sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăJustițieZiua în care magistraţii îşi apără justiţia pro-democraţie în stradă

Ziua în care magistraţii îşi apără justiţia pro-democraţie în stradă

-

Magistrații vor protesta azi, în București, de la ora ora 18:00, pe treptele Palatului de Justiție, față de ordonanță de urgență dată marţi de Guvernul Dăncilă, fără CSM şi a asociaţiilor profesionale din sistem.

„Toate instituțiile statului trebuie să respecte independența justiției, separația și echilibrul puterilor în stat, sub semnul transparenței și a loialității, atât față de celelalte instituții, cât mai ales față de cetățeni”, anunţă organizatorii, într-un comunicat.

Judecătorul Cristi Dănileţ, de la Tribunalul Cluj, fost membru CSM, a declarat că magistraţilor le-a ajuns cuţitul la os.

- Advertisement -

”Eu ca magistrat în sistem vă spun că nu aveam nevoie de modificări la legile justiției, nici prin legile date de Parlament, nici prin OUG, însă Guvernul nu se rezumă la a corecta legile imperfecte ale Parlamentului, ci adoptă și alte măsuri, prin care își întărește controlul asupra sistemului judiciar. Or lucrurile acestea nu le mai putem accepta. Acesta este motivul pentru care în aceste zile veți vedea judecătorii și procurorii protestând, nu doar prin comunicate de presă și prin ieșiri în fața palatelor de justiție, ci chiar prin suspendarea activității, începând de săptămâna viitoare”, a declarat Dănileț.

Miercuri, procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și Judecătoria Brașov au protestat și ei față de ordonanța de urgență adoptată de guvern. Procurorii din Brașov susțin că OUG-ul va transforma Secția de investigare a magistraților într-o ”structură de parchet paralelă, în afara Constituției”.

 

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -