sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăRăzboi în UcrainaVIDEO. Ce e în capul rușilor: “Sper ca, peste o vreme, ucrainenii...

VIDEO. Ce e în capul rușilor: “Sper ca, peste o vreme, ucrainenii și rușii să ia cu asalt împreună Varșovia și Berlinul!”

-

Kremlinul își alternează mesajele dure cu cele insidioase către Ucraina, care este când amenințată cu ștergerea de pe fața pământului, când ademenită să li se alături „fraților ruși”. Într-o emisiune difuzată pe postul TV Rossia 1 miercuri, de ziua națională a Ucrainei, s-a proclamat că această ruptură este temporară și că va veni vremea când rușii și ucrainenii, umăr la umăr, „vor lua cu asalt împreună Varșovia și Berlinul”.

După ce a reluat tema propagandei putiniste, conform căreia în Secolul al XX-lea au avut loc două catastrofe geopolitice, dezmembrarea Imperiului Rus din 1917 și a Uniunii Sovietice din 1991, când „poporul nostru a fost artificial despărțit de păpușarii europeni și americani”, unul dintre cei prezenți, politologul Aleksandr Kamkin, a călcat în străchini. Acesta a spus că „ne vor trebui decenii ca să-i lipim pe toți împreună din nou“.

Serghei Mardan, realizator la postul național de radio, a sărit ca ars: „De ce ar trebui să ne ia decenii? Poate că această problemă s-ar putea rezolva într-un an”.

Dmitri Kulikov, moderatorul emisiunii de la Rossia 1, a intervenit spunând că e vorba de același popor – ucrainenii și rușii – și nu vede o problemă radicală, apropo de războiul din Ucraina. „Da, avem probleme majore în acest moment. Ei (europenii și americanii – n. red.) nu vor să elibereze poporul de sub aceste organizații sociale naziste. Dar nu e o problemă reală cu reunificarea. Nu e o problemă insolvabilă“.

- Advertisement -

Serghei Mardan a revenit: „Lăsați-mă să vă reamintesc că două decenii am dus un război împotriva terorismului. Au fost două războaie civile sângeroase în Rusia. Cu toate acestea, rănile istorice aproape s-au vindecat. Etnici ceceni și etnici ruși sunt acum luptă acum umăr la umăr. Sunt sigur că același lucru se va întâmpla cu Ucraina. Sper ca, după o perioadă, ucrainenii și rușii să ia cu asalt împreună Varșovia și Berlinul”.

Realitatea alternativă pe care Moscova a construit-o în ultimele decenii: Imperiul Țarist și URSS au fost distruse de păpușarii europeni și americani, toate popoarele abia așteaptă să se întoarcă sub umbrela Kremlinului

Propagandiștii Moscovei au reconfirmat astfel ideea că Moscova nu se gândește doar la Ucraina, ideologia putinistă vizând obiective mult mai depărtate (Varșovia și Berlin, adică Polonia și Germania). Discursul face parte din realitatea alternativă (în care e inclusă și falsificarea grosieră a istoriei) pe care regimul Putin a construit-o în ultimele decenii și a exportat-o masiv prin intermediul rețelor de socializare.

- Advertisement -

Una din ideile false vehiculate în emisiunea din care am redat fragmentul de mai sus ar fi aceea că „păpușarii europeni și americani” au contribuit la destrămarea Imperiului Țarist în 1917 și a URSS în 1991. Aceasta este o minciună grosolană pe care nici măcar sovieticii n-au putut-o propaga. Dimpotrivă, marile puteri au încercat să intervină în ajutorul țarului și apoi al guvernelor liberale care au urmat după revoluția din februarie 1917, acordându-le sprijin economic, finaciar și diplomatic pentru a menține imperiul unit.

Proclamarea independenței de către state precum Ucraina și Moldova a fost întâmpinată cu foarte mari rezerve. După lovitura de stat dată de Lenin și bolșevici în noiembrie 1917, marile puteri au trimis chiar trupe care să sprijine forțele pro-țariste (tabăra „Albilor”) – tot în ideea de a salva imperiul.

