Dezvăluirile făcute de ancheta jurnalistică realizată de Recorder confirmă un adevăr cunoscut de câteva decenii: ierarhia Bisericii Ortodoxe Române s-a adaptat rapid noilor realități social-politice și economice post-decembriste și a încheiat o alianță pe cât de imorală, pe atât de reciproc avantajoasă sub aspect material și financiar cu clasa politică.
Faptul că administrația bisericească a BOR se folosește discreționar, imoral și – în multe situații – ilegal de banii publici și de fondurile europene reprezintă însă efectul unor cauze profunde, care își află originea în biografiile și lipsa de credință a celor mai mulți dintre membrii Sinodului, forul suprem al BOR.
Biografiile majorității ierarhilor BOR au două caracteristici comune. Pe de o parte, cei mai mulți dintre ierarhii care conduc acum BOR au avut o scurtă viață monahală veritabilă, prin aceasta înțelegând viețuirea permanentă într-o mânăstire, în smerenia chiliei și sub ascultarea unui stareț. Pe de altă parte, mulți dintre aceștia au fost „fii duhovnicești” ai altor ierarhi, fiind recrutați din tinerețe și promovați rapid, în temeiul unor „tainice” criterii, pe scara ierarhică a Bisericii.
Vă prezentăm câteva exemple edificatoare.
VIDEO: În 4 zile, documentarul „Clanul Marelui Alb” (51 de minute și 34 de secunde), realizat de Recorder, a avut pe YouTube peste 2,4 milioane de vizionări
Diplome multe, funcții înalte, dar (prea) puțină călugărie
Patriarhul Daniel
Să începem chiar cu „Marele Alb”, Patriarhul Daniel.
Născut în 1951, viitorul patriarh al BOR, cu numele de mirean de Dan Ilie Ciobotea, a absolvit Facultatea de Teologie la Sibiu, în anul 1974, la vârsta de 23 de ani.
În anul 1979, la nici 28 de ani, obține un doctorat în Teologie la Strasbourg, iar în 1980, un alt doctorat în Teologie la București.
Între anii 1976-1980, Dan Ilie Ciobotea a urmat studii teologice în diferite locații din Occidentul capitalist, precum Strasbourg (Franța) și Freiburg (Germania de Vest).
În anul 1986, la vârsta de 35 de ani, Dan Ilie Ciobotea este promovat, în plină dictatură ceaușistă, ca profesor la Institutul Ecumenic Bossey, din Eleveția, unde activează (inclusiv ca director adjunct!) până în anul 1988, când revine în țară pentru a ocupa funcția de consilier patriarhal pentru ecumenism (un fel de „ministru de Externe” al BOR pe relația cu Occidentul). În paralel, Dan Ilie Ciobotea deține și o funcție universitară la Catedra de Misiune Creștină a Institutului Teologic Universitar din București.
În august 1987, Dan Ilie Ciobotea este călugărit cu numele de Daniel, la Mânăstirea Sihăstria, primind și hirotonirea de ieromonah. După nici un an de călugărie, în octombrie 1988, este hirotesit protosinghel, rang important în ierarhia călugărească și care-l face eligibil pentru funcții înalte în structurile bisericești.
Rezultă că după aproximativ un an de călugărie – perioadă în care, atenție, prezența noului călugăr Daniel în mânăstire a fost una mai mult episodică, având în vedere funcțiile importante pe care le deținea în structurile BOR – viitorul Patriarh parcurge cu o viteză cosmică toate treptele de inițiere ale vieții mânăstirești. Probabil ajutat de o „genialitate” duhovnicească rar întâlnită până și la Sfinții Bisericii.
Imediat după Decembrie 1989, îl regăsim pe viitorul Patriarh Daniel implicat foarte activ într-un fel de „lovitură de palat” la nivelul Patriarhiei Române.
Astfel, în ziua de 18 ianuarie 1990, un comunicat emis de Patriarhie anunță că Patriarhul Teoctist s-a retras din Scaunul Patriarhal. În aceeași zi, se înființează Grupul de Reflecție pentru Înnoirea Bisericii, cordonat de tânărul protosinghel Daniel Ciobotea, în vârstă de 39 de ani. Din acest grup ocult făceau parte arhimandritul Bartolomeu Anania, preotul profesor Constantin Galeriu, preotul profesor Dumitru Stăniloae, preotul Constantin Voicescu, ieromonahul Iustin Marchiș, dar și mireni ca Sorin Dumitrescu, Horia Bernea sau Teodor Baconsky.
Protosinghelul Daniel Ciobotea încearcă să se folosească de puterea obținută și să-l promoveze ca Patriarh al BOR pe arhimandritul Bartolomeu Anania. După discuții tensionate în grup, candidatura lui Anania este respinsă.
Înțelegând că Grupul de Reflecție pentru Înnoirea Bisericii este un instrument limitat în lupta pentru putere, protosinghelul Daniel Ciobotea decide să negocieze cu Patriarhul Teoctist.
Se pare că negocierile au dus la un rezultat reciproc avantajos.
În martie 1990, protosinghelul Daniel este promovat „pe repede-nainte” în funcția de episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, cu titlul de Daniel Lugojanul, la propunerea mitropolitului Nicolae Corneanu. Trebuie amintit faptul că mitropolitul Corneanu a fost colaborator al Securității comuniste, implicat în activități de poliție politică sub numele conspirative de „Popa Vasile”, „Popescu Ioan” și „Munteanu Ioan”. Mitropolitul Corneanu este singurul ierarh BOR care s-a căit public, imediat după Decembrie 1989, pentru colaborarea cu Securitatea.
Odată intrat în înalta ierarhie a Bisericii, Daniel Ciobotea profită din plin de funcție și de un evident sprijin ocult. Patriarhul Teoctist este obligat să facă un sacrificiu dureros, acceptând ca, în ziua de 7 iunie 1990, Daniel Lugojanul să fie ales ca Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, cea mai importantă funcție din Sinodul BOR după cea de Patriarh. Scanulul de ierarh al Moldovei era vacant încă din 1986, Patriarhul Teoctist intenționând să-l promoveze acolo pe „copilul său de suflet”, Teofan Savu, căruia îi dăruiește, spre consolare, funcția de episcop-vicar patriarhal.
În ziua de 1 iulie 1990, Daniel Ciobotea este înscăunat ca înalt ierarh al Moldovei. Din acest moment, i se deschide drumul spre dobândirea puterii absolute în BOR. Un drum cu destule obstacole, dată fiind concurența acerbă făcută de către gruparea protejaților Patriarhului Teoctist care îl dorea ca urmaș la tronul patriarhal pe Teofan Savu, actualul mitropolit al Moldovei.
Mitropolitul Daniel Ciobotea se folosește din plin de resursele materiale, financiare și umane imense ale Mitropoliei Moldovei și transformă această „perlă a coroanei” în principala armă în lupta pentru dobândirea puterii supreme.
Putere supremă pe care o dobândește în ziua de 30 septembrie 2007, când este înscăunat ca Patriarh al BOR, după o luptă extrem de dură cu gruparea coordonată de Teofan Savu, pe atunci mitropolit al Olteniei, care a încercat să stopeze ascensiunea lui Daniel prin promovarea candidaturii Mitropolitului Bartolomeu Anania.
Restul este deja istorie: transformarea BOR într-o mega-corporație națională, dezvoltarea rețelei mass-media Trinitas, relații controversate și oculte cu diferite centre de putere ale țării (Președinție, Guvern, Servicii Secrete, Francmasonerie).
Studiată dincolo de aparențe, biografie Patriarhului Daniel pute rău a sprijin ocult oferit fie de Serviciile Secrete (începând cu Securitatea comunistă, probabil Direcția de Informații Externe, terminând cu Serviciile post-decembriste), fie de grupări politice interesate să controleze numărul masiv de credincioși ortodocși români prin promovarea unui om „sigur” în structurile BOR și, într-un sfârșit, în scaunul de Patriarh.
Într-o postare recentă pe Facebook, istoricul Mădălin Hodor, cercetător la CNSAS, scria în legătură cu posibila și probabila colaborare a Patriarhului Daniel cu Securitatea:
„Pentru ca am fost întrebat și public, și în privat ca urmare a reportajului Recorder «Clanul Marelui Alb»:
Da. Patriarhul Daniel a fost turnător la Securitate.
Relația sa de colaborare cu Securitatea nu a inclus doar turnătoriile, ci a fost una cu mult mai multe și mai ample ramificații, ca de altfel întreaga relație dintre BOR și statul comunist.
Pe lângă colaborarea cu Securitatea, vârfurile BOR (și aici intră nume importante din actuala și fosta conducere) au participat la acțiuni de propagandă în favoarea regimului în diaspora românească, acțiuni de influență în cadrul forurilor ecleziastice internaționale, acțiuni de capturare și întoarcere în favoarea regimului de la București a comunităților românești din exterior. Corupția și afacerile BOR s-au născut înainte de 1989, ceea ce vedem astăzi fiind o continuare a lor la un nivel superior. Acum o fac fără teamă și fereală de pe poziția de stat în stat.”
Concluzia noastră este că Patriarhul Daniel a viețuit între zidurile mânăstirii, în mod real, cu asumarea smereniei și tuturor practicilor aspre de post și rugăciune specifice vieții călugărești, probabil mai puțin timp decât petrece, într-un an, în vizite pe la mânăstiri, un român creștin ortodox pasionat de pelerinaje.
Teofan Savu, Mitropolitul Moldovei
Un alt personaj foarte influent în jocurile de putere din interiorul Sinodului BOR este Teofan Savu, actualul Mitropolit al Moldovei și posibilul urmaș la tron al Patriarhului Daniel.
Foarte iubit de Patriarhul Teoctist, Teofan Savu ar fi trebuit să preia conducerea BOR, printr-un mecanism gândit de fostul Patriarh: retragerea din scaun a Patriarhului Teoctist pe motive de sănătate, și promovarea lui Teofan Savu ca Patriarh. Manevra însă nu a reușit, blocată fiind de Dumnezeu, care l-a chemat la El pe Patriarhul Teoctist înainte de finalizarea acestei intenții.
Născut în 1959 (cu aproximativ 8 ani mai mic decât Patriarhul Daniel), Teofan Savu este absolvent al Seminarului Teologic de la Craiova (1979). În anul 1984, obține licența în Teologie la Institutul Teologic Universitar din București. În călugărie, Teofan Savu intră în anul 1984, la vârsta de 25 de ani. În 1985, la nici un an după ce îmbracă rasa de călugăr, Teofan este promovat ierodiacon și ieromonah. Observăm aceeași viteză mare în ascensiunea pe treptele călugărești, ca și la actualul Patriarh Daniel.
În anul 1986, la vârsta de 26 de ani, în plină dictatură ceaușistă, ieromohanul Teofan este trimis la studii în Occidentul capitalist, la Institutul Teologic „Saint Serge” din Paris, unde obține, în 1990, titlul de Doctor în Teologie. În Franța primește și funcția de duhovnic al Mânăstirii „Acoperământul Maicii Domnului” din Bussy-en-Othe.
În 1990, imediat după schimbarea din Decembrie 1989, este promovat de ocrotitorul său, Patriarhul Teoctist, ca secretar al Cabinetului Patriarhal, „omul de taină” al Patriarhului. În scandalul provocat de protosinghelul Daniel (viitorul Patriarh Daniel), coordonatorul Grupului de Reflecție pentru Înnoirea Bisericii, Teofan rămâne loial Patriarhului Teoctist.
Deși pierde numirea ca Mitropolit al Moldovei, unde este promovat actualul Patriarh Daniel, Teofan Savu este promovat Episcop-vicar patriarhal cu titulatura de Teofan Sinaitul. În această funcție se ocupă cu succes de relațiile externe ale BOR, dezvoltându-și totodată relațiile personale în mediile politice din România și din străinătate.
În octombrie 2000, Patriarhul Teoctist îl impune pe Teofan Savu ca Arhiepiscop al Craiovei și Mitropolit al Olteniei, deschizându-i drumul spre funcția supremă de Patriarh.
După moartea lui Patriarhului Teoctist, mitropolitul Teofan Sinaitul candidează pentru funcția de Patriarh al BOR. În plină competiție, Teofan anunță că-și retrage candidatura și lasă loc Mitropolitului Bartolomeu Anania, care pierde, la o diferență mică de voturi, lupta cu Daniel Corobea.
După negocieri dure între cele două grupări – a noului Patriarh Daniel și a episcopului-vicar patriarhal Teofan – se ajunge la un compromis, exprimat prin înscăunarea lui Teofan Savu, în iulie 2008, ca Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, altfel spus, ca stăpân al „perlei coroanei” Patriarhiei Române.
Studierea biografiei mitropolitului Teofan Savu – coordonatorul unei importante grupări în interiorul Sinodului BOR – ne conduce la aceeași concluzie ca și în cazul Patriarhului: prezența mitropolitului Teofan între zidurile chiliei de mânăstire este una episodică, foarte limitată ca timp, fără vreo însemnătate duhovnicească, dat fiind faptul că Teofan Savu a fost, încă din tinerețe, preluat și pregătit să devină vector de putere în ierarhia BOR.
Irineu Popa, Mitropolitul Olteniei
Un al treilea personaj controversat din rândul membrilor Sinodului BOR este Irineu Popa, actualul Mitropolit al Olteniei și pretendent la scaunul patriarhal.
Irineu Popa este considerat a fi, în mediile preoțești și politice din Oltenia, un adevărat om de afaceri, faimă pe care și-a dobândit-o datorită dibăciei cu care a dezvoltat afaceri de succes (în numele, dar NU și în interesul Bisericii!) din bani publici și fonduri europene.
