Veste devastatoare în politica românească: sâmbătă dimineață a murit Cătălin Toma, președintele Consiliului Județean Vrancea. Acesta avea doar 46 de ani și conducea și organizația PNL Vrancea. Toma era internat la Institutul de Boli Infecțioase „Matei Balș” din București, acuzând o răceală agresivă.
Cătălin Dumitru Toma (46 de ani) era președintele Consiliului Județean Vrancea din octombrie 2020. La alegerile din 27 septembrie 2020, el l-a învins pe Marian Oprișan (PSD), care deținea funcția de 20 de ani, fiind supranumit „baronul de Vrancea”. A fost una dintre marile surprize ale alegerilor locale din urmă cu patru ani, posibilă doar pentru că Toma a fost susținut atât de PNL, cât și de USR.
Cătălin Toma se pregătea acum pentru a obține un nou mandat la șefia CJ Vrancea. De câteva săptămâni, însă, el s-a simțit rău. Era convins că ae o răceală sau o viroză.
La un moment dat, după tratamentul de la Spitalul „Matei Balș”, se părea că politicianul și-a revenit. De aceea, la începutul acestei săptămâni, el s-a deplasat la Paris, participând la o reuniune a Congresului Puterilor Locale de la Consiliul Europei.
Situația s-a înrăutățit însă din nou. Revenit în țară, politicianul s-a internat de urgență la Spitalul Județean din Focșani, de unde a fost trimis vineri tot la Spitalul „Matei Balș” din București. Era însă prea târziu: medicii n-au mai rușit să-i salveze viața.
Decesul lui Cătălin Toma a fost confirmat de mai mulți colegi din partid, potrivit Agerpres.
Profesor de franceză, primar la Jariștea, senator, șeful CJ Vrancea
Cătălin Toma a absolvit Facultatea de Sociologie, Psihologie şi Pedagogie a Universității București, în 1999. A fost profesor și, timp de doi ani, și director-adjunct la Liceul Teoretic „Duiliu Zamfirescu” din Odobești (județul Vrancea), al cărui elev fusese.
În 2005 a făcut cursuri postuniversitare în Franța (Maitrise de français langue étrangère, Universitatea „Blaise Pascal”), iar în 2009 și-a luat licența în filologie la Facultatea de Limba si Literatura Română, specializare limba franceză, la Universitatea „Spiru Haret” din București.
Are și un certificat de înalt funcționar public, pe care l-a obținut în 2012.
A intrat în administrație în 2008, când a fost ales primar al comunei Jariştea (județul Vrancea), din partea PNL. Avea 30 de ani și era profesor de franceză.
După două mandate de primar de comună (2008-2016), a urmat un mandat de senator (2016 – 2020), apoi șefia Consiliului Județean Vrancea (din 2020).
În Senat, Toma a fost secretarul Comisia pentru Afaceri Europene și membru în Comisia pentru Administraţia Publică și Organizarea Teritoriului.
Dn 2016, Cătălin Toma era și președintele organizației județene PNL Vrancea.
La Congresul PNL din septembre 2021, când Klaus Iohannis a intervenit brutal pentru a-i lua președinția partidului lui Ludovic Orban și a-l înscăuna pe Florin Cîțu (mișcare temporară, pentru că postul era pregătit pentru generalul Nicolae Ciucă), organizația PNL Vrancea, condusă de Cătălin Toma, a fost cea mai zgomotoasă în susținerea lui Orban.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
CITIȚI ȘI: