duminică, octombrie 6, 2024
AcasăRăzboi în UcrainaSituație critică pentru Ucraina în Donbass. Ultima linie de apărare a cedat...

Situație critică pentru Ucraina în Donbass. Ultima linie de apărare a cedat și orașul-cheie Pokrovsk este în pericol iminent. Trimiterea a 15 batalioane în Kursk a slăbit masiv dispozitivul defensiv ucrainean din sud-est

-

Rușii au străpuns toate liniile defensive ucrainene și au ajuns la doar câțiva kilometri distanță de orașul-cheie Pokrovsk, din Donbass, relatează alarmați mai mulți bloggeri militari pro-ucraineni. Situația e critică, iar forțele Kievului nu au suficienți oameni să umple liniile defensive. Pierderea orașului de 60.000 de locuitori ar fi o lovitură strategică foarte grea pentru Ucraina.

Contul francez Macette Escortert scrie că „la vest de Avdiivka, ultimele linii ucrainene care protejau Pokrovsk au cedat sub efectul concentrării de forțe rusești, dar și al alegerilor făcute de comandamentul ucrainean, care a golit fortificațiile în favoarea operațiunii din Kursk. Astăzi (27 august – n. red.) s-au înregistrat schimbări pe o suprafață de +52 pătrați: 30 km pătrați câștigați de Rusia în sectoarele 1, 4 și 5 ale Ucrainei (în Donbass – n. red.) și 22 km pătrați câștigați de Ucraina în oblastul rusesc de la Kursk“.

Situația descrisă în Donbass e dramatică: „Ultima linie defensivă ucraineană din jurul Pokrovsk a cedat și Rusia se năpustește în goluri (avansează cu 30 km pătrați pe zi)“.

- Advertisement -

Pe de altă parte, operațiunea ucraineană din Kursk pare să-și fi atins toate obiectivele tactice, atingându-se toate înălțimile strategice din arcul Snagost – Kremianoie – Sudja, care protejează acum cei 1.000 de kilometri pătrați ocupați de ucraineni.

Însă căderea frontului din Donbass nu poate fi justificată prin raportul forțelor de artilerie, care s-a echilibrat foarte mult după ce Ucraina a primit masiv muniție în ultimele luni, scrie analistul francez: „Singura explicație pentru accelerarea manevrei rușilor în Donețk este într-adevăr transferul brigăzilor ucrainene (aproximativ 15 batalioane) de la Donețk la Kursk, manevră care a golit apărarea fortificată ucraineană în apropierea Pokrovsk. În acest moment, raportul pierderilor e paritar. În ceea ce privește echipamentele, ofensiva din Kursk a costat foarte mult în blindate pentru Ucraina, care a avut ca prioritate să-și protejeze infanteriștii. Pe de altă parte, Rusia continuă să piardă o mulțime de oameni, raportul pierderilor umane fiind de 3,5 : 1 din cauza faptului că ofensiva sa în Donețk este «infanterizată», adică lipsită de mijloace blindate. Volumul luptelor este la cel mai ridicat nivel din ultimele două luni. Se pune problema unui punct culminat al ofensivei rusești: Grupul de Armate Centru ar trebui să ajungă la Pokrovsk, dar va mai avea puterea de a cuceri orașul?“.

„Probabil că trupele ucrainene din zona Pokrovsk s-au retras de mai multe ori din cauza forțelor și resurselor insuficiente pentru o apărare organizată. Indiferent de cât de bine sunt construite fortificațiile, dacă acestea sunt ocupate la doar 10-20% din capacitate, ele vor fi probabil pierdute

- Advertisement -

Fostul ofițer ucrainean de informații care își semnează analizele de pe platforma X (fostul Twitter) cu indicativul Tatarigami oferă explicații ample asupra importanței orașului Pokrovsk, a cărui cădere pare iminentă. Mai jos, traducerea analizei sale.

„Pe măsură ce forțele ruse se apropie de Pokrovsk, un nod logistic cheie în regiunea Donbass din Ucraina, îngrijorările cu privire la posibila pierdere a acestuia cresc. Există incertitudini cu privire la motivul pentru care Pokrovsk este mai important decât alte orașe pierdute recent.

Înainte de a cădea în mâinile forțelor ruse în februarie 2024, Avdiivka a fost vitală pentru trupele ucrainene, servind drept fortăreață, protejând rutele logistice cheie din regiunea Donețk și un potențial punct de sprijin pentru eliberarea Donețkului. Din 2022, Rusia a investit masiv în capturarea acesteia.

Pokrovsk, cu o populație de aproximativ 60 000 de locuitori înainte de război, se află la vest de Avdiivka, la o intersecție feroviară cheie. A devenit un nod de distribuție esențial, sprijinind forțele ucrainene de-a lungul unei linii de front largi, de la Vuhledar la nord de Donețk și dincolo de aceasta.

În prezent, doar două locuri din Donbass îndeplinesc această funcție vitală – Pokrovsk și Kramatorsk.

Importanța Pokrovskului se extinde dincolo de conexiunile sale feroviare – este, de asemenea, situat la un nod rutier cheie, având un rol similar în transportul și distribuția de provizii. Drumul care leagă Pokrovsk de Kostiantinivka a fost mult timp o țintă a rușilor.

Întreruperea acestuia ar înrăutăți realimentarea trupelor din sectorul Bahmut-Horlivka. Pierderea potențială a Pokrovsk reprezintă o amenințare operațională pentru logistica din regiune, de la Vuhledar la Horlivka. O altă preocupare este cea politică: Pokrovsk se află la puțin peste 20 de kilometri de granița oblastului Dnipro. Având în vedere reintrarea Rusiei în regiunea Harkov în mai 2024, există puține motive să credem că Putin se va opri la frontierele Donețk și Lugansk.

Începând cu luna iulie, ritmul de avansare al Rusiei în această zonă s-a accelerat, permițându-i să ocolească majoritatea liniilor defensive construite rapid de Ucraina după căderea Avdiivka.

Acest lucru este vizibil pe harta realizată de grupul OSINT Black_Bird Group , care a utilizat imagini din satelit pentru a cartografia apărarea. Imaginile prin satelit ale pozițiilor ucrainene capturate arată semne de bombardament de artilerie, deși mai puțin extinse decât în Oceretine.

Acest lucru indică probabil că trupele ucrainene din zona Pokrovsk s-au retras de mai multe ori din cauza forțelor și resurselor insuficiente pentru o apărare organizată.

Deși îngrijorările cu privire la lipsa fortificațiilor din spatele Avdiivka sunt valide, problema majoră este lipsa forței de muncă și a unităților pentru a le apăra.

Indiferent de cât de bine sunt construite fortificațiile, dacă acestea sunt ocupate la doar 10-20% din capacitate, ele vor fi probabil pierdute.

De obicei, atât Ucraina, cât și Rusia redistribuie forțele pentru a stabiliza zonele critice prin mutarea unităților din sectoarele mai liniștite. Redistribuirea Ucrainei la Harkov și apoi la Sumi, pentru operațiunea Kursk, a redus unitățile disponibile pentru eforturile de stabilizare.

Înseamnă aceasta că pierderea Pokrovskului este iminentă? Nu, dar probabilitatea crește din cauza dezechilibrului de forțe. În ciuda eforturilor ucrainene de a îndepărta forțele rusești prin incursiunea de la Kursk, conducerea rusă evită să redisloce forțe semnificative de la Pokrovsk. Ucraina are opțiuni pentru a stabiliza linia, inclusiv desfășurarea de noi brigăzi, repoziționarea forțelor de la Kursk și Harkov sau realocarea batalioanelor de pe fronturi mai stabile. Cu toate acestea, timpul este împotriva apărătorilor și există riscul unei catastrofe operaționale grave“.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -