luni, noiembrie 25, 2024
AcasăIstorieSERIAL / Sfârşitul Ceauşeştilor (53): Ilie Ceaușescu făcea guvern cu Iliescu-n frunte

SERIAL / Sfârşitul Ceauşeştilor (53): Ilie Ceaușescu făcea guvern cu Iliescu-n frunte

-

De la Snagov a mai fost dat un telefon, unul chiar foarte important, despre care niciunul dintre însoţitorii lui Ceauşescu nu a vorbit. Discuţia s-a purtat între dictatorul fugar şi unul dintre frații săi, generalul Ilie Ceauşescu, aflat la sediul Ministerului Apărării Naţionale. Fragment din volumul “Sfârșitul Ceaușeștilor”.

Despre acel dialog a povestit însuşi Ilie Ceauşescu. Dar să dăm un pic timpul înapoi.

Pe când Nicolae Ceauşescu nu fugise încă din sediul CC al PCR cu destinaţia Snagov, fratele său le făcea deja un serviciu celor care preluau puterea. Fără să ştie că generalul Stănculescu începuse să dea ordine contrare celor primite, iniţial, de la Nicolae Ceauşescu, Ilie Ceauşescu emitea şi el un ordin similar. E vorba de ordinul 38, dat la ora 11.30, de la sediul MApN.

- Advertisement -

“Am dat telefon ca unităţile să intre în cazărmi. Regimentul 10 să nu mai intre în Bucureşti. A fost un ordin telefonic. Au fost mai multe puncte. Esenţa era ca toate unităţile să intre în cazărmi. Şi am mai spus să nu se asculte decât ordinele comandantului suprem. A durat mult până am terminat de redactat ordinul. Ne-a apucat ora 14.00”, declara Ilie Ceauşescu în 1994.

Fratele Ilie și sovieticii

Când Nicolae Ceauşescu se pregătea să plece spre Snagov, Ilie Ceauşescu s-a retras la Ministerul Apărării. S-a instalat chiar în biroul ministrului şi a început să facă un guvern nou. Istoricul Alex Mihai Stoenescu a reconstituit momentele în care Ilie Ceauşescu s-a sfătuit chiar cu reprezentanţii Ambasadei sovietice de la Bucureşti.

Elena Ceaușescu, Ion Iliescu și Nicolae Ceaușescu în anii ’70, la Iași

“Ilie Ceauşescu îi anunţase pe sovietici atunci, pe 22 decembrie, că se formează un nou guvern. Ilie Ceauşescu a făcut o listă, scrisă frumos. În capul listei era Ion Iliescu, ca prim-ministru. De altfel, Ilie Ceauşescu îl avertizase pe fratele său încă de dimineaţă de gravitatea situaţiei. A fost la 6.30 la Nicolae Ceauşescu şi i-a spus: «Nu te împotrivi ruşilor, e clar că ruşii vor să te schimbe! Pune-l pe Iliescu!». La fel îi spusese şi fratele de la Viena, Marin Ceauşescu, în vara anului 1989: «Pune-l pe Iliescu şi nu te mai împotrivi ruşilor!».”

- Advertisement -

În timp ce se agita să alcătuiască noul guvern, Ilie Ceauşescu a primit vizita unui personaj important, chiar în sediul MApN. Era puţin după ora 12.00. Episodul a fost povestit, trunchiat, de Ilie Ceauşescu.

„Esenţa discuţiilor cu ataşatul militar sovietic a fost ca, în situaţia aceea destul de tulbure, să nu se implice în evenimentele din România. Apoi i-am mai spus: «Dumneavoastră aveţi o mare influenţă asupra Ungariei. Faceţi tot ce este posibil ca Ungaria să nu intervină! Să nu trimită trupe aici!», iar el a zis: «Facem! Facem!».”

„Cine te-a pus să-l chemi?”

În toiul discuţiilor, generalul Ilie Ceauşescu a fost chemat de urgenţă la telefon şi a fost informat că fratele lui a părăsit sediul Comitetului Central. S-a întors la discuţiile cu ataşatul militar sovietic.

„Cred că am discutat peste 40 de minute. Mă mai cheamă o dată la telefon. Şi atunci am vorbit cu Nicolae Ceauşescu, care ajunsese la Snagov. La telefon mi-a spus: «Vezi, luaţi măsuri să rezolvăm situaţia! Cum este? Armata ce face?». Eu zic: «Am dat ordin să se intre în cazărmi». El îmi răspunde: «Păi, de ce? Tu ce faci acolo?». Iar eu îi spun: «Sunt cu ataşatul militar sovietic». Apoi mă ia: «Păi, cum? Cine te-a pus să-l chemi?». Eu zic: «Păi, l-am chemat să-i spun să nu se amestece». A închis telefonul şi asta a fost ultima discuţie pe care am avut-o. Nicolae Ceauşescu a fost nemulţumit de mine, mai ales că l-am chemat pe ataşatul militar sovietic. Cred că se apropia de ora 13.00”, a mai spus Ilie Ceauşescu.

