Sistemul național de educație nu se lăsa reformat sub nicio formă. Circa 400.000 de profesori și învățători amenințau cu greva generală ori de câte ori Guvernul anunța reducerea numărului de angajați ca urmare a faptului că scădea vertiginos numărul elevilor și al studenților.
După mai mulți ani, când acest număr a căzut de la 2,2 mlioane la 900.000, sindicatele au acceptat să nu se mai facă noi angajări, iar persoanele ieșite din sistem (pensionări, decese etc.) să nu mai fie înlocuite. Astfel s-a ajuns ca, la un moment dat, statul să plătească 340.000 de dascăli la 550.000 de elevi și studenți.
Cu adevărat istorică a fost ziua, trecută sub tăcere, în care numărul profesorilor l-a depășit pe cel al elevilor/studenților. Prin cancelarii se vorbea că, deși în acea zi au decedat la datorie două profesoare și un învățător, rămânând cu totul 312.547, încheierea anului școlar, cu festivitățile de rigoare, cu diplome și coronițe pentru elevii merituoși, a făcut ca numărul acestora să scadă la 279.855.
Nici măcar noul val de școlari, în toamna acelui an trist pentru națiune, n-a adus în clase mai mulți elevi decât profesori, căci emigrația masivă din ultimele decenii făcea deja ravagii în plan demografic: nu mai erau în țară suficienți tineri care să conceapă copii, iar cei care totuși rămăseseră aveau preocupări de carieră, nu de întemeiat familii.
Au mai trecut anii, iar când s-a ajuns la raportul de 5/1 (267.444 de profesori la 53.472 de elevi+studenți), Guvernul a încercat o restructurare masivă a sistemului. A fost cea mai lungă grevă generală din istoria învățământului: 173 de zile consecutive. La capătul ei, urmare a ravagiilor produse de abandonul școlar, în țară mai erau 255.912 profesori și 14.773 de elevi.
Guvernul a cedat și lucrurile au curs în aceeași direcție încă zece ani, la capătul cărora analele au consemnat 198.473 de profesori și învățători – mai puțin de jumătate din baza de la care se pornise cu decenii în urmă. E drept, majoritatea nu mai aveau cui să predea: în țară mai existau 1.423 de elevi și 512 studenți – în total, 1.935.
Palidele tentative ale Guvernului de a reforma sistemul s-au lovit de amenințările ferme ale dascălilor. Deși toți trecuți de 50 de ani, aceștia au apelat din nou la greva generală, apărându-și dreptul la muncă și invocând o decizie implacabilă a Curții Constituționale conform căreia salariul este un drept câștigat, pe care nicio autoritate a statului nu-l poate suprima.
Când în țară au mai rămas doar doi elevi și un student, și rândurile dăscălimii erau împuținate sever: în sistem mai activau doar 40.992 de profesori și învățători – de zece ori mai puțini decât în vremurile bune ale învățământului patriotic. Ceilalți se aflau fie la pensie, fie pe lumea cealaltă, căci vârsta și stresul profesional nu iartă pe nimeni.
Nici acesta n-a fost momentul reformelor hotărâte, pentru că armata împuținată și ostenită a dăscălimii naționale – oameni trecuți, fără excepție, de 60 de ani – agita toiagele grevei generale.
Doi ai mai târziu, însă, s-a ajuns la un moment de cumpănă: a mai rămas un singur elev și niciun student. Crezând că în sfârșit poate economisi niște bani, Guvernul a propus desființarea învățământului universitar. Profesorii trecuți de 62 de ani au adus însă argumentul implacabil: acel elev, trecut acum în clasa a XI-a, ar putea deveni student peste doi ani, și nimeni nu are dreptul să-i răpească posibilitatea de a urma o carieră universitară.
Toată lumea a fost de acord că e o gândure rațională și perfect democratică, iar 7.133 de învățători și 25.012 profesori (dintre care 1.772 de cadre universitare), în total 32.145 de oameni dedicați catedrei, au continuat să-și ia salariile, plus sporurile de vechime, de stres, de praf, de antenă și de condiții vătămătoare, urmărind cu maxim interes educarea acelui ultim elev și perspectiva ca el să devină student.
Un adevărat șoc a fost când, în clasa a XII-a, tânărul a emigrat în Germania, chemat de un vechi prieten să lucreze la un abator pe 2.000 de euro lunar plus masă și cazare, renunțând la ambiția de a-și lua diploma de Bacalaureat și de a deveni singurul studet din țară.
În acea zi tristă pentru oamenii care educau națiunea, în scripte mai figurau 17.001 cadre didactice: 3.642 de învățători și 13.359 de profesori, dintre care 999 la nivel universitar. Toți mai aveau mai puțin de doi ani până la pensie, iar unul dintre iluștrii profesori universitari a găsit soluția pentru continuarea unei activități viguroase: s-a înscris ca student chiar la facultatea la care preda.
Astfel, sistemul avea din nou de lucru, iar Guvernul a decis să-i plătească în continuare pe dascăli până la împlinirea vârstei magice de 65 de ani, răsplătindu-le astfel fidelitatea față de meserie și felul în care au educat atâtea generații de tineri studioși.
Mergeti la Beach Please de la Costinesti si vedeti cum sint manipulati (indirect) tinerii de 16-18 ani, ce manifestari sint incurajati sa faca. Nici urma de civilizatie. Peste citiva ani Selly (sau cum l-o chema pe organizator) poate ajunge presedintele Romaniei, si-a cistigat deja adeptii.
Şeful Consiliului Fiscal: Am cheltuit parcă am fost drogaţi, au fost excese mari, iar acum trebuie să luăm măsuri foarte dure
CE ROST ARE ACEST „consiliu fiscal” ? FACE RAPOARTE DE CARE NU TINE SEAMA NIMENI ?
Ati uitat sporul de ecou. E ceva ecou intr-o sala de clasa goala de elemente moi.
Insa, la cum arata sondajele si preferintele muzicale ale pustimii, si daca sunt prezente in sala, tot cu ecoul ramanem.
scoli noi fara elevi, avem invatamant fara rezultate, avem o harababura de la Abramburica mostenita!
Gluma amara a lui Grigore, se va vedea in curand.
O sa cumparam cu bani grei ingineri, maistrii sau muncitori calificati. Poate atunci vom vedea ce am pierdut, poate…
Iar Abramburica mai circula inca pe la televiziun avand un aer de fetita sfioasa, inocenta, sperand ca PSD isi va aminti de ea sau ca AUR o va dori.
Pe mainile unora ca ea a cazut Invatamantul.
Nu mai pot scrie decât două vorbe: rușinea prin nerușinare a unui popor. Poate așa ne vom îndrepta. Rușinându-ne și rugându-ne rofund.
Cum să-i suportăm și să-i votăm 35 ani!?
Utopie:
Cei mai buni 10 profesori de la fiecare disciplina antreneaza o masina IA pe domeniul respectiv.
Astfel orice elev din tara ar invata cu cei mai buni 10 profesori.
Restul profesorilor calificati pe alte meserii.
Utopie 2:
Se infiinteaza o biblioteca nationala complet digitala, astfel incat orice elev/student sa aiba acces la orice carte tiparita in lume. Gratis.
Plata drepturilor de autor facuta in functie de accesarea cartii respective.
Se sterg din sistem cartile plagiate, astfel incat elevul/studentul sa aiba acces la materialul de baza, nu la chestii copiate pe sarite.
Acces universal garantat pe baza de carte de identitate.
Se desfiinteaza toate bibliotecile actuale. Se recalifica toate bibliotecarele.
Se elimina toata maculatura, de la iapa lui Ceapaev la prostiile lui Lucian Boia.
Altfel vom avea o armata de inutilizati vorbind tampenii si enervand oameni altminteri pasnici.
Poveste adevarata:
Eram la un spritz. Cand un „profesor” universitar a inceput sa se laude cum isi bate el joc de studenti. Mandru de cum ii „freaca” pe caldurile lui „iulie”.
I-am replicat ca poate se lauda cu ce i-a invatat pe studenti si ce au inteles astia din materia lui. Sa fii sadic e usor cand tot sistemul e facut pentru tine.
Era sa dea in dambla. A plecat cu coada adanc bagata intre picioare. Omul chiar nu trebuia sa fie profesor. Nu putea si nu stia cum.
Profesorimea ne costa o avere iar rezultatele refuza sa se arate. Deci ceva este foarte putred, cel putin de la 1979.
1. Biblioteca virtuală există deja, avem și acces la Biola University! Doritori să fie!
2. Atunci când hambarul putrezește, singura soluție este dărămat complet și reconstruit de la zero.
Biblioteci virtuale straine exista. Vorbesc de una romaneasca, adaptata nevoilor elevilor, studentilor, si cititorilor romani in general. Inclusiv toate titlurile romanesti. O biblioteca nationala cu access liber si garantat pentru toti romanii.
Iar la Biola vad ca e strict pentru studentii lor.
Deci, daca nu va e cu suparare tocmai ati lansat un herring rosu.