Şi aşa se ucide o ţară!

Citiţi povestea PSD-istului din Sibiu, care e „călcat” la foc automat de controlori şi de echipe de inspectori!

Deşi nu jonglează cu milioane de euro pe degete, ci păstoreşte o simplă pensiune de familie, omul este vânat de angajaţii statului de parcă ar fi duşmanul lor, nu cel ce le finanţează salariile.

Cazul merită discutat, deoarece este viaţă reală. De aproape 3 ani de când doi oameni au dat România peste cap, discutăm numai de ei. Dragnea şi Tăriceanu îşi văd însă de afacerile lor, fie ei dincolo sau dincoace de gratii, în timp ce noi rămânem cu vechile boli nevindecate.

Iar cazul sibianului asaltat cu amenzi este ceva ce ar trebui să dezbatem zilnic, până aşa ceva dispare definitiv.

Căci tot ce fac acei funcţionari lipsiţi de etică şi valori, indiferent ce domeniu păstoresc, este în ultimă instanţă atac la interesul general al societăţii româneşti, la viitorul sănătos al acestei naţiuni.

Unii dintre ei – că nu toţi sunt satanişti cu leafă la stat – nu realizează nici azi ce rău fac. De ce? Pentru că aşa funcţionează: au fost angajaţi pe pile şi nu înţeleg ce caută ei pe lumea asta liberă.

Au acceptat să facă pe plac şefului, după modelul în care Dragnea ştergea pe jos cu funcţionarii de la Protecţia Copilului Teleorman. Le-a intrat „să trăiţi, şefule!” în ADN-ul de salariaţi fără capul pe umeri, şi mai mult nu pot.

Nu mă refer direct la inspectorii care au tăbărât ca disperaţii peste patronul cu pensiunea din Sibiu. Ci la toţi cei care, nici în anul de graţie 2019, nu ştiu de ce sunt plătiţi din banii noştri, de la buget.

De fapt, unii ştiu, dar fac pe proştii. Sau o dau pe şeful, cum face şi acel salariat ce discuta pe whatsapp cu patronul sibian, când îi recomanda acestuia să caute soluţii la PSD, nu în justiţie.

Spre cinstea lui, întreprinzătorul nu a recurs la calapodul mafiot recomandat de funcţionar, ci a ales calea dreaptă, a judecătorului. La final, a avut câştig de cauză, dar tot degeaba; respectivii s-au întors la treabă. La controale, la amenzi, la căutat nod în papură, la orice.

Nicăieri în lumea civilizată nu vieţuiesc în aparatul de stat astfel de specimene, care se duc glonţ să-i ardă pe oamenii de afaceri pentru a face şefului planul la amenzi, ca acesta să le retruneze eventual şi lor un „parandărăt” sub formă de primă sau alt folos cuvenit.

Nicăieri! Peste tot în Europa şi peste Ocean există altceva: premisa de bună-credinţă. Când un inspector vine în control acolo, nu-l execută pe om chiar dacă a greşit flagrant. Îl avertizează. Dacă repetă gafa, îl sancţionează decent. Dacă repetă iar nebunia, abia atunci respectivul om de afaceri are de suferit.

Am fost personal proprietarul unui bistro, în Valencia, acum mulţi ani. Am avut un singur control,de la SANEPID-ul lor, afiliat primăriei oraşului de la Mediterană. Un domn scund, cu faţă prietenoasă, la vreo 55 de ani, mi-a trecut pe o listă ce am de remediat (eu fiind tufă la meseria asta, pe atunci): marfa să nu stea sub soare, frigiderul să nu aibă sub temperatura X, coşul de gunoi să fie cu capac, chiuveta cu senzor etc.

Am spus „Gracias!”, căci nu ştiam ce-mi trebuie, şi am întrebat ce am de făcut. Mi-a spus: „Remediaţi, şi ne vedem peste ceva timp”. Nici vorbă de amendă, de sancţiuni, de şpagă nici atât! Nu există noţiunea de şpagă printre funcţionari, nu se compromit pentru nişte bani de ocazie, care i-ar putea lăsa fără meserie, pensie, viitor. Îşi fac meseria şi pa!

M-am grăbit, crezând că vine repede să vadă ce-am făcut. A mai venit peste… o jumătate de an! Îmi dăduse enorm de mult timp, ştia că mă costă, se gândea că poate nu am bani etc.. A plecat mulţumindu-mi. Şi eu, la fel, i-am mulţumit că m-a învăţat ce am nevoie ca să fiu în regulă. Aşa ceva se petrece, sunt sigur, peste tot în lumea liberă, sigur, cu nuanţe locale inevitabile. Dar regula bunei-credinţe e sfântă.

Nu şi în România, din păcate. Iar parte din vină o au şi oamenii de afaceri, care se „combină” cu funcţionarul, din interes. Greşit! Foarte rău! Acest tip de cumetrie ţine în viaţă şacali plătiţi de la buget doar ca să facă rău celor care îşi riscă banii şi viaţa pentru a-şi asigura un minim venit lor şi celor din familie.

Asta nu înţeleg satrapii cu proces-verbal: că micii oameni de afaceri se chinuie, nu se îmbogăţesc. Luptă pentru ei, familie, salariaţi, dau bani la buget şi nu cer nimic statului. Doar să-i lase în pace, să nu caute nod în papură, să fie omenos, cu alte cuvinte.

Nu există aşa ceva, la noi! Sunt excepţii. Şi asta arată anomalia acestei societăţi aşa-zis libere. Va fi liberă abia atunci când funcţionarul va fi aliatul privatului, nu căsăpitorul lui. Când angajatul la stat va trăi din leafă şi punct! Vrea mai mulţi bani? La privat, taică!

Dar nu fac ei asta. Mulţi sunt masa de manevră politică pentru partide ca PSD şi ALDE, dar nu numai. Sunt reţele ale răului, care distrug şi destine, şi naţia în viitorul ei sănătos.

Aţi auzit vreun candidat să spună două vorbe despre acest masacru birocratic? Nu mai vorbesc de birocraţia, în general, cu legi schimbate peste noapte, cu majorări de taxe din senin, cu invenţii fiscale bruşte. Spun doar de măcelul amenzilor date cu japca.

Ai senzaţia că nu-i mai pasă nimănui de acest fenomen grav. Că sunt împăcaţi toţi cu soarta privatului ajuns sclavul baronelului cu chitanţier. Păcat! Mare păcat! Nu aşa se face bine o ţară. Dimpotrivă, aşa se ucide.