După aproape o oră de fugă prin judeţul Dâmboviţa, cu două Dacii de ocazie, “odiosul” şi “sinistra” au ajuns în biroul unui inginer de la Protecția Plantelor. În clădire se mai aflau femeia de serviciu, paznicul, două contabile şi câţiva muncitori. Restul salariaţilor plecaseră în centrul oraşului, să sărbătorească fuga dictatorului. Fragment din volumul “Sfârșitul Ceaușeștilor”.
22 decembrie 1989, ora 14.26. Ceauşeştii sunt abandonaţi de şoferul Daciei negre, Petrişor Nicolae, la Inspectoratul Judeţean de Protecţia Plantelor, cunoscut de dâmboviţeni drept Centrul pentru Protecţia Plantelor. Sau, mai scurt, Protecţia Plantelor ori chiar “La Plante”. Clădirea se află la periferia oraşului Târgovişte, la ieşirea din şoseaua de centură spre Câmpulung Muscel.
Aici, Ceauşescu a dat nas în nas cu oameni simpli, pe care ani în şir îi ţinuse în frig şi fără pâine. Însă în acea zi de decembrie, cel aflat într-o situaţie dramatică era Marele Conducător, şi nu acei amărâţi. Nu întâmplător, unora dintre ei le-a cerut să-l apere.
“Cum să-i bag în pătul?!“
La intrarea în curtea Centrului de Plante din Târgovişte, prima persoană care i-a văzut pe soţii Ceauşescu a fost femeia de serviciu, Vasilica Mateescu (44 de ani). Ea îşi aminteşte acele clipe cu nostalgie.
“A apărut Petrişor cu maşina neagră. A intrat cu ei în curte. Spunea că sunt urmăriţi şi au intrat la noi, la Protecţia Plantelor. Erau speriaţi. Nu mai arătau cum îi ştiam eu de la televizor. El avea o căciulă de astrahan, ea – un pardesiu şi o eşarfă. Au intrat în birou. Am intrat şi eu după ei. Pe la noi, la Plante, nu era mai nimeni. În toată vânzoleala aia, plecaseră aproape toţi în centru, la Palat. Dintre şefi, mai era doar un inginer, Şeinescu.”
În timpul discuţiilor, Ceauşescu îi cere Vasilicăi ajutorul. “Mi-a zis să-i duc undeva, să-i pitesc, că a fost o lovitură de stat. Să-i pitesc. Eu nu aveam unde să-i aduc. Eu nu aveam casă atunci. Stăteam în două cămăruţe şi nu aveam unde să-i bag. Şi eram acolo, în pătul, cu patru copii, nici nu terminaseră toţi şcoala. Unde să-i aduc eu pe Ceaușești? Cum să-i bag în pătul?! Cum îi vedeam eu, m-am închinat. Când i-am văzut în halul ăla… erau ca nişte oameni de rând. Nu mai ziceai că e Leana Ceauşescu… ce era ea mare pe acolo, cu funcţii multe, pe la Bucureşti.”
“Nu pot, că ne aude poporul”
Directorul Centrului de Plante, Petru Dan Păun (49 de ani), nu se afla în instituţie. Plecase acasă. Majoritatea angajaţilor erau “la revoluţie”. Conducerea instituţiei era asigurată de inginerul Victor Şeinescu, care se uita la televizor în biroul directorului.
Speriat şi fără o direcţie anume, Ceauşescu sonda terenul. Căuta sprijin. A pus ochii pe contabila Constanţa Mihăescu (50 de ani). Aceasta rememorează dialogul purtat cu soţii Ceauşescu. “M-a pus să dau telefon la Piteşti. Şi i-am spus că nu pot să dau telefon, pentru că ne aude poporul. Eu nu ştiam ce e în Târgovişte, pentru că stăteam la periferie. O întreb eu pe Elena Ceauşescu: «Cu cine aţi venit?». Şi-mi spune: «Cu doctorul Decă, ne-a adus până la Văcăreşti. Şi de acolo ne-a preluat cineva». Apoi zic: «V-au trădat ţiganii». Iar Elena Ceauşescu: «Lasă, că şi ţiganii sunt oameni». Şi Nicolae Ceauşescu ne-a întrebat: «Cine e şef aici?». Şi i-am spus că e domnul inginer Petru Dan Păun.”
Ceauşescu şi “tiranul”
De la secretariat, Ceauşescu face câţiva paşi spre uşa din stânga, care dă în biroul directorului. Când ajunge în cadrul uşii, fugarul vede televizorul aflat în colţul din faţa lui, pe o măsuţă. Micul ecran duduie de apelurile la prinderea “odiosului dictator” şi a “sinistrei lui soţii”. Vorbitorii, exaltaţi, decretează victoria Revoluţiei asupra tiraniei.