În ceea ce privește dezmembrarea URSS din 1991, aceasta s-a produs la capătul unui foarte lung proces de degradare a situației economice a imperiului. Zecile de popoare din interiorul Uniunii Sovietice nu aveau nimic în comun și fuseseră ținute la un loc cu forța, prin teroare și represiune, de regimul comunist. În momentul când n-a mai reușit acest lucru, intrând în colaps din cauza lipsei de performanță a economiei centralizate, a cheltuielilor prea mari cu armata și a războiului din Afganistan, Uniunea Sovietică a făcut implozie. Amestecul SUA și al țărilor din Europa a existat doar în măsura în care oamenii din lagărul comunist vedeau cât de prost o duc ei în comparație cu nivelul de trai existent dincolo de Cortina de Fier.

Însăși ideea centrală a discursului de la Rossia 1 este delirantă. Pentru a respecta liniile directoare ale propagandei Kremlinului, cei din studioul televiziunii au pretins că, de fapt, în Ucraina nu e nicio problemă și nicio tragedie, nu există distrugeri, masacre, că armata rusă nu luptă decât cu „naziștii” și că, după ce va reocupa țara, poporul fericit îi va întâmpina cu brațele deschise pe „frați“. Asta, în ciuda faptului că este evident, încă din prima zi a invaziei, că ucrainenii nu-i vor acolo pe ruși și că asistăm la lupta unui întreg popor, nu a unei clici „păpușate” de SUA sau Uniunea Europeană.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Gândacii din gura lui Simion și greierii din capul lui Daea – despre un „fake” din galeria propagandei RoExit. De ce tac reprezentanții României la Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară?

* Nunta lui George Simion – amestec de erezie și populism ieftin. Va reacționa Biserica Ortodoxă Română?

* „Segmente prietenoase ale elitei”, aproape exclusiv din PSD, sunt sub controlul Chinei, care vizează să-și sporească „influența malignă” în România, atrage atenția un important think-tank

* De ce refuză coaliția PSD-PNL-UDMR să ia măsuri reale împotriva scumpirii energiei: Guvernul va încasa 8,6 miliarde de euro în plus de pe urma creșterii prețurilor

* ODĂ. De la Bogdan Chirieac, cu toată dragostea: „Rareș Bogdan își suflecă mânecile pentru guvernare: «Nu voi ezita să fac acest pas pentru România»”

* FSB pretinde că a și găsit vinovatul pentru uciderea Dariei Dughina: Natalia Vovk, o ucraineancă de 43 de ani, membră a regimentului Azov, intrată în Rusia împreună cu fetița sa de 12 ani

* Cum ar fi fost fabricată „asasina” Dariei Dughina. „Rusia a încercat să netezească pixelii neuniformi din imagine și să insereze o altă fotografie în certificat”

* „Daria Dughina e victima propriilor idei și a propriului tată”, care „de 30 de ani predică ură, violență, extremism” / „Pe Daria a ucis-o tocmai doctrina tatălui ei”

* VIDEO. Principalul propagandist al lui Putin recunoaște, în premieră, că Rusia are mari probleme cu producția de armament și cu mobilizarea populației

* Încă un disident anti-Putin „s-a aruncat de la etaj”! Dan Rapoport avea 52 de ani și se refugiase în SUA pentru că-l sprijinise pe Navalnîi

- Advertisement -

3 COMENTARII

  1. Dupa atrocitatile facute la Bucha, dupa distrugerile provocate, spaima si teroarea adusa in randul populatiei, migratia, falimentul, moartea, astia au impresia ca se vor lua in brate? Ucrainenii nu vor uita niciodata aceasta agresiune si sunt un popor ca ii vor pedepsii pe toti cei care au facut-o. Uitati-va cum arunca in aer masinile tradatorilor, cum ii pedepsesc pe turnatori. Poate ca un roman s-ar lua in brate cu un rus in aceasta situatie, ca roman este al mai prost din lume si suporta de 32 de ani sa il umileasca bolsevismul lui Iliescu, insa niciodata un ucrainea. Astia sunt popor cu demnitate care isi cauta libertatea si independenta de multa vreme.

  2. Eu nu pricep de ce ar vrea un ucrainean să își pună viața în pericol luînd cu asalt Varșovia sau Berlinul cînd ar putea să se ducă acolo la muncă și să cîștige fără pericole un ban cinstit. Deh, unii vor doar jaf și sînge.

  3. Ucraina le-a impus respectul rusilor chiar daca rusii nu recunoasc sau nu-i dau seama inca. Insa in subconstientul rusesc le-ar place ca intr-o confruntare viitoare sa aibe un aliat puternic ca Ucraina.
    Da, respectul il cistigi, nu-l ceri in genunchi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -