sâmbătă, mai 4, 2024
AcasăRăzboi în UcrainaVIDEO. Dronele-kamikaze ucrainene au făcut ravagii pe teritoriul Rusiei. S-au prăbușit cu...

VIDEO. Dronele-kamikaze ucrainene au făcut ravagii pe teritoriul Rusiei. S-au prăbușit cu cantități mari de explozibil peste mai multe uzine strategice din Moscova, Ekaterinburg și Ielabuga

-

Deși atacă necontenit Ucraina din 24 februarie 2022, Rusia teroristă își arată marile slăbiciuni în materie de securitate internă. În multe cazuri, țara lui Putin e incapabilă să facă față asalturilor cu drone-kamikaze ale luptătorilor lui Zelenski.

În ultimele zile, aeronavele fără pilot ale Kievului au zburat nestingherite prin spațiul aerian putinist. Iar sistemele antiaeriene ale Kremlinului s-au dovedit a fi total depășite de situație, în frunte cu supraestimatul complex Panțîr.

Numai așa se explică de ce o serie de uzine strategice din Federația cotropitoare au fost bombardate masiv la început de aprilie: cele din orașele Moscova, Ekaterinburg și Ielabuga. „A doua armată a lumii” a fost pur și simplu neputincioasă.

Seria atacurilor ucrainene a început cu uzina multidisciplinară de inginerie electrică „Electroizolit”, situată în suburbiile Moscovei. Ofensiva devastatoare a avut loc cu un scop precis: scoaterea din funcțiune a fabricii, fiindcă este cea mai mare întreprindere diversificată de profil din Rusia. Acolo se produceau materiale electroizolante și sisteme de izolare. În plus, are o însemnătate istorică pentru Kremlin, fiind fondată în urmă cu 80 de ani.

- Advertisement -

Până să lovească fabrica din Tatarstan, drona ucraineană a zburat 1.200 de kilometri prin spațiul aerian al Rusiei

Pe 1 aprilie – și n-a fost deloc o păcăleală – a luat foc și marea întreprindere militară putinistă „Uralmashzavod” din Ekaterinburg, unde se fabrică, printre multe altele, și tehnica de război a ocupanților. Incendiul se extinsese la un moment dat pe o suprafață de peste 4.000 de metri pătrați. Filmulețe sugestive în acest sens au apărut chiar pe canalul de Telegram al Forțelor Armate Operaționale Ucrainene.

Apoi, pe 2 aprilie, o nouă dronă kamikaze ucraineană a atacat uzina de producție a aeronavelor fără pilot „Shahed” din orașul rusesc Ielabuga. Întreprinderea este situată în Republica Tatarstan, la circa 1.200 de kilometri de frontiera cu Ucraina, a informat site-ul censor.net.

Locuitorii urbei au intrat în panică în momentul în care drona s-a prăbușit intenționat peste fabrica de aeronave fără pilot „Shahed”. Alte drone au zburat țintit spre rafinăria de petrol Elaz-Naftoprodukt.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

Piedone, după ce și-a angajat toate neamurile în Primărie: „Cu cine aţi vrea să lucrez, cu toţi trădătorii? Cu dinozaurii?”

EDITORIAL CARTIANU: Mutarea șmecherească, dar inutilă a lui Ciucalacu

România „specialilor”, cu viteză maximă spre prăpastie: în februarie, deficitul a ajuns la 1,67% din PIB! La Bruxelles există temeri că Guvernul PSD-PNL bagă țara în faliment

- Advertisement -

3 COMENTARII

  1. Ce diferenta de abordare. Rusia bombardeaza teatre cu oameni in interior, omoara populatia, darama blocuri, Ucraina bombardeaza uzine strategice si rafinarii. Rusia este o tara cu popor barbar si primitiv.

  2. Adevarat… si din pacate nu exista pe acest pamant nici o entitate capabila sa elaboreze sau sa emita nici un fel de actiune, fizica sau legala in masura sa stopeze aceste actiuni ale unei tari initiatoare a unui conflict, prezent sau viitor. Conventia de la Geneva exista DEGEABA se pare!!!
    Trist, tare trist si dureros pentru natiunea calcata in picioare de asemenea state barbare! Si totusi, vinovati nu sunt decat conducatorii politici ai acestor state, vremelnici sau nu aflati in aceste functii! Acestia arunca tari in haos si provoaca dezastre, ucid in numele unor fantezii sau boli mintale de care sufera… cu adevarat niste nimicuri si gunoaie umane ca re nu fac cinste speciei umane.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -