Când mai avea şapte kilometri până la Târgovişte, doctorul Nicolae Decă i-a mutat pe Ceauşeşti în Dacia lui Petrişor Nicolae, un localnic care se ocupa cu stârpirea şobolanilor. Fragment din volumul “Sfârșitul Ceaușeștilor”.
După ce au urcat în maşina doctorului Decă, soţii Ceauşescu şi aghiotantul rămas la datorie, Florian Raţ, au demarat spre Titu. Iniţial voiau să ajungă la Piteşti, însă pe traseu s-au răzgândit. Maiorul Raţ: “După ce ne-am suit, Decă ne-a spus că ştie el un drum mai sigur. Spre Târgovişte, pe undeva prin spate. Acesta iese la Combinatul de Oţeluri Speciale”.
Inginerul Marius Popescu vine cu amănunte: “Maşina lui Decă a plecat spre Titu cu destinaţia Piteşti. Eram la doi metri de ei când maiorul Raţ l-a întrebat pe Decă: «Ne duci şi pe noi la Piteşti?». Şi ăsta: «Da, cum să nu vă duc?». Abia aştepta să-i urce în maşina lui”.
Cum au ajuns, totuşi, pe drumul spre Târgovişte? “Spre Titu-Târg, doctorul Decă le-a spus că nu se poate trece prin Găeşti, că el de-acolo vine şi e lume multă, iar drumul spre Piteşti nu are ocolişuri. Le-a spus că e periculos prin Găeşti şi atunci ei au fost de acord să facă la dreapta, prin Produleşti, spre Târgovişte”, explică inginerul Popescu.
Maiorul Florian Raţ: “Între timp, şoferul a dat drumul la radio. Era multă gălăgie. Că «a plecat dictatorul»… iar Ceauşescu a dat ordin să-l închidă. Văzând ce se întâmplă, cred că Decă a vrut să scape de ei. Am intrat în Văcăreşti – nu ştiam zona –, unde maşina pârâia, se întrerupea contactul, iar şoferul a spus că nu mai merge. Cred că-şi făcuse un plan în cap. Decă a zis că ne urmăreşte o maşină în care sunt mulţi oameni. Ceauşeştii au crezut că e căpitanul Marian Rusu. Eu le-am spus că nu e Marian, că sunt prea mulţi. Elena Ceauşescu mi-a spus: «Ne-a trădat şi ăsta!»”.
Omul care prinde şoareci
Maiorul Florian Raţ povesteşte şi cum a avut loc transbordarea. “În Văcăreşti, într-o curte, un cetăţean spăla o maşină. Se duce doctorul Decă, apoi mă duc şi eu, că nu mai venea. În fine, i-a spus să ne preia în Dacia neagră. Doctorul a mers în faţă, celălalt după noi, iar într-o curbă am făcut transbordarea. Ne-am suit în Dacia neagră în aceeaşi formaţie: Nicolae Ceauşescu în faţă, Elena Ceauşescu în spatele şoferului, iar eu lângă ea. După mai multe discuţii, şoferul ne-a spus că e adventist, că a fost asuprit, că i-ar duce pe soţii Ceauşescu la el acasă, dar e ziuă şi îl vede lumea… Până la urmă i-a spus Ceauşescu să mergă înainte, că ştie drumul pe scurtături. Şoferul a spus că ne duce unde a lucrat el, la Centrul de Plante.”
Cetăţeanul cu pricina era Petrişor Nicolae şi se ocupa cu stârpirea insectelor şi a şobolanilor. Mergea des la Inspectoratul Judeţean de Protecţia Plantelor, ca să ia substanţele chimice de care avea nevoie. Inspectoratul se afla la ieşirea din Târgovişte spre Câmpulung Muscel.
Versiunea lui Petrişor Nicolae a fost publicată în cartea Revoluţia în Dâmboviţa, autor Vasile Duţă.
“Am scos maşina s-o spăl pe platforma podului din faţa porţii şi apoi să merg la Târgovişte, să iau cota de benzină pe luna decembrie. În rezervor aveam numai gazolină. În timp ce scoteam apă din fântână, s-a auzit un scârţâit de roţi, o maşină oprindu-se la circa cinci metri de maşina mea. Din aceasta a coborât un bărbat îmbrăcat în civil, care s-a îndreptat către mine, rugându-mă să-i împrumut benzină pentru a ajunge la Târgovişte, eventual să-mi achite pe loc contravaloarea acesteia. Am mers la garaj, de unde am luat un bidon de plastic şi furtunul pentru a scoate benzină. Când am început să trag benzină, Nicolae Ceauşescu, în persoană, a deschis uşa de la maşina cu care venise, spunându-mi că nu mai este nevoie să scot benzină, ci să merg cu ei la Târgovişte. Pe moment, am rămas şocat şi nu am putut reacţiona, îmi pierdusem controlul şi nu reuşeam să pun buşonul la rezervorul maşinii. Atunci, «civilul», crezând că-l induc în eroare, şi-a schimbat brusc atitudinea, s-a răstit la mine, şi-a deschis haina, lăsând să se vadă o armă. Ameninţat, am urcat în maşină şi am băgat cheia în contact. Persoana a vrut să deschidă uşile din dreapta, dar acestea erau blocate din interior. Între timp, s-au adunat la faţa locului mai multe persoane din sat, care s-au apropiat de maşina străină. Recunoscându-l pe Ceauşescu, fiecare a început să comenteze. Am pornit maşina şi am încercat să fug, fapt pentru care am demarat puternic, depărtându-mă de locul cu pricina. Ceilalţi au fost surprinşi la început. Am fost ajuns din urmă de cealaltă maşină, la circa 2,5 kilometri. A oprit la bara maşinii mele. «Civilul» a venit pe dreapta şi a bătut cu pumnul în geam. Am deschis uşa, el s-a aşezat pe vine, începând să mă înjure pentru c-am plecat cu maşina. De frică, am coborât din maşină, observând că în cealaltă maşină sunt trei persoane: şoferul, Elena şi Nicolae Ceauşescu. Ceauşescu s-a urcat în faţă, «civilul» şi Elena în spate. Înainte de a porni, Ceauşescu m-a întrebat dacă ştiu drumul spre Cobia, spunându-mi să plec pentru că suntem urmăriţi. Mi-am aruncat privirea în spatele maşinii şi am constatat că pe spătarul pernei din spatele meu, între Elena Ceauşescu şi «civil», se află o altă armă, îndreptată spre înapoi… După circa 600 de metri, am virat la stânga pe un drum lăturalnic. Am fost lovit puternic cu arma în partea dreaptă a capului şi m-am izbit cu capul de geam. «Civilul» m-a întrebat: «Ce, vrei să ne omori?». I-am spus că suntem urmăriţi. Atunci, el a coborât cu armele în mâini, ieşind în şoseaua principală. A revenit şi a spus că e cel care-l urmărea de la Titu. «Civilul» mi-a spus să dau maşina cu spatele şi să revin la şoseaua principală. Frica îmi paraliza mişcările şi nu mai eram capabil să-mi stăpânesc tremurul nervos al piciorului pe acceleraţie. Elena Ceauşescu a zis: «Pe beţivu’ ăsta l-am luat să ne ducă cu maşina?». Am răspuns că nu am băut nimic şi îi rog să nu-mi facă niciun rău, că am trei copii de crescut. Nicolae Ceauşescu mi-a ţinut mâna stângă pe picior, încercând să mă calmeze. M-a întrebat ce meserie am, dacă sunt membru de partid şi dacă vreau să-i ajut să ajungă la Cobia.”
I-ar duce la el acasă, dar e ziuă și îi văd vecinii
Maiorul Florian Raţ – “civilul” de care vorbeşte şoferul – a povestit: “La Văcăreşti, după transbordare, doctorul Decă a zis că o să-i oprească pe cei care ne urmăreau, dar a rămas acolo, nu a mai venit după noi. Pe drum, şoferul a spus că este adventist şi că Ceauşescu i-a cam asuprit, iar el a zis: «Lasă, lasă, du-ne acolo!». Şoferul a mai zis că ar vrea să-l ducă la el acasă, dar e ziuă şi văd vecinii”.
Era deja ora 14.00, iar de aproape 60 de minute populaţia era bombardată, prin Radio şi Televiziune, cu expresii precum “tiranul”, “odiosul dictator şi sinistra sa soţie”, “călăii poporului român”… Aşa se explică de ce toţi evitau să-i găzduiască pe fugari. Cu o zi înainte, ar făcut-o cu stimă şi mândrie. Sau, eventual, de frică.
– Va urma –
———————————————
Dacă doriți CĂRȚILE LUI GRIGORE CARTIANU despre evenimentele din decembrie 1989(„Sfârșitul Ceaușeștilor”, „Crimele Revoluției”, „Teroriștii printre noi”, „Cartea Revoluției”) sau filmul pe DVD „Moartea Ceaușeștilor – Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea), trimiteți mesaj pe e-mail, la adresa: redactia@ziaristii.com. Menționați și un număr de telefon!
Tot aici puteți comanda și celelalte cărți publicate de Grigore Cartianu: „Jurnalul unui puci ratat”, „Miracolul din noiembrie”, „600.000 – #Rezist”, „Hora de la miezul nopții”, „Hagi”.
———————————————
Episoadele anterioare
Episodul 58: Elena rămâne fără CEC-urile copiilor
Episodul 57: Planuri de capturare
Episodul 56: Doi bătrânei la „Ia-mă, nene!”
Episodul 55: Abandonați în cer
Episodul 54: Pachetul misterios: mere sau bani?
Episodul 53: Ilie Ceaușescu făcea guvern cu Iliescu-n frunte
Episodul 52: Misterele de la Snagov
Episodul 51: Zborul spre iad
Episodul 50: Fuga la elicopter
Episodul 49: Portavocea neagră
Episodul 48: Lovitura de stat a generalului Stănculescu
Episodul 47: „Luptăm, tovarășe secretar general! Până la capăt”
Episodul 46: Ceaușescu voia o represiune ca în Piața Tienanmen
Episodul 45: Nicolcioiu și banii din Iran
Episodul 44: „Trădare la Armată, trădare la Cancelarie!”
Episodul 43: Fuga din Securitate a clanului Stănculescu
Episodul 42: „Cu picioarele rupte să vină, că-l aduc arestat!”
Episodul 41: Ghipsul de opt ore al generalului Stănculescu
Episodul 40: Șobolanii părăsesc corabia
Episodul 39: Variantele morții lui Milea
Episodul 38: Suspiciunea soţiei lui Milea
Episodul 37: Șocul lui Ceauşescu: „Milea a trădat!”
Episodul 36: Moartea lui Milea
Episodul 35: Planul de la ora 3
Episodul 34: Ultima noapte în Palat
Episodul 33: Moartea bate la ușă
Episodul 32: „Agenți care pentru o țuică îşi trădează țara”
Episodul 31: Cum a fost spart mitingul lui Ceaușescu
Episodul 30: 21 decembrie: mitingul fatal
Episodul 29: Aici, Radio Europa Liberă!
Episodul 28: Pe culmile disperării
Episodul 27: Agresiunea brutală a URSS împotriva unui stat mic
Episodul 26: Grija lui Ceaușescu: situația din Panama
Episodul 25: Mințit și în Iran
Episodul 24: Ultima vizită. La Teheran
Episodul 23: O stenogramă pierdută
Episodul 22: 1945 – un fals moment de vitejie
Episodul 21: „Nu renunţaţi, tovarăşe secretar general!”
Episodul 20: „Ar trebui să vă pun în fața plutonului de execuție!”
Episodul 19: Lovitura falsă de la Iași. Rolul lui Tökes la Timișoara
Episodul 18: O țară liberă, dar sub ocupație sovietică
Episodul 17: Asediul tăcut al turiștilor sovietici
Episodul 16: Ultima vânătoare: măcel la fazani
Episodul 15: Lovitura-şoc dată lui Ceauşescu: fuga Nadiei
Episodul 14: Se strânge lațul: „agenturile” intră în acțiune
Episodul 13: Mari fricțiuni între semnatarii „Scrisorii celor 6”
Episodul 12: „Scrisoarea celor 6”: Poştaşul vine de la Moscova
Episodul 11: Silviu Brucan, agentul de pe axa Est-Vest
Episodul 10: Bătrânul KGB-ist și tânărul KGB-ist
Episodul 9: FSN era pregătit să proclame „victoria revoluției” încă din 1987
Episodul 8: Măgureanu îl pregătea pe Iliescu din 1974, sub umbrela sovieticilor
Episodul 7: Comploturile anti-Ceaușescu
Episodul 6: Schema sovietică: răsturnarea lui Jivkov
Episodul 5: Gorbaciov despre Ceaușescu: „impertinent, fanfaron, demagog”
Episodul 4: „Să trăim noi până atunci!”
Episodul 3: „Să se retragă trupele sovietice din Cehoslovacia!”
Episodul 2: Întâlnirea de la Malta
Episodul 1: „Prietenul” Gorbaciov strânge lațul