Prezent sâmbătă la Congresul USR, premierul desemnat Ilie Bolojan a transmis un semnal corect în privința guvernării din perioada următoare. El a spus că guvernul său – unul „de sacrificiu” – va „demola” privilegiile și sinecurile, va „tăia” cheltuielile inutile și ineficiența.
Ilie Bolojan (55 de ani) a participat la Congresul USR în dublă calitate: prim-ministru desemnat și președinte interimar al PNL.
Declarația sa care a tăiat respirația asistenței, smulgând în cele din urmă aplauze, a fost plasată, strategic, la începutul discursului: „M-am uitat la sloganul pe care echipa dvs. l-a pregătit – «Pregătiți să construim»… cred că e finalul, sau partea de terminare. Poate ar fi trebuit să apară: «Pregătiți să demolăm» – privilegii, sinecuri. «Pregătiți să tăiem» – cheltuieli inutile, ineficiența”.
Bolojan a precizat că „vremea vorbelor a trecut, iar în fața noastră stă vremea faptelor”, în contrast cu afirmația hilară a lui Marcel Ciolacu (ex-președinte PSD) când a preluat guvernarea în 2023 – „e timpul să trecem de la fapte la vorbe!”.
Ilie Bolojan a admis că guvernul pe care-l va conduce „va fi un guvern de sacrificiu”.
VIDEO: Mesajul tranșant a lui Ilie Bolojan la Congresul USR
Ilie Bolojan: „Mă bazez pe echipa USR”
- „M-am uitat la sloganul pe care echipa dvs. l-a pregătit – «Pregătiți să construim»… cred că e finalul, sau partea de terminare. Poate ar fi trebuit să apară: «Pregătiți să demolăm» – privilegii, sinecuri. «Pregătiți să tăiem» – cheltuieli inutile, ineficiența. Pregățiți să suferim alături de români, pentru că nu va fi o perioadă ușoară. Și, da, pregătiți să construim, că nu se poate fără construcție. Ăsta- adevărul.”
- „Sunt aici într-o dublă calitate – cea de premier desemnat și de președinte al Partidului Național Liberal. Și vă spun foarte deschis că vremea vorbelor a trecut, iar în fața noastră stă vremea faptelor.”
- „Cei care știu situația nostră bugetară știu că foarte probabil acest guvern, la a cărui pregătire lucrăm în acest zile, va fi un guvern de sacrificu. Nu asta este problema, sper să facem ce trebuie, ca să ajungem să construim, într-adevăr, pentru că inevitabil va fi o luptă serioasă să reducem deficitele și să încercăm să ne încadrăm în niște cheltuieli, să ținem țara noastră stabilă, fără să sufere românii foarte mult, fără să încetinim economia – și asta nu va fi un lucru foarte ușor de făcut. Cine a făcut măcar o restructurare într-o instituție mică să se gândească ce înseamnă la o scară mare.”
- „Va fi o provocare foarte mare să guvernăm așa cum se cuvine, cu reguli bune, care să genereze comportamente corecte, și într-adevăr să avem într-adevăm o bună guvernare. Pentru că doar asta creează condiții de dezvoltare, asta nu risipește banii, creează mentalități sănătoase – și nu va fi ușor să facem acest lucru.”
- „Va fi greu să recâștigăm încrederea cetățenilor, dar pentru asta trebuie să avem încredere între noi. Am speranța că, pentru prima dată, partidele noastre vor face toate eforturile să-și recâștige încrederea între ele, pentru că perioada viitoare va fi foarte complicată. Dacă nu ne vom da jos haina de partid și nu vom sta alături unii de alții când va fi foarte greu, vă dați seama că lucrurile într-o coaliție de patru partide plus grupul minorităților n-au cum să iasă bine.”
- „Va fi greu să recâștigăm încrederea cetățenilor prin respectul pe care trebuie să-l arătăm zi de zi, din comportamentul nostru, din ceea ce facem fiecare și din contribuția pe care ne-o aducem ca țara noastră să arate mai bine. Dar eu am încredere în dedicarea echipei guvernamentale și mă bazez pe echipa USR pe care dvs. o veți trimite în acest guvern, pe sprijinul lor, al grupului de parlamentari și – de de nu? – pe sprijinul dvs, și al tuturor românilor.”
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Vor reuși să reconstruiască o Românie și un popor numai dacă vor fi ajutați de poporul român din țară și străinătate. Daca tot agenții ruși criminali vor fi alesi. Nu avem șanse de a scăpa de Rusia