vineri, martie 29, 2024
AcasăMain35 de români prinși în infernul din Afganistan. Președintele Iohannis dispune "implicarea...

35 de români prinși în infernul din Afganistan. Președintele Iohannis dispune „implicarea de urgență” a Forțelor Aeriene Române pentru repatrierea lor. Probleme majore cu aterizarea și decolarea la Kabul

-

Președintele Klaus Iohannis a dispus luni „implicarea de urgență” a Forțelor Aeriene Române pentru evacuarea cetățenilor români din Afganistan, anunță Administrația Prezidențială într-un comunicat de presă. Anterior, premierul Forin Cîțu a declarat că, în acest moment, în Afganistan se mai află 35 de cetățeni români.

Orice operațiune pe aeroportul din Kabul – aterizare sau decolare – este complicată în acest moment, din cauza miilor de afgani disperați care au năvălit pe piste pentru a încerca să prindă loc în vreun avion și să fugă din țară.

Decizia președintelui Klaus Iohannis a fost luată la propunerea premierului Florin Cîțu, „având în vedere deteriorarea accelerată a situației de securitate din Afganistan, necesitatea sprijinirii repatrierii cetățenilor români aflați încă în această țară, precum și evaluările în acest sens ale Celulei de criză interinstituționale convocate de Ministerul Afacerilor Externe (MAE)”, se arată în comunicatul remis luni de Cotroceni.

Premierul Florin Cîțu: „Pe 13 august, MAE a ridicat nivelul de alertă la maxim. În acest moment, mai sunt 35 de cetățeni români în acea zonă și i-am propus domnului președinte să trimitem un avion să-i aducem acasă. Avem două variante: un avion al NATO sau un avion al nostru care merge acolo. Dar trebuie să trimitem un avion cat mai rapid. (…) Nu sunt din cadrul ambasadei. Sunte de la ONU și din mediul privat. Sunt în siguranță în acest moment, ținem legătura cu toți”.

Comunicatul Administrației Prezidențiale

„Președintele României, Klaus Iohannis, a dispus implicarea de urgență a Forțelor Aeriene Române pentru evacuarea cetățenilor români din Afganistan”

16 august 2021

- Advertisement -

„Președintele României, Klaus Iohannis, a dispus luni, 16 august 2021, implicarea de urgență a Forțelor Aeriene Române pentru evacuarea de pe Aeroportul din Kabul a cetățenilor români aflați încă pe teritoriul statului afgan.

Această decizie a fost luată la propunerea Prim-ministrului României, Florin-Vasile Cîțu, având în vedere deteriorarea accelerată a situației de securitate din Afganistan, necesitatea sprijinirii repatrierii cetățenilor români aflați încă în această țară, precum și evaluările în acest sens ale Celulei de criză interinstituționale convocate de Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Președintele României a fost permanent informat cu privire la evoluția situației din Afganistan de către MAE și celelalte instituții care fac parte din Celula de criză interinstituțională, care își desfășoară activitatea în regim permanent pentru analizarea evoluțiilor și propunerea adoptării demersurilor concrete necesare.

- Advertisement -

România va continua activ consultările și coordonarea politice cu partenerii din Uniunea Europeană, aliații din NATO, inclusiv cu Statele Unite, pentru evaluarea evoluțiilor, a efectelor lor și pentru adoptarea măsurilor care se impun pentru gestionarea acestora – atât în formatele regulate, cât și în cele speciale, precum reuniunea extraordinară a miniștrilor afacerilor externe ai UE de marți, 17 august, sau reuniunea de urgență a Consiliului Nord-Atlantic din aceeași zi.”

Zborurile au fost suspendate, apoi reluate

Luni, Statele Unite au oprit temporar toate zborurile de evacuare din Kabul, pentru a elibera pistele aeroportului de persoanele care încercau să se agațe de avioane, a declarat un oficial american al Apărării, pentru agenția Reuters.

Totuși, zborurile militare americane au fost reluate pentru moment pe aeroportul din Kabul, a declarat pentru CNN un oficial american al Apărării.

Afganii disperați să fugă au fost îndepărtați, dar armata anticipează noi probleme cu pătrunderea mulțimii pe pistele de aterizare/decolare ale aeroportului.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Afganistan: reapar lapidarea și amputarea membrelor. O femeie a fost ucisă din cauza hainelor “indecente”, un bărbat – obligat să meargă desculț până la leșin pentru că asculta muzică “non-islamică”

* Apocalipsa post-americană din Emiratul Islamic al Afganistanului

* Ceas de 21.000 de dolari la mâna cu care Tudorache-Diamant strânge semnături pentru demiterea lui Clotilde Armand!

* Iurie Roșca, agent KGB și propagandist-șef al Sputnik în Basarabia – 3 ani interdicție de intrare în România! A fost întors de la Vama Albița

* Fostul șef al ANI, Horia Georgescu, se distrează pe un yacht de lux, cu șampanie scumpă, pe Coasta de Azur. Dezvăluirile fugarului Rizea

* Adio, Colonele! Te las cu rucsacul tău plin cu pietre, care ți-a încovoiat spinarea. Curea și Andronic să-ți lumineze calea!

* Fugarul Rizea: „Dana Budeanu se mărită cu Andrei Hrebenciuc. Acel inel cu diamante, cu care se laudă acum, e luat din banii furați de familia Hrebenciuc, tată și fiu!”

* Maia Sandu reformează Moldova cu viteza fulgerului: Parlamentul a adoptat deja și legea controlului averilor pentru părinții, socrii și copiii demnitarilor

* După ce a umblat prin oraș cu icoane și cruci „să alunge duhurile necurate”, Gigi Becali a fost învins de Rapid printr-un autogol. Și era și operat la mână…

* A murit unul dintre cei mai mari fotbaliști din istorie: Gerd Müller. Suferea de Alzheimer și demență senilă

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -