Acest text a fost publicat de regretatul scriitor basarabean Nicolae Dabija (1948–2021) pe 24 ianuarie 2008.
Marii creatori au demonstrat cum se poate schimba tristeţea într-un strop de bucurie şi durerea în speranţă cu ajutorul gramaticii.
Oscar Wilde, fiind întrebat de cineva ce făcuse într-o zi, i-a răspuns:
– Toată dimineaţa m-am chinuit să scot o virgulă dintr-o frază.
– Şi după-masă?
– După-masă am pus-o la loc!
Exigenţă sau capriciu?!
Cred că şi una, şi alta. De vreme ce de-o virgulă depinde, de multe ori, sensul unei fraze, al unui discurs, al unei lucrări, iar în istorie – al unei decizii, al unui destin.
Un scriitor australian, aflat pe patul de moarte, când a fost anunţat că japonezii au ocupat Manciuria, a afirmat: „Nimic din toate acestea nu s-ar fi întâmplat dacă oamenii ar fi fost mai atenţi la modul cum folosesc virgula”.
Pentru scriitorul american Saul Bellow, laureat al Premiului Nobel, toate relele lumii vin din coruperea limbii, din folosirea incorectă a semnelor de punctuaţie.
Câteodată, schimbarea locului unei virgule poate modifica totalmente sensul uneia şi aceleiaşi fraze.
Când un condamnat la moarte i-a adresat o cerere de graţiere ţarinei Ecaterina a II-a, în decizia ei: „Kaznit’ nelzea pomilovat’” („A-l executa e interzis a-l graţia”), lipsa virgulei a provocat interpretări contradictorii. În acest caz, virgula, şi nu cuvintele, a decis soarta celui osândit.
De aici aş crede că cei care nu cunosc gramatică, inclusiv punctuaţia, nu au ce căuta în politică.
Sau – cei care vor să facă politică ar trebui să înveţe mai întâi unde să pună virgula.
S-ar părea, ce importanţă poate avea un lucru atât de nesemnificativ, precum acest semn de punctuaţie, în istoria unui popor, cuprinsă în manualele alternative doar între virgule, pentru a delimita acele părţi de propoziţie care vorbesc despre ea şi, astfel, a le lipsi de orice conţinut?!
Viaţa însă e compusă din amănunte, destinul lucrând prin detalii.
Persoanele care ne conduc ne reprezintă. Ele înfăţişează inteligenţa ţărişoarei. După felul în care se exprimă aceştia sau îşi formulează gândurile, doleanţele, străinii trag concluzii despre gradul de cărturărie al populaţiei din această parte de lume.
Aş îndrăzni să cred că nivelul economic al unui stat depinde, paradoxal, de… gramatică.
E bine cunoscută, în acest sens, întâmplarea cu ex-prim-ministrul Andrei Sangheli, care, într-o discuţie cu prim-ministrul Kuweitului, i-a spus acestuia că Republica Moldova vrea să cumpere câteva zeci de mii de tone de „naftă” din această ţară.
Translatorii arabi, cu studii la Bucureşti, au şuşotit nedumeriţi o vreme, ca în concluzie prim-ministrul kuweitian să-i spună premierului de la Chişinău că „în ţara noastră nu avem aşa ceva” (ei, care şed pe o mare de petrol).
Abia pe urmă s-au dumirit cu toţii ce şi cum.
Sangheli vorbise de „naftă”, gândindu-se la petrol. Pe când cuvântul rusesc „nafta”, mai exact, omonimul său arab, „nafftaa”, înseamnă „bulgur”, ceea ce la noi e grâu râşnit, pregătit pentru sarmale sau plachie.
Totul a devenit clar abia după ce l-au întrebat pe Sangheli la ce-i trebuie unei ţări atât de mici tocmai atâta bulgur, la care şeful guvernului moldav a spus că „pentru tractoare şi maşini” (aici kuweitienii, gândindu-se chiar că moldovenii, primii pe glob, ar fi inventat nişte motoare care funcţionează cu bulgur, în loc de petrol), iar cineva dintre delegaţi a pus la timp virgula: „…da, cu nafftaa, adică cu petrol”.
Pe dată, şeicul kuweitian a răsuflat uşurat: „Aaaaa, de asta avem…”.
Bănuiesc că tot din cauza acelei virgule, petrolul din Kuweit n-a mai ajuns până la noi. Sunt sincer convins că cei care nu cunosc gramatica propriu-zisă nu cunosc nici gramatica economiei, nici gramatica diplomaţiei, nici gramatica politicii, nici gramatica bunei-cuviinţe. De ce buna-cuviinţă dă dovadă V. Voronin, care declara alaltăieri că el ne apără de români?! Patriarhul Aleksii l-a decorat (mai bine îl punea să spună „Tatăl nostru”!), pentru că-i apără pe români de români, pe ortodocşi de ortodocşi, pe ocupanţi – de băştinaşi.
Agramaţi sunt consideraţi cei care ignoră gramatica. E plină politica de ei. Ar trebui să recunoaştem că după 1991, în cei 17 ani de independenţă, de la Sangheli la Moţpan, şi de la Papuc la Ostapciuc, ca şi de la Tarlev la Voronin, nu prea am avut parte şi de oameni politici care să ştie unde să pună virgula.
De aceea o şi ducem prost din punct de vedere economic. De aceea Republica Moldova e statul cel mai sărac din Europa. Pentru că cei care ne conduc nu cunosc gramatica. Pentru că cei care ne conduc habar nu au unde se pune virgula.
Nicolae Dabija, 24 ianuarie 2008
