VIDEO. Simona Halep a revenit cu înfrângere, după o pauză de trei luni. „Sunt foarte mulțumită, nu mă așteptam să fiu la nivelul acesta”

2
378
Simona Halep

Treo luni fără o zi a durat pauza competițională pentru Simona Halep, care în acest timp a ratat două turnee de Grand Slam (Paris, Wimbledon) și Olimpiada de la Tokyo și a ieșit din Top 10 mondial după 7 ani și jumătate (a căzut de pe locul 3 pe 13). Iar revenirea a marcat o nouă înfrângere.

Pe 12 mai 2021, Simona Halep (nr. 3 WTA) abandona în turul 2 la Roma, deși o conducea pe Angelique Kerber cu 6-1, 3-3. O ruptură musculară la gambă a băgat-o în pauză forțată.

Pe 11 august 2021, Simona Halep (nr. 13 WTA) a revenit pe teren, în turul 2 al turneului de la Montreal, turneu pe care-l câștigase în 2016 și 2018. Adversară: Danielle Rose Collins (locul 28 WTA). Românca a făcut ravagii în primul set, dar le-a cedat pe următoarele două. Scor: Collins – Halep 2-6, 6-4, 6-4.

A fost un meci greu și lung, întins pe două ore și 45 de minute, pe care Halep a făcut tot posibilul să-l câștige, dar mai mult de-atât n-a putut. Simona are aproape 30 de ani, e încă în putere, dar trei luni de pauză lasă urme.

A fost și un moment psihologic căruia Halep nu i-a făcut față în setul decisiv. Adversara sa a cerut un time-out medical când Simona conducea cu 3-2. Partida s-a reluat după 13 minute, dar tenismena română nu și-a mai găsit ritmul, părând destabilizată. Americanca a câștigat 4 din următoarele 5 ghemuri, fructificând a cincea minge de meci.

VIDEO: Rezumatul partidei Halep – Collins

„Am jucat foarte bine și sunt foarte mulțumită”

La finalul partidei, Simona s-a declarat mulțumită de prestația sa.

„A fost un meci special, după câteva luni de pauză forțată din cauza accidentării. Am jucat foarte bine și sunt foarte mulțumită cu tot ceea ce s-a întâmplat, nu mă așteptam să fiu la nivelul acesta. Sunt din ce în ce mai bine și am senzații pozitive despre cum am jucat astăzi. Am jucat trei ore la un nivel foarte înalt cu cineva care în ultima vreme a câştigat meciuri şi turnee”.

Într-adevăr, Danielle Rose-Collins (27 de ani) venea după 11 victorii onsecutive în circuitul WTA. Ea se impusese în turneele de la Palermo (Italia) și San Jose (SUA) și trecuse de primul tur la Montreal.

Pentru prezența din oficiu în turul 2 al turneului de la Montreal, Simona Halep va primi 13.300 de dolari și 60 de puncte WTA.

Ultima victorie a Simonei Halep în circuitul mondial feminin datează din 2 mai: 6-0, 6-4 cu chinezoaica Saisai Zheng, în turul 2 la Madrid.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

Cea mai rușinoasă zi din istoria fotbalului românesc: FCSB, CSU Craiova și Sepsi, eliminate de echipe din Kazahstan, Albania și Slovacia! Pentru asta a fost boicotată Olimpiada?!

Naționala de fotbal a României, cele mai proaste rezultate din ultimii 60 de ani! Mirel Rădoi continuă să-și roadă unghiile…

Final de Olimpiadă pentru România: o medalie de aur și trei de argint, locul 46 pe națiuni

Burleanu, Iorgulescu, Becali, ați reușit: zero goluri marcate în 3 meciuri la Olimpiadă! Respect, Hagi!

Cele 19 campioane olimpice la sporturi de echipă. SUA domină baschetul, Franța handbalul, Oceania rugbyul. La fotbal, aurul a fost confiscat de continentul american

* Cea mai medaliată familie din istoria Olimpiadelor: soțul – 7 titluri; soția – 5. La Tokyo au câștigat amândoi

Furie la Beijing: China a fost depășită de SUA în ultima zi a Olimpiadei! Propaganda chineză nu mai poate clama superioritatea comunismului asupra democrației

Lacheii lui Lukașenko, expulzați de la Olimpiadă! Cei doi antrenori au forțat-o pe atleta rebelă să se întoarcă în Belarus, dar n-au reușit

2 COMENTARII

  1. Halep-IURUC (!) esteee… VARZĂĂĂĂĂ, săraca!!!

    Americanca, ruptă-de-oboseală (joacă încontinuu, încă de când a început sezonul, câștigând chiar ultimele două turnee premergătoare Montrealului!!!), a jucat, practic,… ÎNTR-UN PICIOR, întreg setul-decisiv: de la 2-2 aproape că… nici nu mai alerga, plângea de durere și când servea…, dar Halep(a)… îi dădea toate mingile în… rachetă, în loc să le trimită cât mai departe de adversară!!!

    Halep… NU MAI ESTE HALEP, ciii… (doar!) „MADAM IURUC”, daaaaaaaaaaaaaaaa?!!!!!
    (AMIN!!!)

    • Veștile bune (asta așaaa…, ca să mai păstrăm ceva optimism în ceea ce o privește pe Halep — fărăăă… Iuruc în coadă, daaaaaaaaaaaa?!!!!! –):

      1. NU a părăsit-o… managerul Darren Cahill!
      2. A revenit „pe-bancă” și… antrenorul Daniel Dobre!!!
      3. Are din nou un… preparator-fizic/maseur!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here