Născut în anul 1957 (deci, aceeași generație cu Patriarhul Daniel și Mitropolitul Teofan), Irineu Popa intră în călugărie în anul 1974, la vârsta de 17 ani, sub ascultarea călugărilor de la Mânăstirea Frăsinei. Un debut așa de precoce în viața călugărească ar trebui să fie garanția unei înalte vieți duhovnicești a tânărului ucenic. Din păcate pentru Irineu și mai ales pentru Biserică, traiectoria pe care a urmat-o actualul Mitropolit al Olteniei a spulberat speranțele duhovnicești investite în acesta.
Irineu Popa urmează studiile Seminarului Teologic de la Craiova (1980) și obține, în 1985, licența în Teologie la Institutul Teologic Universitar din București, la vârsta de 28 de ani. Tot atunci, primește rasa de monah la Mânăstirea Frăsinei, unde era frate. Nu rămâne însă prea multă vreme în chilia de mânăstire, pentru că, în 1986, cu aprobarea autorităților comuniste, în plină dictatură ceaușistă, Irineu Popa pleacă în Occident, unde urmează diferite studii: se înscrie la cursuri de limba și literatura franceză la Facultatea de Litere a Universității din Grenoble (1986-1987) și își continuă pregătirea de doctorat la Institutul Teologic Ortodox „Saint Serge” din Paris (1986 -1990).
Se pare că Occidentul îl seduce pe tânărul călugăr Irineu Popa. Acesta se plimbă, aparent în interes academic, la Londra (1989-1990), unde urmează cursuri de limba engleză, și la Ierusalim, unde participă la cursuri de arheologie biblică, la Institutul de Arheologie Biblică din Tantur (1990-1991). Misiunea bisericească (?!) pe care o execută Irineu Popa în Occident presupune și participarea lui la câteva evenimente religioase internaționale organizate în Europa de Vest: Congresul liturgic de la Institutul Teologic „Saint Serge” (Paris, 12-19 iunie 1986), Colocviul internaţional „Ortodoxia şi frumuseţile ei într-o într-o lume secularizată” (Bossey, Elveţia, 17-24 aprilie 1987), Colocviul ştiinţific „Rolul religiei în cultura şi civilizaţia popoarelor”, organizat de Institutul mondial al Religiilor (Paris, 5-8 martie 1988), Colocviul ortodox-protestant „Constantinopol şi Biserica” (Paris, 7-12 februarie 1989).
Întors în țară, Irineu Popa este promovat, în septembrie 1991, la vârsta de numai 34 de ani, ca Arhiereu-vicar al Episcopiei Râmnicului, cu titlul de Irineu Slătineanul.
Din același an, proaspătul ierarh al BOR își consolidează și poziția academică, devenind profesor suplinitor la nou înființata Facultate de Teologie din Craiova. Dezvoltând relații reciproc avantajoase cu profesorul Ion Dogaru, în acele vremuri controversatul decan al Facultății de Drept din Craiova, arhiereul-vicar Irineu își completează „panoplia” de titluri academice cu un doctorat în Drept Civil.
În funcția de arhiereu-vicar, Irineu Popa își construiește un adevărat fief personal în Comuna Grădinari (Olt), sub pretextul „activității filantropice”. Tot în această perioadă, Irineu o cunoaște pe călugărița Miriam Link, un personaj diabolic și care va deveni un fel de „geniu al răului” pentru Irineu.
În iulie 2008, Irineu este promovat în funcția de Arhiepiscop al Craiovei și Mitropolit al Olteniei.
Despre afacerile și acțiunile controversate ale Mitropolitul Irineu s-au scris multe pagini, în presa locală și centrală.
O chestiune controversată este legată de posibila implicare a Mitropolitului Irineu în scandalul provocat în Mitropolia Olteniei, în vremea Mitropolitului Teofan, de așa-zisul Sindicat al preoților „Păstorul cel Bun”. Deși nu există dovezi directe, cele indirecte abundă. Cei mai importanți lideri ai acestui „sindicat” – al cărui rol se pare că a fost compromiterea șanselor Mitropolitului Teofan de a obține funcția de Patriarh – au fost promovați de Mitropolitul Irineu în funcții importante în administrația bisericească a Mitropoliei Olteniei, imediat după o subită desființare a sindicatului, la puțin timp după promovrea lui Irineu ca mitropolit. A fost o răsplătire pentru activitatea „sindicală”?
Preocuparea intensă a mitropolitului Irineu de a obține cât mai multe fonduri din bani publici și europeni, la o analiză mai atentă, dezvăluie alte lucruri controversate. De exemplu, multe dintre proiectele sociale implementate pe bani europeni dispar imediat după expirarea perioadei de sustenabilitate cerută de finanțator.
