Marți seara târziu, spre miezul nopții, după expirarea ordonanței de reținere (24 de ore), soții Laura Vicol și Vladimir Ciorbă au părăsit sediul Curții de Apel București. În privința solicitării procurorilor DIICOT ca ei să fi arestați preventiv (pe 30 de zile), judecătorii au rămas în pronunțare, urmând să reia judecata miercuri, de la ora 15.00.
Reținuți la finalul audierilor-maraton de luni, principalii 11 suspecți din „dosarul Nordis” au fost duși marți de DIICOT în fața judecătoarei Irina Manu de la Curtea de Apel București, cu solicitarea de arestare preventivă pe 30 de zile.
Judecata s-a prelungit însă până târzu în noapte, astfel încât au expirat cele 24 de ore ale reținerii. Mai mult, instanța nu a luat o decizie, ci a rămas în pronunțare până miercuri, la ora 15.00. Astfel, cei 11 suspecți au fost liberi să părăsească sediul Curții de Apel.
Neavând niciun fel de restricții, ei pot pleca oriunde în acest interval – în București, în țară sau în străinătate! Dacă vor să fugă, nu-i poate opri nimeni.
Cele 11 persoane aflate în această situație:
- Laura Vicol-Ciorbă – fostă deputată PSD (2020-2024), care timp de trei ani a condus Comisia juridică din Camera Deputaților
- Vladimir Ciorbă – acționar principal al Grupului Nordis, soțul Laurei Vicol
- Gheorghe Emanuel Poştoacă – acţionar la Grupul Nordis
- Florin Alexandru Poştoacă – director de vânzări la Nordis Group, fiul lui Gheorghe Emanuel Poștoacă
- Cristian Nicolae Poştoacă
- Sanda Răileanu – director economic la Nordis Group
- Gabriela Vasile
- Matei Cristian
- Bogdan Adalbert Şaitoş
- Oana Claudia Oprea
- George Marian Ivan.
Cu excepția Laurei Vicol, toți ceilalți reținuți din „dosarul Nordis” sunt acționari, directori sau angajați cu atribuții decizionale/executive în cadrul Grupului Nordis.
Conform anchetatorilor, Laura Vicol a avut o influență majoră în escrocheria Nordis. În plus, ea a fost un beneficiar major al banilor luați de companie de la clienți. Deputata PSD cheltuia sume enorme care nu i se cuveneau, scăldându-se în lux pe suferința a mii de români.
or fi in tarile calde! Caa, daca vorbesc, pre multi popesc…