Ilie Ştirbescu, revoluționarul târgoviștean care i-a percheziționat pe soții Ceaușescu, descrie ultimele secunde petrecute de aceștia în sediul Miliţiei. Fragment din volumul “Sfârșitul Ceaușeștilor”.
“Am coborât la parter. Şi acolo, ca şi la etaj, militarii erau aliniaţi cu faţa la perete, astupau geamurile cu piepturile lor, să nu vadă revoluţionarii de afară cine-i înăuntru. Am coborât cu luminile stinse şi am ieşit cu Ceaușeștii în curtea interioară a Inspectoratului Ministerului de Interne.”
În curte îi aştepta un Aro alb cu patru uşi, care era folosit ca maşină de serviciu a Securităţii. La volan, colonelul Gheorghe Dinu, care tocmai îl scosese din garaj. Dinu era adjunctul şefului Securităţii Dâmboviţa, colonelul Diaconu, care lipsea însă de mai multă vreme. În absenţa lui, Dinu comanda totul.
Ilie Ştirbescu: “Erau îmbrăcaţi în civil, dar nu puteai să distingi că e securist, că e miliţian, se întunecase. Urcă Nicolae Ceauşescu în Aro, că era cu uşile deschise. Urcă şi Elena, apoi Paise, Boboc. În faţă urcă Mareş, iar eu ocolesc maşina să văd cine se suie la volan. Când colo, ce să vezi? Tocmai urca în maşină colonelul Dinu de la Securitate! Aoleu, zic, ăştia îl scapă, am dat de dracu’! Pun mâna pe volan: «Ce e cu dumneata aici, ce cauţi?». Nu eram un fricos, om de 120 de kilograme la 46 de ani, strângeam piatra, aşa, de ieşea apă din ea. «Păi, sunt cu cei de la Armată şi fac parte din escortă», zice Dinu. «Cum, dumneata faci parte din escortă?». Şi intervine Mareş: «Hai, domn’e, nici pe mine nu mă mai cunoşti acum?». Pe el îl cunoşteam, că e vecin cu mine şi e însurat cu o vecină de-a mea. I-am lăsat să plece, dar i-am urmărit să n-o ia spre Bucureşti. Dacă se întorcea Ceauşescu la putere, eram un om terminat”.
***
Distribuţia din Aro şi din cazarma UM 01417 putea fi alta dacă nu exista insistenţa plutonierului Constantin Paise. Povesteşte maiorul Ion Mareş: “Când i-am băgat pe Ceauşeşti în Aro, ca să-i aduc de la Miliţie în cazarma Armatei, i-am aşezat pe bancheta din spate. Am vrut să-i încadrez cu doi ofiţeri de-ai noştri, de la Armată. L-am pus într-o parte pe căpitanul Ion Boboc, iar în cealaltă voiam să-l pun pe locotenentul-major Sorin Nica. Atunci, Paise a insistat să-l iau pe el, pentru că se obişnuise deja cu Ceauşeştii. M-am gândit că dacă nu-l iau, umple lumea şi vin demonstranţii şi ne termină la unitate. Atunci l-am dat jos pe Nica şi l-am pus pe Paise. Iar în faţă – eu în dreapta şi Dinu la volan”.
Aşa a pătruns miliţianul Paise în unitatea militară. Avea haine albastre, de miliţian, dar fără epoleţi, pentru că şi-i smulsese mai devreme, pentru a nu fi linşat.
Dinu, colonelul de Securitate, se afla în cazarmă din 17 decembrie. În calitate de conducător ad-hoc al Securităţii judeţene (preluase comanda în absenţa comandantului Diaconu), odată cu instituirea alarmei de război “Radu cel Frumos”, Dinu devenea adjunct al şefului Garnizoanei Târgovişte. Aşa “s-a lipit”, pentru opt zile istorice, de biroul colonelului Kemenici, în “unitatea militară de la gară”.
Păcăleala lui Kemenici
Maiorul Mareş rememorează acele clipe, când a decis destinul soţilor Ceauşescu. “Colonelul Kemenici a plecat din unitate cu un Aro militar şi cu un camion. S-a dus cu ele în faţa Miliţiei. Când a ajuns acolo, i s-a spus: «A plecat Mareş cu ei, prin spate!». A fost extraordinară această mişcare. Eu am plecat pe o stradă şi am ajuns cu ei în cazarmă. Când a venit Kemenici cu Aro şi cu camionul, a năvălit puhoiul de revoluţionari, veniţi din centru, de la Palatul Administrativ. Îl voiau pe Ceauşescu, credeau că-i în Aro sau în camion. Kemenici le-a zis: «Nu-i la mine. Controlaţi!». Au controlat revoluţionarii şi Aro, şi camionul, dar n-au găsit nimic.”
Colonelul Kemenici: “Am luat un camion cu soldaţi să ies în întâmpinarea Aro-ului care-i aducea pe cei doi. Aflasem că de la Palat au plecat demonstranţi care, auzind că Ceauşeştii sunt la Inspectoratul M.I., erau hotărâţi să-i linşeze. Pe bulevard se apropiau manifestanţii, dezlănţuiţi… Am accelerat, iar de la Inspectorat am aflat că maşina cu soţii Ceauşescu plecase spre unitate, pe un traseu ocolitor. M-am întors la unitate, dar intrarea acesteia era ocupată de revoluţionari, care forţau pătrunderea în cazarmă. Îl voiau pe Nicolae Ceauşescu. Ei aflaseră deja că Ceauşeştii fuseseră preluaţi de Armată. Când m-au văzut, recunoscându-mă, au avut impresia că în acel camion, printre soldaţi, sunt ascunşi cei căutaţi. Am oprit, am debarcat militarii din caroserie şi le-am dat voie să controleze. S-au convins, iar eu le-am spus că procedează foarte bine, că aşa trebuie să se manifeste şi în continuare, pentru că Nicolae şi Elena Ceauşescu nu sunt încă prinşi şi avem nevoie de ajutorul lor pentru a nu-i scăpa. Am fost crezut, iar demonstranţii s-au reîntors la Palat”.
Manevrele din seara de 22 decembrie, de la Târgovişte, sunt povestite şi de maiorul Ion Ţecu, unul dintre ofiţerii de comandă de la UM 01417. “Pe 22 decembrie, pe la ora 17.30, Kemenici i-a trimis pe Mareş şi pe Boboc la Inspectoratul Judeţean al Ministerului de Interne, să-l contacteze pe Dureci sau pe Conţ de la Miliţie. Pe la 18.10, Mareş mă sună şi-mi spune că soţii Ceauşescu sunt acolo. Între timp, Kemenici a primit un telefon de la Palat. Era anunţat că un grup masiv de demonstranţi a plecat de la Palat spre sediul Miliţiei. Dându-şi seama de pericol, Kemenici mi-a zis să rămân în unitate să organizez primirea celor doi, iar el va ieşi în faţa demonstranţilor pentru a-i potoli. Am evacuat parterul Comandamentului, am stins luminile, am pus pază la intrări şi la ieşiri, am vorbit la Punctul de Control de la poartă: «Dacă vine un Aro alb, lăsaţi-l să intre!».”
Maiorul Ion Mareş descrie pericolele care i-au pândit pe soţii Ceauşescu, dar şi pe însoţitorii lor din maşina Securităţii, pe traseul de câteva sute de metri de la Miliţie la cazarma Armatei. “Am trecut cu ei prin Gara Târgovişte Sud, în condiţiile în care acolo erau între 500 şi 800 de oameni care strigau «Olé, olé, Ceauşescu nu mai e!». Auzeau şi ei, din maşină. Ca să nu fie descoperiţi când treceam prin mulţime, i-am pus jos, lângă banchetă, iar Boboc şi Paise i-au acoperit cu trupurile lor. Am trecut încet, să nu-i irităm pe revoluţionari, şi am ajuns în cazarmă. Soţii Ceauşescu se aflau în spate, încadraţi de Paise în dreapta şi de Boboc în stânga. Eu în dreapta colonelului Dinu, care era şofer.”
Pe 22 decembrie 1989, la ora 18.35, maşina Aro a Securităţii Dâmboviţa, cu numărul 1-DB-190, intra pe poarta UM 01417. În ea se aflau soţii Nicolae şi Elena Ceauşescu. Aceştia nici nu bănuiau că nu vor mai ieşi vii din acea cazarmă.
Episodul “Miliţie”
- Locul: Târgovişte (Miliţia Judeţului Dâmboviţa)
- Sosirea: 22 decembrie, ora 17.45 (cu maşina-radar a Miliţiei, Dacia 1300)
- Plecarea: 22 decembrie, ora 18.30 (cu maşina Aro a Securităţii)
- Durata: 45 de minute
- Personaje: Nicolae Ceauşescu, Elena Ceauşescu, Ilie Ştirbescu, col. Gheorghe Dinu (Securitate), mr. Ion Mareş, cpt. Ion Boboc (amândoi de la Armată), col. Ion Dureci, lt.-col. Ştefan Conţ, plt.-adj. Mihai Nicolae, plt. Constantin Paise, sg.-maj. Ion Enache (toţi de la Miliţie), subofiţeri, revoluţionari.
– Va urma –
–––––––––––––––––
Dacă doriți cărțile lui Grigore Cartianu despre evenimentele din decembrie 1989, le puteți comanda pe E-Mag:
- „Sfârșitul Ceaușeștilor” – https://www.emag.ro/sfarsitul-ceausestilor-grigore-cartianu-adv973-539-244-1/pd/EG9450BBM/
- „Crimele Revoluției” – https://www.emag.ro/crimele-revolutiei-grigore-cartianu-biblioteca-adevarul-544-de-pagini-cr-03/pd/DFNNQ8BBM/
- „Teroriștii printre noi” – https://www.emag.ro/teroristii-printre-noi-grigore-cartianu-528-de-pagini-cr-04/pd/DVP6R8BBM/
- „Cartea Revoluției” – https://www.emag.ro/cartea-revolutiei-biblioteca-adevarul-grigore-cartianu-1008-pagini-cr-01/pd/DGVZV6BBM/
Filmul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea) poate fi văzut AICI.
––––––––––––––––––
Pentru toate cele 10 cărți ale lui Grigore Cartianu și DVD-ul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun”, scrieți-ne pe e-mail la adresa: redactia@ziaristii.com și le veți primi prin poștă sau curier.
