Acest text a fost publicat de regretatul scriitor basarabean Nicolae Dabija (1948–2021) pe 20 decembrie 2012.
Vine Sfârşitul Lumii în Republica Moldova.
Se uită în dreapta, se uită în stânga, se uită înainte, se uită înapoi, vede sate pustiite, periferii de oraşe alcoolizate, şcoli închise, clase cu copii părăsiţi de părinţi, bătrâni deznădăjduiţi şi zice:
– D-apoi că aici eu nu mai am ce face!
(Folclor contemporan)
*****
Oracolele din lumea antică nu greşeau niciodată. Greşeau doar cei care le interpretau. Din cele spuse de preotesele din Delphi, spre exemplu, se putea înţelege orice. „Se va întoarce fiul meu din război?”, întreba vreun părinte disperat. Preoteasa îşi arunca ochii peste cap, inhala fum pe nări şi pe gură, îşi flutura pletele rebele şi răspundea: „Nu va muri”. Ceea ce însemna ori că „Nu va muri!”, ori că „Nu! Va muri”. Acele răspunsuri erau ulterior frământate de minţile celor interesaţi, până se împlinea profeţia, formulată mereu echivoc, adică exact.
Atâtea oracole şi-n presa noastră, care spun prostii confuze, aşteptând să vină alte vremuri care să le dea oricum dreptate.
Televiziunile, posturile de radio şi presa ne anunţă de un an de zile că la 21.12.2012 va avea loc sfârşitul lumii.
Iată însă că primesc o invitaţie pentru ziua de 22.12.2012 la o conferinţă intitulată „Inutilitatea utilităţilor inutile”, organizată de cunoscuta Asociaţie „Anonimul”.
– Dar cum se face cu sfârşitul lumii?
– Se amână, îmi zice cel care-mi aduce invitaţia.
– Pe când?
– Până la sfârşitul conferinţei noastre.
Răsuflu uşurat.
Aflu de la televizor că la 23.12.2012 va avea loc şedinţa cenaclului literar „E uşor a scrie versuri când nimic nu ai a spune”.
Conducerea lui a asigurat telespectatorii că manifestarea se va desfăşura, ca de obicei, fără incidente majore, chiar dacă unii membri vor invoca în vers sfârşitul lumii, şi fără incendii de la ţigările aprinse aruncate în coşul de hârtii precum dăţile trecute.
Şi totuşi, văd şi multă lume alertată.
Un preot iartă, delaolaltă, toate păcatele poporanilor.
Un amic cere leafa pentru la anul, ca s-o poată bea joi pe toată.
Un altul plăteşte întreţinerea pe 12 luni înainte, ca să nu aibă datorii pe lumea cealaltă.
În timp ce, în Occident, unii se ascund în buncăre şi camere betonate, concetăţenii noştri fac conferinţe, adunări ale satelor, alegeri anticipate de primari, serate de creaţie, la 21 şi după.
Un cunoscător îmi spune:
– Să vezi, în această zi toate beciurile şi bisericile vor fi pline.
Atunci, sunt convins, va păşi pragul sfântului lăcaş să se închine şi un cunoscut de-al meu, om foarte bogat, care a mai intrat o dată acum câţiva ani în catedrală şi, după ce a schiţat un semn al crucii în faţa icoanelor, acesta, obişnuit să facă fapte de caritate, s-a interesat generos: „Doamne, poate ai nevoie de ceva?”. Atunci nu i s-a răspuns la întrebare, acum însă – mai ştii?!
Încă în vară, la o şedinţă a Guvernului s-a propus ca pensiile concetăţenilor noştri să fie indexate începând cu data de 20 decembrie a.c.
Dar imediat a sărit în picioare ministrul Finanţelor cu propunerea ca indexările să se facă de la data de 22 decembrie a.c.
– De ce de la 22? s-a interesat primul nostru ministru.
– Atunci e mai bine, a răspuns cel cu banii, făcându-i cu ochiul şefului Executivului.
Adică: dacă are loc sfârşitul lumii, Guvernul nostru scapă cu plata unor cheltuieli neprevăzute.
Mă întâlnesc ieri cu marele compozitor Eugen Doga.
– Sfârşitul lumii va avea loc, îmi spune domnia-sa încredinţat.
– Când? îl întreb curios.
– Peste două miliarde de ani.
Parcă mi-a căzut o piatră de pe inimă, mi se păruse că distinsul nostru contemporan a zis „două milioane”. Dar nici atât nu e de neglijat, avem timp să mai facem până atunci câte ceva. Cel puţin putem pune la cale şi unele realizări importante, care ar umple acel şfichi de veşnicie rămas nefolosit de omenire.
Totuşi, multă lume, mai ales din cea care nu crede în nimic, crede în sfârşitul lumii prevăzut de profeţii poporului maya.
Cine ştie?! Cum mi-a spus un alt cunoscut: „Vom muri şi vom vedea”.
Despre faptul că globul se va desface în bucăţi şi viaţa va dispărea de pe el la 21 decembrie 2012 vă vom informa în numărul următor al revistei noastre.
Până atunci, să auzim de bine!
Nicolae Dabija, 20 decembrie 2012
