Anunțul de duminică seară al lui Darius Vâlcov, consilierul premierului, că taxa pe lăcomie nu va suferi schimbări a lovit, luni, în acțiunile bancilor. Banca Transilvania şi BRD au pierdut aproape 800 de milioane de lei din capitalizare în primele ore de tranzacționare. Această evoluție vine, culmea, după cea mai bună săptămână din 2010 încoace, care a fost posibilă mai ales datorită creșterilor acțiunilor bancare.
Investitorii în acţiuni bancare au avut un câstig de aproape 20% în cea mai bună săptămână pentru bursa de la Bucureşti din ultimii 9 ani, încurajați de o posibilitate a eliminării taxei pe lăcomie. Însă așteptările au fost risipite duminică seară, când Vâlcov a anunţat că guvernul Dăncilă nu va renunţa la ordonanţă. Cum era de așteptat, Bursa de la București a reacționat. A fost roșu pe linie în prima parte a zilei, cu cele mai mari scăderi în rândul băncilor.
Printre cele mai interesante evoluții din piața de capital autohtonă se regăsesc din nou reprezentantele sectorului bancar românesc, BRD și Banca Transilvania, vizibil afectate de declarațiile politice nefavorabile de aseară. Banca Transilvania pierde aproape 4,2 la sută, iar BRD peste 3,5 procente, ceea ce se traduce printr-o pierdere de aproape 143 de milioane de euro din capitalizarea de piață în primele 2 ore de tranzacționare. De asemenea, și cotația societății naționale de gaze naturale Romgaz a căzut cu 0,5 la sută.
Isărescu, atac la Vâlcov
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a acuzat azi un „atac jalnic asupra BNR” și a spus că afirmațiile lansate în spațiul public, potrivit cărora BNR manipulează dobânzile, sunt „mai mult decât periculoase”.
Într-o conferință de presă în care a fost prezentat noul raport trimestrial asupra inflației, Mugur Isărescu a declarat că nefinalizarea proiectului de buget pe 2019, precum și schimbările fiscale și bugetare care au intrat în vigoare la începutul anului au adus noi incertitudini și riscuri asociate inflației, relatează Digi24.ro.
De asemenea, guvernatorul BNR a răspuns și acuzațiilor de „lipsă de patriotism”, dar și somațiilor lui Darius Vâlcov de a schimba formula de calcul a ROBOR.
„Oamenii noștri sunt oameni care ar putea lucra în orice bancă din Europa. Sunt niște oameni foarte buni și este necesară o precizare, deoarece dânșii au avut o frustrare. M-au întrebat: «noi pentru cine lucrăm, pentru că ni se spune că suntem lipsiți de patriotism?». Le-am spus să nu ia în considerare aceste declarații”, a declarat Mugur Isărescu.
„Pe la sfârșitul anului trecut și începutul acestui an am asistat la un atac jalnic asupra BNR, inclusiv cu invective că nu suntem patrioți. S-a sărit la gâtul BNR în ceea ce privește cursul valutar, într-o manieră total iresponsabilă. Chiar dacă au cerut prin postări caraghioase să fie cursul fix, asta nu se poate. Dar vă dați seama cât de porniți erau să atace BNR.
Din cauza OUG 114 s-au întâmplat aceste variații ale cursului și din cauza declarațiilor celor care nu știu ce și cu cine vorbesc.
Există o dorință a consilierului economic al premierului să aibă grijă de bunăstarea românilor și cere asta Parlamentului, Guvernului. Și pentru asta ne cere să reducem dobânzile. Ia uite cine solicită asta, și chiar imperativ. Păi să vină cu o OUG și să spunem să trăiască românii mai bine, că dacă nu, le punem o taxă”, a mai spus guvernatorul BNR.
Infractorul împuțit nu se lasă..