Gata, fotbalul mare intră în vacanță, după disputarea celor trei finale de cupe europene. Italienii le-au pierdut pe toate trei! Două trofee au fost câștigate de echipe din Anglia, una din Spania. „Regina Europei” este Manchester City, noua „mașină de fotbal” construită de Pep Guardiola, după Barcelona anilor 2008-2012.
Sâmbătă seara, la Istanbul, a fost a 5-a finală consecutivă de Champions League în care a marcat o sigură echipă. Mai mult: a 4-a finală la rând încheiată cu scorul de 1-0!
Ultimele 5 finale ale Ligii Campionilor
- 2023: Manchester City – Inter Milano 1-0
- 2022: Real Madrid – Liverpool 1-0
- 2021: Chelsea – Manchester City 1-0
- 2020: Bayern München – PSG 1-0
- 2019: Liverpool – Tottenham 2-0.
Campioana Manchester City: Ederson – Akanji, Ruben Dias, Aké – Stones (82 Walker), Rodri – Bernardo Silva, De Bruyne (36 Foden), Gündogan, Grealish – Haaland. Antrenor: Josep Guardiola.
Așadar: 4 fotbaliști englezi (Stones, Grealish, Foden, Walker), doi portughezi (Ruben Dias, Bernardo Silva), un brazilian (Ederson), un elvețian (Akanji), un olandez (Aké), un belgian (De Bruyne), un spaniol (Rodri), un german (Gündogan) și un norvegian (Haaland), plus antrenor spaniol (Guardiola).
Italia a avut câte o reprezentantă în toate cele trei cupe europene, dar le-a pierdut pe toate. În schimb, Anglia a triumfat cu ambele echipe calificate în finale, iar Spania cu singura ajunsă în această fază.
Cele trei finale europene din 2023
- Champions League: Manchester City – Inter Milano 1-0. Gol: Rodri (min. 68).
- Europa League: FC Sevilla – AS Roma 1-1 (după prelungiri), 4-1 la penalty-uri. Goluri: Mancini (55 – autogol) / Dybala (35).
- Conference League: West Ham United – Fiorentina 2-1. Goluri: Benrahma (62 din penalty), Bowen (90) / Bonaventura (67).
Prin finala de la Istanbul, Inter Milano a rămas la 3 succese din 6 finale jucate (50%), iar Manchester City a ajuns la un trofeu din două finale (tot 50%).
A fost finala cu numărul 68 în Liga Campionilor (care până în 1992 s-a numit Cupa Campionilor Europeni și avea un format mai simplu). Manchester City este a 23-a echipă (din 10 țări) care câștigă trofeul: 6 formații din Anglia, 3 din Italia, 3 din Germania, 3 din Olanda, 2 din Spania, 2 din Portugalia, câte una din Franța, Scoția, România și Iugoslavia (acum Serbia).
Cele mai multe trofee: Real Madrid (14), AC Milan (7), Bayer München (6), Liverpool (6), Barcelona (5), Ajax Amsterdam (4), Inter Milano (3), Manchester United (3) etc.
Pe țări, trofeele s-au distribuit astfel: Spania (19 trofee), Anglia (15), Italia (12), Germania (8), Olanda (6), Portugalia (4), Franța (1), Scoția (1), România (1) și Iugoslavia / Serbia (1).
Manchester City a devenit a șasea echipă engleză care triumfă în Champions League, după Liverpool (6), Manchester United (3), Chelsea (2), Nottingham Forest (2) și Aston Villa Birmingham (1).
În actuala ediție a Ligii Campionilor, trupa lui Guardiola a încheiat neînvinsă după 13 meciuri: 8 victorii și 5 egaluri, golaveraj 32-5.
Traseul lui Manchester City spre triumf
- 1-0 (n) cu Inter Milano (Rodri 68) / finala
- 4-0 (a) cu Real Madrid (Bernardo Silva 23, 37, Akanji 76, J. Alvarez 90+1) / semifinale
- 1-1 (d) cu Real Madrid (De Bruyne 67 / Vinicius 36) / semifinale
- 1-1 (d) cu Bayern München (Haaland 57 / Kimmich 83 – din penalty) / sferturi
- 3-0 (a) cu Bayern München (Rodri 27, Bernardo Silva 70, Haaland 76) / sferturi
- 7-0 (a) cu RB Leipzig (Haaland 22 – din penalty, 24, 45+2, 53, 57, Gündogan 49, De Bruyne 90+2) / optimi
- 1-1 (d) cu RB Leipzig (Mahrez 27 / Gvardiol 70) / optimi
- 3-1 (a) cu FC Sevilla (Lewis 52, J. Alvarez 73, Mahrez 83 / Rafa Mir 31) / grupă
- 0-0 (d) cu Borussia Dortmund / grupă
- 0-0 (d) cu FC Copenhaga / grupă
- 5-0 (a) cu FC Copenhaga (Haaland (7, 32, Khocholava 39 – autogol, Mahrez 55 – din penalty, J. Alvarez 76) / grupă
- 2-1 (a) cu Borussia Dortmund (Stones 80, Haaland 84 / Bellingham 56) / grupă
- 4-0 (d) cu FC Sevilla (Haaland 20, 67, Foden 58, Ruben Dias 90+2) / grupă.
Fiecare infrangere a echipelor italiene de club sau a narionalei Italiei e o victorie a fotbalului!
Despre Pep sa nu uitam ca reuseste sa castige dupa 7 ani la City si 3+ miliarde cheltuite de catre proprietarii din Golf. Ramane cu satisfactia ca echipa lui a jucat un fotbal frumos si ofensiv si, la fel de important, a fost cea mai buna echipa pe parcursul intregului sezon, o rara avis in ultimele sezoane. Iar semifinala contr Mafiei Albe a fost de manual, nu a jucat contra luinreal madrid, ci i-a scolit!