Vineri, 22 decembrie 1989, ora 14.50. Dictatorii fugari au ajuns pe mâna a doi agenţi de la circulaţie. Aceştia i-au luat de la Centrul de Plante cu maşina-radar, pentru a-i preda la sediul Miliţiei, dar lucrurile s-au complicat.
Îmbarcarea Ceauşeştilor în maşina Miliţiei se face pe aleea de acces în sediul Centrului de Plante. La volan urcă sergentul-major Ion Enache, în dreapta lui – plutonierul Paise, în dreapta spate – Nicolae Ceauşescu, iar în spatele şoferului – Elena Ceauşescu. În această formaţie, dictatorii fugari încep o nouă aventură.
Ion Enache îşi aduce aminte cum i-a scos pe Ceauşeşti de la Centrul de Plante. „În timp ce noi plecam, au venit şi colegii cu Aro. «Băi, ce-i cu voi?», le zicem. La care ei: «Am aflat că-i Ceauşescu aici, hai să mergem să…». Eu le spun: «Păi, sunt în maşină la noi». Mă întreabă ce să facă şi le spun: «O luaţi voi înainte ca antemergător – dacă se întâmplă ceva, să pot eu să mă strecor, să mergem la Miliţia Judeţeană». Nu am stabilit traseul. Şi am plecat. În intersecţia de la Romlux, de unde pleacă varianta şi drumul spre oraş, eu zic să n-o mai luăm prin oraş. Mulţime… ne vede lumea… S-o iau pe variantă, pe podul de la combinat, şi ajung în spatele Miliţiei Judeţene. Şi-am luat-o pe-acolo. Ei au continuat drumul înainte, aşa că ne-am despărţit.”
Ce a urmat este demn de un film poliţist. Era însă cât se poate de real. Se întâmpla puţin după ora 15.00, la trei ore după decolarea de pe acoperişul CC al PCR.
„Când am ajuns în intersecţie, la combinat, semaforul era pe roşu. Un camion oprit pe dreapta. În camion, cinci-şase persoane care săreau peste oblon. Unul din ei a strigat: «Uite-i, bă, în maşina aia!». Când am auzit asta, ce să mai stau la semafor? Am trecut pe roşu, am luat-o la stânga. Când am ajuns sus pe pod, se vedea deja în curtea Inspectoratului Judeţean de Miliţie. Se adunaseră cetăţeni. Erau foarte mulţi în spate. Eu i-am zis lui Paise, colegului, că n-are rost să intrăm, că ne linşează pe toţi. Şi am continuat drumul. Eram într-o scurtă de toamnă, am smuls gradele, mi-am smuls emblema de la căciulă, i-am dat căciula Elenei Ceauşescu să i-o pună lui pe cap în loc de căciula lui, iar ei i-am dat fularul. Şi căciula, şi fularul erau albastre – echipament de Miliţie. Fularul ăla îl purtam de câţiva ani de zile. Era un pic ros, dar curat. S-a uitat, aşa, la el şi l-a pus.”
Ion Enache îşi continuă povestea. „Venea de pe bulevard un autobuz, care era să ne lovească în plin. Am observat că după noi vine un autoturism – pe şofer l-am identificat după aia: Fane Ciobanu. I-a văzut pe Ceauşeşti în maşină şi m-a buşit în spate. S-a deschis capota la portbagaj, începuse să flambeze. Am ajuns în centru. În dreptul magazinului Muntenia am mers mai uşor. Fane a vrut să mă depăşească. Am mers paralel cu el şi i-am zis: „Fane, lasă-mă-n pace, că ştiu eu ce am de făcut!». El, nimic: «Bă, opreşte-te!». Eu îi strigam: «Te rog eu, lasă-mă, că ştiu ce am de făcut!». După aia nu i-a mai mers maşina, că era radiatorul spart de la buşitură. S-a oprit.”
Enache e confirmat de Vasile Ciobanu, zis „Fane”, şoferul Daciei care a lovit maşina-radar.
„La intersecţia Şoseaua Găeşti cu centura oraşului, se îndrepta spre noi, dinspre SARO, un autoturism Dacia de culoare albă. L-am recunoscut la volan pe sergentul-major Ion Enache şi… stupoare: în maşină, în spate, Elena Ceauşescu! Dându-mi seama că la radio se făcea diversiune, deoarece spuneau că cei doi se află în zona Cobia, am întors autoturismul şi am plecat în urmărirea Daciei. I-am prins din urmă şi m-am încadrat în spatele lor. Am lovit Dacia puternic, din spate, moment în care s-a ridicat la vedere şi Nicolae Ceauşescu. Până atunci stătuse culcat în poala Elenei Ceauşescu. În urma impactului, s-a ridicat capota de la portbagajul maşinii urmărite. Şoferul acesteia a accelerat, încercând să se debaraseze de noi. Celălalt subofițer l-a luat pe Ceauşescu de guler. În acelaşi timp vorbea la staţia de emisie-recepţie a autoturismului. În goana care a urmat, nu s-a ţinut cont de semne de circulaţie, de semafoare, mergându-se efectiv pe contrasens. Urmărirea a continuat pe Strada Cuza, Strada Prieteniei, Bulevardul Independenţei, moment în care am încetinit viteza din cauza mulţimii strânse în faţa Prefecturii. Am strigat la mulţime să oprească maşina din faţă. Le-am spus că în acea maşină se află cei doi dictatori. În vacarmul iscat de mulţime, între noi s-a interpus un autobuz şi, profitând de acest paravan creat în mod accidental, maşina urmăriţilor a luat avans.”
Paise şi Enache căutau soluţii pentru a găsi un adăpost. Sediul Miliţiei era ocupat de manifestanţi. Anunţurile de la Televiziune, potrivit cărora dictatorii se află în zona Târgovişte, creaseră o adevărată isterie. În aceste condiţii, cei doi miliţieni s-au înscris pe şoseaua spre Bucureşti, pentru a ieşi din oraş.
Ion Enache: „Am dat prin staţie la dispecerat că cei doi pioni principali sunt în maşină la mine şi am întrebat ce se ordonă. «Intraţi şi voi într-o pădure, undeva, vă ascundeţi şi aşteptaţi!», mi-a zis nea Mihai de la dispecerat. Acum, Elena Ceauşescu fiind pe scaunul din spatele meu, mă tot înghiontea. Îmi şoptea: «Nu le spune, nu le spune unde sunteţi!». La ieşirea din Ulmi, dispeceratul mi-a făcut apel din nou, că unde suntem. Le-am spus că suntem la intrare. Şi mereu le-am spus un loc prin care trecusem mai devreme, dar noi eram deja departe”.
Constantin Paise: „Noi ne gândeam cum să scăpăm de furia oamenilor. Şi am plecat spre Bucureşti, iar după 6–7 kilometri ne-am abătut undeva pe un drum lateral, întrucât pe drumul naţional tot veneau maşini. Cum colegul meu cunoştea zona, căci era «sectorul» lui, am virat la un moment dat la stânga, spre Răţoaia, chiar dacă Ceauşescu ne spunea să mergem spre Bolovani, că ştie el un canton de vânătoare”.
– Va urma –
–––––––––––––––––
Dacă doriți cărțile lui Grigore Cartianu despre evenimentele din decembrie 1989, le puteți comanda pe E-Mag:
- „Sfârșitul Ceaușeștilor” – https://www.emag.ro/sfarsitul-ceausestilor-grigore-cartianu-adv973-539-244-1/pd/EG9450BBM/
- „Crimele Revoluției” – https://www.emag.ro/crimele-revolutiei-grigore-cartianu-biblioteca-adevarul-544-de-pagini-cr-03/pd/DFNNQ8BBM/
- „Teroriștii printre noi” – https://www.emag.ro/teroristii-printre-noi-grigore-cartianu-528-de-pagini-cr-04/pd/DVP6R8BBM/
- „Cartea Revoluției” – https://www.emag.ro/cartea-revolutiei-biblioteca-adevarul-grigore-cartianu-1008-pagini-cr-01/pd/DGVZV6BBM/
Filmul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea) poate fi văzut AICI.
––––––––––––––––––