Două exemple:
- Centrul social multifuncțional „Best Life”, pentru copiii dezavantajați social din Craiova, înființat din bani europeni, a fost desființat la scurt timp după perioada de sustenabilitate și transformat în Școala Postliceală Sanitară „Sfântul Ștefan”, sursă importantă de venituri, dar fără vreo legătură cu destinația inițială;
- Centrul Social „Renașterea”, dedicat găzduirii bătrânilor fără familie, a suferit aceeași soartă, fiind desființat aproape imediat după perioada de sustenabilitate a proiectului.
Copiii săraci și bătrânii fără familie au fost doar pretext pentru ca Mitropolitul Irineu să obțină câteva milioane de euro, acesta reușind să „fenteze” Uniunea Europeană. Exemplele sunt însă mult mai multe.
În implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, Mitropolitul Irineu este ajutat de doi preoți foarte loiali – consilierul social Adrian Stănulică (preotul care coordonează Sectorul Social și Asociația „Vasiliada”) și inspectorul eparhial George Daniel Achim (care coordonează Sectorul Silvic).
Mirosul urât emanat de activitățile „filantropice” ale Mitropolitului Irineu au trezit interesul procurorilor DNA, care în 2016 au solicitat ANAF să realizeze un control financiar-contabil la Mitropolia Olteniei. Din păcate, despre această anchetă a DNA nu s-a mai auzit absolut nimic.
Mitropolitul Irineu a căutat permanent să intre în grațiile politicienilor și ale altor personaje puternice din statul român. Sunt deja de notorietate relațiile strânse pe care le are cu lideri importanți din PSD, între aceștia remarcându-se Victor Ponta (pe care îl alinta „Victoraș al nostru”!), fostul pușcăriaș Liviu Dragnea și Lia Olguța Vasilescu („fata noastră!”), primărița Craiovei.
Mitropolitul Irineu are o relație deosebită și plină de dragoste frățească cu liderul „clanului Stănescu” de la Olt, actualul senator Paul Stănescu, secretarul general al PSD, ocrotitorul lui Irineu din vremurile când acesta era arhiereu-vicar la Vâlcea. În perioada în care Paul Stănescu a deținut funcții în Guvernul României, Mitropolia Olteniei a beneficiat de finanțări substanțiale din partea Companiei Naționale de Investiții (CNI).
Activitățile economice (netransparente și pe alocuri oculte) desfășurate de Mitropolitul Irineu i-au atras renumele de „om de afaceri” în mediile politice din Craiova.
Irineu a dezvoltat o adevărată rețea de afaceri. Astfel, în anul 2014, sub pretextul că „unii preoți au eșuat în administrarea terenurilor aflate în proprietate”, preoților din Dolj și Gorj li s-a cerut să „doneze” Arhiepiscopiei Craiovei terenurile agricole și pădurile aflate în proprietatea parohiilor. În încercarea de a obține terenuri de mai bună calitate și în mod gratuit, se pare că Mitropolitul Irineu l-a convins pe Nicolae Giugea, deputat PNL de Dolj, să inițieze, alături de deputați PSD, PMP, ALDE și Pro România, un proiect de lege „cu dedicație” care permitea schimburile de teren dintre asociațiile agricole ale unităților de cult și Agenția Domeniului Statului (ADS). Dacă legea era adoptată, Asociația Agricolă „Iconom” a Arhiepiscopiei Craiovei (care a preluat terenurile „donate” de preoți) ar fi fost printre principalii beneficiari. Asociația „Iconom” a fost înființată și dezvoltată de Mitropolitul Irineu cu implicarea activă a preotului Grigore Vulcănescu, care deține (prin încălcarea Statutului BOR!) două funcții în administrația bisericească: Consilier Cultural și Protoiereu al Protoieriei Craiova Sud.
„Omul de afaceri” Irineu Popa deține și controlul unor imense exploatări forestiere. Astfel, prin intermediul Ocolului Silvic Eparhial Gorj, acesta controlează o suprafață de peste 8.000 de hectare de teren forestier, din care aproximativ 3.700 sunt în județul Dolj.
Merită amintită și o corporație regională, anume SC Arh San Lazarus SRL. Această firmă are filiale în Craiova, Târgu-Jiu și Târgu Cărbunești și rulează importante sume de bani provenite din activități de catering și pompe funebre.
Nu în ultimul rând, presa centrală a dezvăluit implicarea Mitropolitului Irineu în afaceri imobiliare, în buricul Bucureștilor, prin transformarea unui bloc de două etaje de pe Calea Victoriei într-o clădire de birouri de 10 etaje!
Mitropolitul Irineu este și protector al preoților turnători la Securitatea comunistă. O publicație din Craiova a solicitat judecarea și caterisirea preoților Gheorghe Zamfir și Alexandru Isvoranu. La ordinul Mitropolitului Irineu, a fost refuzată în Consistoriul Eparhial judecarea acestor preoți turnători, deși împotriva lor există decizii definitive ale instanței prin care se constată calitatea de colaboratori ai Securității ceaușiste și activitatea de poliție politică.
Cea mai controversată situație în care se află Mitropolitul Irineu este însă relația pe care acesta o are cu călugărița Miriam Link.
Această femeie, descrisă de preoții craioveni ca fiind de o răutate diabolică, a apărut în viața lui Irineu în perioada când acesta ocupa funcția de arhiereu-vicar la Arhiepiscopia Râmnicului. De atunci, Miriam a fost permanent în umbra Mitropolitului Irineu, unii considerând-o un fel de „vicar” al acestuia la Mitropolia Olteniei.
Ocrotirea de care s-a bucurat din partea mitropolitului s-a concretizat pentru călugărița Miriam în dobândirea unor importante funcții și titluri: Director General al Școlii Gimnaziale „Buna Vestire” de la Grădinari (Olt), doctor în Teologie (cu o lucrare sub coordonarea Mitropolitului Irineu), stareță stavroforă a Paraclisului Mitropolitan „Toți Sfinții” de la sediul Mitropoliei Olteniei din Craiova. Preoții olteni cunosc foarte bine puterea acestei călugărițe, care a contribuit major la adoptarea multor decizii administrativ-bisericești ale mitropolitului.
Se poate concluziona că Mitropolitul Irineu, deși intrat în mânăstire, ca frate, încă de la vârsta de 17 ani, nu a dus, în realitate, o existență de călugăr. Vreme de 11 ani, nici măcar nu a fost călugăr, ci doar frate de mânăstire, fiind ocupat cu finalizarea studiilor teologice. Devenit călugăr abia la vârsta de 28 de ani, nu a zăbovit în smerenia chiliei, ci a fost trimis imediat la studii în Occidentul capitalist, deși România se afla sub teroarea dictaturii ceaușiste. La numai 6 ani după ce a fost făcut călugăr, lui Irineu Popa i se deschid ușile Sinodului BOR, fiind promovat Arhiereu-vicar al Episcopiei Râmnicului. Restul este deja istorie.
Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului
Un alt personaj controversat între membrii Sinodului BOR este deja celebrul (pentru acțiunile bizare comise în timpul pandemiei de Covid-19) Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
Din aceeași generație cu Patriarhul Daniel și Mitropoliții Teofan și Irineu, Arhiepiscopul Teodosie este născut în anul 1955. Viitorul Arhiepiscop al Tomisului devine frate (ucenic) la schitul Crasna, din județul Prahova, la vârsta de 22 de ani. După finalizarea studiilor universitare teologice la București, Macedon Petrescu (numele de mirean al lui Teodosie) este încadrat pe postul de cântăreț bisericesc la paraclisul patriarhal (Mânăstirea) „Sf. Antim” din București, în anul 1982. Imediat după Decembrie 1989, Macedon Petrescu este tuns în monahism, în anul 1990, la vârsta de 35 de ani, primind numele călugăresc de Teodosie.
După nici un an de la călugărire, în februarie 1991, proaspătul călugăr Teodosie este hirotonit ieromonah și primește în coordonare asistența religioasă și de caritate din spitalele, azilele și casele de copii din București. Probabil pentru merite deosebite în activitate, ieromonahul Teodosie este trimis, anul următor, la o bursă de studii la Universitatea din Birmingham, unde rămâne până în anul 1993.
Întors în țară, din misiunea de studii, ieromonahul Teodosie este promovat, în anul 1994, la vârsta de 39 de ani, ca arhimandrit și apoi ca arhiereu și episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, cu titulatura de Teodosie Snagoveanul.
După aproximativ 7 ani de activitate în funcția de episcop-vicar, Teodosie este promovat, în anul 2001, în funcția de Arhiepiscop al Tomisului.
Teodosie a fost implicat în mai multe dosare penale:
- urmărit penal pentru luare de mită și fals intelectual privind falsificarea examenelor de admitere la Facultate de Teologie din Constanța, începând cu 2009, dosar clasat de procurori;
- judecat pentru infracțiuni de corupție în legătură cu obținerea ilegală de fonduri europene, din 2017, și achitat în 2020 de Înalta Curte de Casație și Justiție pe motiv că fapta nu există.