În mod cert, era înainte de 12.47, ora la care Nicolae Ceauşescu a părăsit Snagovul.

Gen. Victor Atanasie Stănculescu

Imaginea care l-a frapat pe Stănculescu

După îmbarcarea Ceauşeştilor în elicopter, generalul Stănculescu a părăsit sediul CC al PCR, îndreptându-se spre Ministerul Apărării. Evident, trăgând de piciorul băgat în ghips. Era îmbrăcat civil şi a ieşit prin mulţime. „M-am grăbit spre minister, să aflu ce se întâmplă cu zborul şi dacă totul este sub control. Sincer să fiu, şi mie îmi era frică, pentru că nu ştiam încotro se vor duce. Dar când am ajuns la minister, am avut o imagine care m-a frapat: Ilie Ceauşescu era în biroul ministrului Apărării!”, a declarat Stănculescu.

– Va urma –

———————————————

Dacă doriți CĂRȚILE LUI GRIGORE CARTIANU despre evenimentele din decembrie 1989(„Sfârșitul Ceaușeștilor”, „Crimele Revoluției”, „Teroriștii printre noi”, „Cartea Revoluției”) sau filmul pe DVD „Moartea Ceaușeștilor – Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea), trimiteți mesaj pe e-mail, la adresa: redactia@ziaristii.comMenționați și un număr de telefon!

Tot aici puteți comanda și celelalte cărți publicate de Grigore Cartianu: „Jurnalul unui puci ratat”, „Miracolul din noiembrie”, „600.000 – #Rezist”, „Hora de la miezul nopții”, „Hagi”.

———————————————

Episoadele anterioare

Episodul 52: Misterele de la Snagov

Episodul 51: Zborul spre iad

Episodul 50: Fuga la elicopter

Episodul 49: Portavocea neagră

Episodul 48: Lovitura de stat a generalului Stănculescu

Episodul 47: „Luptăm, tovarășe secretar general! Până la capăt”

Episodul 46: Ceaușescu voia o represiune ca în Piața Tienanmen

Episodul 45: Nicolcioiu și banii din Iran

Episodul 44: „Trădare la Armată, trădare la Cancelarie!”

Episodul 43: Fuga din Securitate a clanului Stănculescu

Episodul 42: „Cu picioarele rupte să vină, că-l aduc arestat!”

Episodul 41: Ghipsul de opt ore al generalului Stănculescu

Episodul 40: Șobolanii părăsesc corabia

Episodul 39: Variantele morții lui Milea

Episodul 38: Suspiciunea soţiei lui Milea

Episodul 37: Șocul lui Ceauşescu: „Milea a trădat!”

Episodul 36: Moartea lui Milea

Episodul 35: Planul de la ora 3

Episodul 34: Ultima noapte în Palat

Episodul 33: Moartea bate la ușă

Episodul 32: „Agenți care pentru o țuică îşi trădează țara”

Episodul 31: Cum a fost spart mitingul lui Ceaușescu

Episodul 30: 21 decembrie: mitingul fatal

Episodul 29: Aici, Radio Europa Liberă!

Episodul 28: Pe culmile disperării

Episodul 27: Agresiunea brutală a URSS împotriva unui stat mic

Episodul 26: Grija lui Ceaușescu: situația din Panama

Episodul 25: Mințit și în Iran

Episodul 24: Ultima vizită. La Teheran

Episodul 23: O stenogramă pierdută

Episodul 22: 1945 – un fals moment de vitejie

Episodul 21: „Nu renunţaţi, tovarăşe secretar general!”

Episodul 20: „Ar trebui să vă pun în fața plutonului de execuție!”

Episodul 19: Lovitura falsă de la Iași. Rolul lui Tökes la Timișoara

Episodul 18: O țară liberă, dar sub ocupație sovietică

Episodul 17: Asediul tăcut al turiștilor sovietici

Episodul 16: Ultima vânătoare: măcel la fazani

Episodul 15: Lovitura-şoc dată lui Ceauşescu: fuga Nadiei

Episodul 14: Se strânge lațul: „agenturile” intră în acțiune

Episodul 13: Mari fricțiuni între semnatarii „Scrisorii celor 6”

Episodul 12: „Scrisoarea celor 6”: Poştaşul vine de la Moscova

Episodul 11: Silviu Brucan, agentul de pe axa Est-Vest

Episodul 10: Bătrânul KGB-ist și tânărul KGB-ist

Episodul 9: FSN era pregătit să proclame „victoria revoluției” încă din 1987

Episodul 8: Măgureanu îl pregătea pe Iliescu din 1974, sub umbrela sovieticilor

Episodul 7: Comploturile anti-Ceaușescu

Episodul 6: Schema sovietică: răsturnarea lui Jivkov

Episodul 5: Gorbaciov despre Ceaușescu: „impertinent, fanfaron, demagog”

Episodul 4: „Să trăim noi până atunci!”

Episodul 3: „Să se retragă trupele sovietice din Cehoslovacia!”

Episodul 2: Întâlnirea de la Malta

Episodul 1: „Prietenul” Gorbaciov strânge lațul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -