Târgovişte, 22 decembrie 1989, ora 14.20: soții Ceaușescu pierd contactul şi cu ultima lor gardă de corp. Ar merge la Ulmi, unde tânărul ilegalist Nicolae Ceaușescu a fost arestat în 1935, dar sunt convinși că „omul lor”, Gheorghe Dumitrache, a murit (nu murise!). Iar marea lor speranţă, prim-secretarul Pantelimon Găvănescu, e la un pas de linşaj, atârnat peste balconul Județenei de Partid. Fragment din volumul “Sfârșitul Ceaușeștilor”.
Ceauşeştii sunt debusolaţi. Odată ieşiţi din combinat, încotro s-o apuce?
Petrişor Nicolae: “Eram dezorientat. Nicolae Ceauşescu a spus că ar vrea să meargă la Ulmi, unde mai fusese găzduit. Elena Ceauşescu a replicat că nu are rost să meargă acolo, întrucât «persoana a murit»”.
S-a întâmplat cândva la Ulmi…
Time-out! Localitatea Ulmi, aflată la ieşirea din Târgovişte spre Bucureşti, se regăseşte într-adevăr pe traseul biografic al lui Ceauşescu, influenţându-i destinul.
La 15 ianuarie 1936, pe când avea 18 ani, acesta a fost arestat în casa unui comunist ilegalist din Ulmi, Ion Olteanu. Ceauşescu participa la o “şedinţă de celulă”, în calitate de reprezentant al Regionalei UTC Prahova, care coordona activitatea în trei judeţe: Prahova, Dâmboviţa şi Ilfov. Gazda, Ion Olteanu, îl anunţase însă pe jandarmul din sat, care i-a luat ca din oală. Asupra lui Ceauşescu au fost găsite câteva broşuri subversive, printre care „Lumina vine de la răsărit” şi „Discursul tovarăşului Molotov”.
“Lotul Ulmi”, compus din 18 persoane, dintre care patru chiar din Ulmi, a fost “cazat” în arestul Jandarmeriei din Târgovişte, apoi mutat la Braşov, unde se judeca procesul. În instanţă, Ceauşescu s-a comportat sfidător, de aceea a şi primit o pedeapsă aspră, în iunie 1936: doi ani şi şase luni de închisoare, incluzând perioada de arest.
Condamnaţii au fost mutaţi la Doftana, vestita “universitate comunistă” din judeţul Prahova. Acolo, Ceauşescu s-a apropiat de câţiva dintre liderii comuniştilor români, printre care Gheorghe Gheorghiu-Dej şi Chivu Stoica. A păstrat însă relaţii rentabile şi cu unul dintre condamnaţii din Ulmi, Gheorghe Dumitrache. Acesta împărţea cu Ceauşescu pachetele cu mâncare pe care i le aducea sora sa, Elena Dumitrache.
Aşadar, pe 22 decembrie 1989, spre familia Dumitrache îşi îndreptase speranţele, timp de o clipă, fugarul Nicolae Ceauşescu! Dacă “persoana” la care făcea referire Elena Ceauşescu, spunând că “a murit”, era Gheorghe Dumitrache, atunci “Tovarăşa” s-a înşelat: bătrânul ilegalist din Ulmi era încă în viaţă! Avea să moară în 1993, deci în 1989 l-ar fi putut găzdui pe vechiul său camarad.
“Nişte cetăţeni strigau «Victorie!», am strigat şi eu”
Revenim la firul poveştii lui Petrişor Nicolae. “«Civilul» propune să mergem la Comitetul Judeţean de Partid. Eram pe centura oraşului, spre Micro 11, şi am observat pe Calea Domnească un trafic intens de maşini cu steaguri tricolore. «Civilul» mi-a spus să nu ies în strada principală, ci să merg printre blocuri. Mergeam foarte încet pe sensul interzis, fiind văzut de mulţimea de demonstranţi, care au început să strige la noi. Atunci, Elena Ceauşescu i-a spus tiranului să-şi scoată căciula şi şuba, pentru a nu fi recunoscuţi. Am ajuns pe strada dinspre aripa de vest a magazinului Chindia, încercând să ies în Calea Domnească. «Civilul» mi-a indicat să merg prin Micro 9, trecând de BIG şi de Spălătoria chimică. Am ieşit în Calea Domnească, încadrându-ne în trafic. La intersecţie ne-am îndreptat invers, spre străduţa care duce în spatele Liceului Ienăchiţă Văcărescu, unde am parcat. «Civilul» s-a îndreptat spre Palat pe jos, urmând să vină cu un Aro pentru cei doi.”
“Halta” din apropierea Palatului Administrativ este relatată şi de maiorul Florian Raţ. “Am ajuns, fără niciun incident, cam la 500 de metri de Judeţeana de Partid. Ceauşescu mi-a spus să mă duc la primul-secretar şi să vină acolo cu un Aro, dar să nu mă duc prin faţă. I-am spus că nu ştiu unde e Judeţeana, iar şoferul mi-a explicat unde este, pe aleea principală, la vreo 200 de metri. Aveam cu mine şi staţia Motorola, dar nu aveam cu cine ţine legătura acolo, de aceea am lăsat-o în maşină. M-am dus la Judeţeana de Partid. Când am ajuns acolo, în balcon erau revoluţionari, lume multă şi nu se putea intra. Aveam şi arme la mine, puteau zice că vreau să trag. Noi nici nu ştiam care era situaţia atunci. M-am întors unde îi lăsasem, dar nu i-am mai găsit. Nu ştiam ce să fac. Am zis să vin la Bucureşti, să văd cine a luat conducerea. (…) Am întâlnit nişte cetăţeni care strigau «Victorie!», am strigat şi eu. (…) După vreo 300 de metri, am simţit o bătaie pe umăr, şi atunci am îngheţat, mi-am zis: «Gata!». Dar era Rusu Marian, care mi-a spus să scap de armament. Dar eu am zis că îl am în primire şi dacă mă vede cineva, mă împuşcă cu el.”
Găvănescu, omul agățat la balcon
Ceea ce nu ştia maiorul Raţ – iar Ceauşescu nici nu bănuia! – era faptul că prim-secretarul de partid Pantelimon Găvănescu, omul de la care aşteptau cu toţii ajutorul providenţial, se afla, la rândul său, într-o situaţie disperată.
Cu puţin timp înainte de sosirea lui Raţ la Palatul PCR, Găvănescu fusese legat cu sârmă, luat pe sus din biroul său de către revoluţionari şi scos peste balcon, la şase metri deasupra solului. Găvănescu era ţinut cu un picior peste balustradă, în timp ce “călăii“ săi întrebau mulţimea din Piaţă: “Îi dăm drumul?”. Iar mulţimea răspundea: “Daaaaaaaaaa”. Zdrobirea de caldarâm şi linşajul păreau inevitabile. Dar Găvănescu a fost salvat în ultima clipă de alţi revoluţionari de la balcon, care – mai puţin înfierbântaţi – au strigat: “Fraţilor, nu vă mânjiţi mâinile cu sânge! Suntem revoluţionari, nu criminali!”.
Să ne amintim: în urmă cu nici două ore, după ce fugise cu elicopterul de pe sediul CC al PCR, Nicolae Ceauşescu îl întreba prin telefon, de la Snagov, pe prim-secretarul de partid al judeţului Dâmboviţa: “Găvănescule, e linişte la Târgovişte?”. Iar răspunsul venea prompt: “E linişte, tovarăşe secretar general!”. Se întâmpla în jurul orei 12.40, iar acum era 14.20. În 100 de minute, situaţia se schimbase radical. Ceauşescu era un câine hăituit, iar Găvănescu – un şobolan în ghearele unei haite de pisici.
Dar pentru că Revoluţia înghite multe, Găvănescu avea să fie cooptat în primul nucleu al FSN din Târgovişte. Trecea şi el de partea poporului…
– Va urma –
–––––––––––––––––
Dacă doriți cărțile lui Grigore Cartianu despre evenimentele din decembrie 1989, le puteți comanda pe E-Mag:
- „Sfârșitul Ceaușeștilor” – https://www.emag.ro/sfarsitul-ceausestilor-grigore-cartianu-adv973-539-244-1/pd/EG9450BBM/
- „Crimele Revoluției” – https://www.emag.ro/crimele-revolutiei-grigore-cartianu-biblioteca-adevarul-544-de-pagini-cr-03/pd/DFNNQ8BBM/
- „Teroriștii printre noi” – https://www.emag.ro/teroristii-printre-noi-grigore-cartianu-528-de-pagini-cr-04/pd/DVP6R8BBM/
- „Cartea Revoluției” – https://www.emag.ro/cartea-revolutiei-biblioteca-adevarul-grigore-cartianu-1008-pagini-cr-01/pd/DGVZV6BBM/
Filmul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea) poate fi văzut AICI.
––––––––––––––––––
Pentru toate cele 10 cărți ale lui Grigore Cartianu și DVD-ul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun”, scrieți-ne pe e-mail la adresa: redactia@ziaristii.com și le veți primi prin poștă sau curier.