În 1987, în calitate de asistent la Institutul Teologic Ortodox din București, Arhiepiscopul Teodosie al Tomisului a semnat un acord de colaborare cu Securitatea comunistă, fiind recrutat cu numele de cod „Mache”. După 1989, Teodosie și-a justificat gestul afirmând că a fost vorba de „un jurământ de credinţă faţă de ţară, nu ca să fac rău cuiva; e un jurământ de credinţă, nu de a urmări pe cineva” și că ar fi fost obligat să semneze angajamentul de turnător. În 2007, CNSAS a emis două decizii de necolaborare cu Securitatea, în favoarea lui Teodosie.
În pandemia de Covid-19, Arhiepiscopul Teodosie s-a afirmat ca un contestatar al măsurilor sanitare adoptate de autorități, ca anti-vaccinist și ca susținător fidel al naționaliștilor din siajul AUR. O relație deosebită a dezvoltat Arhiepiscopul Teodosie cu stridenta senatoare Diana Iovanovici-Șoșoacă, intrată în Parlamentul României pe lista AUR.
La începutul anului 2021, Teodosie a încercat să obțină de la Sinodul BOR înființarea Mitropoliei Tomisului, justificând că această eparhie ar fi cea mai veche de pe teritoriul locuit de români. Dacă demersul ar fi avut succes, Teodosie ar fi urcat în rang și ar fi fost cel de-al doilea ierarh, ca importanță, al BOR, după Patriarh. Sinodul BOR și, mai ales, Patriarhul Daniel au refuzat cu o oarecare duritate solicitarea lui Teodosie.
La acest moment, Arhiepiscopul Teodosie este ierarhul BOR cu cea mai mare notorietate în România și beneficiază de susținerea necondiționată a mii de preoți și credincioși din Dobrogea și din restul țării. Teodosie reprezintă, deci, o forță tot mai importantă pe tabla de șah a intereselor oculte din interiorul Sinodului BOR.
În biografia lui Teodosie se distinge același mecanism de promovare rapidă în ierarhia BOR și aceeași puținătate și precaritate a vieții duhovnicești între zidurile chiliei de mânăstire, ca și în cazul celorlalți ierarhi despre care am amintit aici.
Nifon Mihăiță, Arhiepiscopul Târgoviștei
Din multitudinea de biografii controversate ale membrilor Sinodului BOR, oferim câteva informații despre Arhiepiscopul Târgoviștei, Mitropolitul onorific Nifon.
Ceva mai bătrân decât ierarhii prezentați aici, Nifon Mihăiță este născut în anul 1944. După finalizarea studiilor de teologice la București, în anul 1969, Nifon beneficiază de generozitatea dictaturii comuniste din România și este trimis la studii în Occidentul capitalist (din 1977 până la prăbușirea regimului Ceușescu). În Occident, Nifon urmează studii universitare, doctorale și post-doctorale în Marea Britanie (Londra și Oxford), Elveția (Geneva), Israel (Colegiul Anglican din Ierusalim) și Canada (Universitatea Catolică „Sf. Paul” din Ottawa). Vreme de 5 ani (1970-1975), Nifon coordonează redacția „Almanahului Bisericesc al Parohiei Române din Londra”, iar din 1975 este promovat ca Șef Servicii, Secretar și ulterior consilier patriarhal la Sectorul Relații Externe al Patriarhiei.
Nifon Mihăiță intră în călugărie în anul 1981, la vârsta de 37 de ani, și este imediat promovat ca arhimandrit, în ierarhia clericală a BOR. După nici un an de călugărie, Nifon devine starețul Mânăstirii „Sf. Antim” din București, iar în anul 1985, la vârsta de 41 de ani, este promovat în funcția de Episcop-vicar patriarhal și Secretar al Sinodului BOR.
La câțiva ani după căderea comunismului, în anul 1994, Nifon este promovat Episcop al Sloboziei și Călărașilor, iar în anul 1999, ca Arhiepiscop al Târgoviștei (și ulterior, din 2008, Mitropolit onorific).
Mitropolitul Nifon a fost implicat într-un scandal declanșat ca urmare a unor declarații considerate ca fiind eretice pe care le-a făcut în timpul Adunării Generale a Consiliului Mondial al Bisericilor de la Busan (Coreea de Sud), ca reprezentant al BOR. Discursul rostit de Nifon a fost condamnat în mod public de cinci mitropoliți greci și a provocat o oarecare tulburare în rândul teologilor ortodocși români.