Aflat la birou, cu televizorul în stânga şi uşa în dreapta – dar amândouă uşor de “prins” în acelaşi cadru –, inginerul Şeinescu are un moment de paralizie. În stânga, Ceauşeştii sunt “odioşi”, “vampiri”, “sângeroşi”. Trei metri mai la dreapta, ei sunt doi bătrânei umili, cu feţe descompuse de frică.
Pentru inginerul Şeinescu, prima senzaţie este de frică. E ca şi cum ar fi fost surprins ascultând Radio Europa Liberă sau alte posturi “duşmănoase”. Pentru o clipă, timpul pare suspendat. Situaţia e rezolvată de vocea obosită şi totuşi fermă a lui Ceauşescu: “Opriţi televizorul! Sunt numai minciuni. Nu-i credeţi pe cei care au dat lovitura de stat!”.
E ora 14.28, iar Şeinescu închide televizorul. A văzut destul ca să-şi dea seama că la Bucureşti se reaşază stâlpii Puterii.
“Intră aici, bă!”
Momentul apariţiei lui Ceauşescu în biroul directorului a fost surprins şi de Petrişor Nicolae, şoferul care-i adusese pe Ceauşeşti cu Dacia lui neagră.
“În birou erau vreo şase persoane, printre care paznicul, inginerul Şeinescu şi contabila-şefă. Le-am spus că am adus cuplul Ceauşescu şi i-am întrebat ce fac. Femeile s-au speriat şi au fugit, rămânând numai paznicul şi inginerul Şeinescu, care mi-a zis să-i aduc înăuntru. M-am dus la maşină şi le-am făcut semn să coboare. Erau neîncrezători şi a trebuit să merg aproape de ei şi să-i asigur că nu este nimeni acolo. Prima a coborât Elena Ceauşescu. Avea în mână căciula soţului. Apoi, ajutat, a coborât şi el, luându-şi şuba de pe bancheta din faţă. Tremura de frică şi părea un bătrân căzut şi incapabil să-şi îmbrace şuba. Elena l-a ajutat şi l-a împins spre clădire. L-am prins de mâna cealaltă şi, mergând cu spatele, am deschis uşa cu cotul. Elena a rămas câţiva metri mai în spate, să ne supravegheze. Am intrat în hol. Am deschis uşa la secretariat, unde Nicolae Ceauşescu a fost invitat pe un ton răstit de inginerul Şeinescu: «Intră aici, bă!». Elena, auzind pe ce ton i se vorbeşte soţului său, a scos pistolul din buzunar şi l-a îndreptat către Şeinescu. L-a împins pe Ceauşescu înăuntru. Şeinescu şi-a schimbat atitudinea şi eu am simţit fiori de gheaţă pe spate, gândindu-mă că pot fi împuşcat.”
Petrişor Nicolae persistă în fantezia cu pistolul. Inginerul Şeinescu şi paznicul Tudorache au murit fără să fi lăsat vreo mărturie. Supravieţuitorii acelor scene nu-şi amintesc însă de vreun pistol. Nici “femeile care au fugit din birou”, nici femeia de serviciu nu au văzut ca Nicolae şi Elena Ceauşescu să fi fost înarmaţi. Şi nici nu există alte dovezi în acest sens.
– Va urma –
–––––––––––––––––
Dacă doriți cărțile lui Grigore Cartianu despre evenimentele din decembrie 1989, le puteți comanda pe E-Mag:
- „Sfârșitul Ceaușeștilor” – https://www.emag.ro/sfarsitul-ceausestilor-grigore-cartianu-adv973-539-244-1/pd/EG9450BBM/
- „Crimele Revoluției” – https://www.emag.ro/crimele-revolutiei-grigore-cartianu-biblioteca-adevarul-544-de-pagini-cr-03/pd/DFNNQ8BBM/
- „Teroriștii printre noi” – https://www.emag.ro/teroristii-printre-noi-grigore-cartianu-528-de-pagini-cr-04/pd/DVP6R8BBM/
- „Cartea Revoluției” – https://www.emag.ro/cartea-revolutiei-biblioteca-adevarul-grigore-cartianu-1008-pagini-cr-01/pd/DGVZV6BBM/
Filmul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea) poate fi văzut AICI.
––––––––––––––––––
Pentru toate cele 10 cărți ale lui Grigore Cartianu și DVD-ul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun”, scrieți-ne pe e-mail la adresa: redactia@ziaristii.com și le veți primi prin poștă sau curier.
