va avea nicio reacție față de ereziile pe care le promovează extremistul George Simion, sub pretextul așa-zisului respect față de „credința strămoșească”, ierarhii ortodocși vor fi complici la aberațiile promovate de liderul AUR și vor accepta încălcarea propriei hotărâri sinodale.
Deși plătit cu mii de euro pe lună, deputatul Simion cerșește legume pentru propria nuntă
Publicația Fanatik.ro comentează postarea prin care George Simion solicită ajutor pentru procurarea legumelor pentru nuntă: „Sperând că cineva îi va și dona tot ceea ce are nevoie pentru mâncarea de legume, George Simion a făcut public și necesarul. «Vreau ca legumele de la nunta mea să fie din România! Recomandați-mi producători români! Îmi trebuie: 300 kg de ardei gras roșu, 300 kg de ardei gras verde, 300 kg de ardei gras galben, ciuperci champinions mici – 250 kg, dovlecel – 200 kg, ceapa roșie – 200 kg, ceapa galbenă – 250 kg, pătrunjel – 50 kg, mărar – 30 kg, roșii – 100 kg, morcovi – 250 kg», a scris George Simion”.
Conform declarației de avere pe care a depus-o la Parlament, în luna iunie 2022, George Simion a încasat suma de 146.422 de lei pentru un an de activitate ca deputat, adică echivalentul a aproximativ 30.000 de euro anual (2.440 de euro pe lună). La această sumă se adaugă și alte beneficii specifice activității de parlamentar: sume forfetare (mii de euro pe lună), protocol, deplasări (transport, cazare, diurnă), cheltuieli cu cabinetul parlamentar etc.
Dacă ar fi să luăm în serios apelul la „procurarea de legume pentru nuntă” făcut de George Simion, atunci am constata că achiziționarea acestor legume nu ar fi fost un efort financiar prea mare pentru deputatul AUR.
Cele 900 kg de ardei gras pot fi achiziționate pe OLX la un preț mediu de 6 lei pe kilogram, adică o valoare de aproximativ 5.400 de lei (aproximativ 1.100 de euro). Tot pe OLX am găsit de vânzare (en-gros și en-detail) ciuperci champignon la 10 lei kilogramul. Cantitate pe care o solicită George Simion ar costa 2.500 de lei (500 de euro). Pentru 200 kg de dovlecei achiziționați de pe OLX, șeful de la AUR ar achita aproximativ 600 de lei, la un preț de 3 lei pe kg (adică 120 de euro în total). Ceapa roșe l-ar costa, tot pe OLX, cam 4 lei kilogramul, adică 800 de lei (160 de euro), ceapa galbenă ar fi cam la 3 lei kilogramul, tot pe OLX (adică 750 de lei, aproximativ 150 de euro), la care mai adăugăm morcovii (la aproximativ 2 lei kilogramul pe OLX, 500 de lei, adică 100 de euro) și roșiile (la aproximativ 5 lei kilogramul en gros, adică 500 de lei / 100 de euro).
Dacă adăugăm și costurile pentru verdeață (mărar verde și pătrunjel verde la aproximativ 30 de lei kilogramul en gros, adică 2.400 de lei / 480 de euro; apropo, ce-o face Simion cu atâta verdeață, numai el știe!), ajungem la un total de aproximativ 2.710 euro, adică un pic peste indemnizația de deputat pentru o lună de zile (2.440 de euro) pe care o încasează George Simion de la bugetul statului român. Și mult mai puțin decât totalul beneficiilor lunare de care are parte deputatul AUR, din banii românilor.
Dacă pentru achiziționarea legumelor s-ar fi descurcat cu indeminzația (salariul) pe o lună, celelalte cheltuieli necesare pentru a asigura hrana și băutura, plus lăutarii, pentru cei 15.000 de nuntași care și-au anunțat prezența, George Simion ar fi fost nevoit să facă un substanțial credit de nevoi personale la o bancă și să anunțe că va fi „nuntă cu dar”, în speranța că va recupera din cheltuieli.
Nunta lui Simion – pervertirea unui moment sfânt și sublim într-o „paranghelie” festivistă, populistă și de prost gust
George Simion a făcut mereu paradă de atașamentul lui la valorile creștine ale Neamului Românesc și de empatia, solidaritatea pe care le-ar avea față de românii de rând.
Transformându-și propria nuntă într-un mizerabil eveniment propagandistic, liderul AUR își reconfirmă ipocrizia de politruc, demonstrând încă o dată că toată logoreea lui despre Neam, Credință, Biserică, Familie etc. nu este nimic altceva decât momeală pentru proști.
Dacă ar fi vrut cu adevărat să-și demonstreze patriotismul și solidaritatea cu românii de rând, George Simion ar fi fost obligat să-și pregătească nunta așa cum o fac, în fiecare an, sute de mii tinerii români proveniți din păturile sociale modeste ale României: cu bani luați pe datorie, cu ajutorul părinților și cu speranța că „darul de nuntă” va fi suficient pentru acoperirea cheltuielilor și eventual pentru a completa avansul la creditul bancar pentru achiziționarea unei locuințe modeste pentru familia tinerilor căsătoriți. Puțin probabil că George Simion, din banii proprii, și-ar fi permis luxul de a invita 15.000 de oameni să mănânce și să bea gratis la nuntă.
Dar George Simion nu e un român de rând, un român amărât. Deși mereu a încercat să lase impresia că este un politician „dintre români, pentru români”, liderul AUR își arată, cu ocazia propriei nunți, adevăratul chip: un megaloman, un orgolios, un însetat după notorietate, dispus să batjocorească rânduielile Bisericii, Taina și intimitatea sublimă a Cununiei pentru a-și atinge obiectivele sale politice meschine și ipocrite.
George Simion a făcut apel la sponsorii de partid, la brânza lui Gigi Becali, la donațiile membrilor AUR. A transformat bucuria discretă a pregătirii nunții într-o hărmălaie grețoasă, al cărei unic scop este propaganda politică.
Se pare că, pentru George Simion, bisericuța de lemn adusă special la Oveselu-Măciuca nu este neapărat locul sfânt unde va fi unit în fața lui Dumnezeu cu viitoare soție, ci este mai degrabă tribună politică, scena unui spectacol grotesc. Cei aproximativ 15.000 de nuntași primesc „brățara” care le atestă calitatea de invitați numai dacă se prezintă la sediile județene ale AUR din raza localităților unde își au domiciliul. Liderul AUR transformă astfel demersul firesc al invitării la nuntă într-o procedură de recrutare politică, un gest absolut mizerabil.
Forțând asemănarea cu nunta asasinului Corneliu Zelea Codreanu, „Căpitanul” legionarilor interbelici, liderul AUR își pervertește propria nuntă, golind-o de intimitatea și seninătatea care caracterizează Taina Cununiei în Creștinismul Ortodox.
Dacă George Simion ar fi avut cu adevărat încredere în români, dacă ar fi respectat credința Creștină Ortodoxă a Neamului, dacă ar fi fost conștient de profunzimile duhovnicești ale Cununiei, care este începutul binecuvântat al vieții de familie, atunci ar fi mers să fie unit cu aleasa lui, în Taina Cununiei, undeva, într-o biserică de parohie, înconjurat de familie, de prietenii apropiați, cu discreția și bucuria care sunt specifice oricărui creștin. Românii care-l admiră pe George Simion ar fi venit și nechemați să fie martori la Cununie…
Din păcate pentru el, liderul AUR, mânat de orgolii și megalomanie, a decis să-și sacrifice până și propria nuntă pe altarul păgân al naționalismului extremist, filetist și, în esență, anticreștin.
În loc de concluzii, o urare
Totuși, dincolo de toate aceste aberații născute în mintea încurcată a lui George Simion, rămâne puterea lui Dumnezeu care va binecuvânta și Cununia robilor lui Dumnezeu, George-Nicolae și Ilinca. Le dorim „Casă de piatră!”, luminarea minții și copii cât mai mulți! La Mulți Ani fericiți!
BOR nici nu ar trebui sa oficieze cununia. Mirele joaca in tabara adversa. E fetita lui Lulea.