În presa românească, după 1989, s-a vorbit despre posibile relații ale Mitropolitului Nifon cu Securitatea comunistă, fiind considerat de unii jurnaliști ca un adevărat „globbe-troter” al Securității. Se presupune că dosarul de agent DIE al lui Nifon ar fi fost distrus împreună cu dosarele altor ierarhi BOR, în Decembrie 1989, imediat după căderea lui Nicolae Ceaușescu.
Mitropolitul Nifon a negat orice acuzație cu privire la colaborarea cu Securitatea și a precizat doar că, la întoarcerea în țară, din Occident, a participat la discuții, la Departamentul Cultelor, unde a prezentat un fel de informare cu privire la activitatea avută în străinătate, în prezența unor persoane despre care bănuiește că ar fi fost de la „anumite organe”.
Mitropolitul onorific Nifon al Târgoviștei este cunoscut și ca eficient „agent electoral” al PSD, fiind implicat activ, în anul 2019, în promovarea candidaților acestui partid la alegerile europarlamentare.
Și în biografia acestui membru important al Sinodului BOR, regăsim aceeași precaritate a vieții călugărești și aproape inexistentă practica chiliei, în semerenie și ascultare, specifică unui călugăr veritabil. În cariera ecleziastică a lui Nifon, ca și în cazul celorlalți ierarhi prezentați aici, călugăria a fost doar un pretext, un mijloc de accedere la funcții importante în ierarhia bisericească și, într-un final, la puterea de ierarh, membru al Sinodului BOR.
Clanul sinodalilor BOR – o sinteză
Dintre membrii Sinodului BOR, au urmat studii în străinătate, înainte de Decembrie 1989, cu aprobarea regimului comunist:
- Patriarhul Daniel
- Mitropolitul Nifon al Târgoviștei
- Arhiepiscopul Casian al Dunării de Jos
- Episcopul Galaction al Alexandriei și Teleormanului
- Mitropolitul Teofan al Moldovei
- Mitropolitul Laurențiu al Ardealului
- Arhiepiscopul Irineu al Albei Iulia
- Mitropolitul Irineu Popa al Olteniei
- Arhiepiscopul Timotei al Aradului
- Mitropolitul Serafim al Germaniei, Europei Centrale și de Nord.
Cei mai mulți dintre aceștia conduc eparhii importante din structura BOR.
Cu privire la durata vieții monahale efective (adică, prezență permanentă în mânăstire, cu asumarea smereniei chiliei și a ascultării de stareț), se poate spune că media, la nivelul biografiilor ierarhilor care formează actualul Sinod al BOR, este de sub 5 ani de la momentul intrării în călugărie la momentul promovării în funcții importante în ierarhia BOR. În multe cazuri, nici această perioadă nu a fost de slujire în mânăstire, ci a fost dedicată completării studiilor universitare, în țară sau în străinătate.
Ajungem la concluzia șocantă că majoritatea Sinodului BOR este formată din oameni care nu sunt niște călugări veritabili, ci care s-au folosit de călugărie ca de un instrument necesar obținerii unor funcții importante în structurile ierarhice ale Bisericii.
Acest adevăr trist ne ajută să înțelegem în profunzime de ce Biserica Ortodoxă Română a fost, după Decembrie 1989, zguduită permanent de scandaluri generate de corupție, de apartenența la rețeaua de agenți și turnători ai Securității comuniste sau de acuzații de pedofilie și homosexualitate.
Documentarul jurnaliștilor de la Recorder descrie două dintre efectele grave ale acestei lipse de duhovnicie din rândul ierarhilor BOR: corupția și lipsa de transparență în utilizarea banilor publici și a fondurilor europene. Inevitabil, un om care nu a înțeles și nu și-a asumat rosturile duhovnicești ale călugăriei, atunci când ajunge ierarh al Bisericii, va avea un comportament modelat nu de Învățătura lui Hristos, ci de poftele lumești pe care precaritatea vieții călugărești nu a reușit să le elimine din sufletul lui.
Criza din BOR este, deci, nu o criză structurală, ci este una duhovnicească. Probabil această criză se va agrava, în anii următori, până când poporul român va reuși să nască și să crească niște călugări veritabili, care să preia conducerea Bisericii și să o readucă pe făgașul firesc al mărturisirii creștine.
Până atunci, Biserica Ortodoxă Română va continua să se scufunde în beznă și va rămâne împietrită în mecanisme feudale și despotice prin care ierarhii săi își exercită puterea absolută asupra a zeci de mii de preoți și călugări și a milioane de români creștini ortodocși, administrând o avere materială și financiară imensă, fără absolut niciun control real din partea membrilor Bisericii și a statului român. O beznă care, implicit, sufocă sufletul neamului românesc.
