Generalul Victor Atanasie Stănculescu a încercat de două ori să iasă din joc: mai întâi simulând o criză de vezică biliară (la Timișoara), apoi băgându-și piciorul în ghips (la București). Fragment din volumul “Sfârșitul Ceaușeștilor” (Editura Adevărul, 2010).
Pe când se afla în viață, Victor Atanasie Stănculescu a inventariat momentele în care a încercat să evite anumite sarcini, cerând să fie trecut în rezervă sau simulând probleme medicale.
Curajul maxim: îţi scrii demisia şi tragi apa
Aflat la Timişoara încă din 17 decembrie şi în contextul în care se lansase ideea unui comandament al oraşului pe care să-l conducă el, Stănculescu a pregătit un raport către Nicolae Ceauşescu. Cel puţin aşa susţine el.
“În raport solicitam să fiu trecut în rezervă, întrucât nu sunt de acord cu măsurile ş.a.m.d. Vroiam să-l înmânez unuia dintre însoţitorii lui Dăscălescu şi ai lui Bobu, să-l ducă la Bucureşti. Văzând ce scriu, mi-au cerut să vadă şi au zis că sunt nebun: «Dacă dai asta, mâine te împuşcă. Rupe-o şi arunc-o la WC!». Am rupt-o şi am aruncat-o acolo, a fost un moment de slăbiciune, printre altele.”
Stănculescu zice că în camera în care a făcut cererea nu se mai aflau decât “cei doi generali, Diaconescu şi Brahaciu, sper să-şi aducă aminte”.
Criză de vezică biliară
Pe 20 decembrie, aflat tot la Timişoara, Stănculescu – zice el – i-a spus lui Milea, telefonic, că vrea să se întoarcă la Bucureşti, iar Milea i-a replicat: “Mai stai acolo, încă nu e nevoie să vii”.
V. A. Stănculescu: “În acea seară, generalul Ion Coman a vrut să citesc mulţimii, într-un oraş care se liniştise dintr-un anumit punct de vedere (nu mai erau manifestări agresive de nicio parte), acel decret de stare de necesitate, despre care am spus că nu mai are niciun rost, că nu poate să provoace decât tensiuni noi. «Seara chiar că nu are niciun rost, că lumea e încă pe străzi». Zice: «Bine, atunci mâine dimineaţă».”
De teama citirii decretului – susţine Stănculescu –, dimineaţa, la ora 5.00, s-a deplasat la Spitalul Militar din Timişoara. “M-am dus la spital şi i-am spus doctorului că până la ora 13.00 stau acolo. Mi s-a spus că m-a căutat Ion Coman de câteva ori la spital. M-am dus după ora 13.00 şi am spus: «M-aţi căutat?». «Da, unde ai dispărut?». I-am spus că am avut o criză. A zis: «Uite, nu te-am găsit şi am dat telefon la Guşă, şi mi l-a trimis pe Chiţac, care a citit decretul».”
Întrebat dacă “acea criză a fost reală sau nu”, Stănculescu spune: “A fost combinată, efectiv nu am vrut”.
Senatorul Sabin Ivan, membru în Comisia “Decembrie 1989”, concluzionează: “Deci, spuneţi aşa, că aţi simulat o criză”.
Generalul rememorează vizita la spitalul timişorean. Medic de gardă era chiar comandantul spitalului, pe care Stănculescu îl cunoştea. “Mi-a făcut un consult, mi-a făcut o foaie de observaţie că am criză de vezică biliară, nu ştiu ce, mi-a făcut o injecţie şi am dormit până la ora unu după prânz. Între timp, a dat telefon Coman: «Unde e ăsta?». Şi doctorul spune: «E în tratament la noi, doarme, nu poate să vină!»”.
“Nu pleci! Mai bine îți dau cu vaza-n cap!”
Revenit la Bucureşti, cu un avion militar, în noaptea de 21 spre 22 decembrie, Victor Atanasie Stănculescu află că oraşul e în fierbere.
“Am ajuns acasă în jur de două şi ceva. Soţia era speriată. Ea mi-a spus că a auzit la radio că au fost mişcări în oraş, că lumea e speriată, că cei de la Ambasada sovietică au fugit toţi de acolo. Mi-a spus să nu mă mai duc nicăieri că mă omoară. I-am spus: «Îţi promit că nu mă mai duc, că n-am de gând să fac acest pas ca să rezolv problemele pe care le-au încurcat alţii», şi mă refeream la familia Ceauşescu. Şi am început să caut soluţii. Nu m-a căutat nimeni în noaptea aceea. Pe la ora 4.00 am dat eu telefon la ofiţerul operativ, la minister, şi i-am spus că am sosit. Am întrebat unde e ministrul şi mi-a spus că e în CC. Am căutat o soluţie ca să nu particip la ceea ce era foarte clar o acţiune de represiune pe 22. Am întrebat la Spitalul Militar cine e de gardă. Mi s-a spus că sunt medici mulţi, că au fost răniţi mulţi şi că aproape la toate secţiile sunt prezenţi şefii de secţie. L-am căutat pe generalul-doctor Niculescu, şeful secţiei de Traumatologie, şi i-am spus: «Vreau să vin până la spital, să discut o problemă foarte urgentă». «Veniţi. La ce oră?» «Acum» (era ora 5 şi ceva). M-am dus şi i-am spus că nu vreau să mă duc la CC. «Găseşte o soluţie», i-am zis. Şi atunci mi-a spus: «Îţi pun piciorul în ghips». Zic: «Bine, dar nu o să se cunoască?» «Nu. Spui că ai avut întindere de menisc. Ai fost sportiv, acest lucru e posibil la vârsta ta». Şi personal mi-a pus ghipsul. A durat cam vreo oră. «Acum mă duc acasă», i-am zis. Mi-a spus că ar fi mai bine să rămân acolo. «Nu, mă duc acasă». Piciorul în ghips a fost un manşon solid şi destul de greu. Când am ajuns acasă, soţia mi-a spus: «Te-a căutat locotenentul-major Barbu pe sistemul cunoscut» – era unul dintre aghiotanţii ministrului, de la Ministerul Apărării Naţionale, că mai avea doi care erau de la Ministerul de Interne –, «i-am spus că eşti la spital». Am stat acasă şi, către ora 8 şi ceva, m-a căutat ofiţerul operativ şi mi-a spus că a zis tovarăşul ministru să mă duc la CC. I-am zis să-i spună că sunt cu piciorul în ghips, că am avut un accident şi nu pot să vin. Am fost sunat după aceea, nu mai ţin minte, ori de şeful de cancelarie, Manea, ori de altcineva, care a întrebat-o pe soţia mea dacă sunt acasă. I-a spus că sunt acasă şi dorm. «Ce s-a întâmplat?», a întrebat ea. «L-a chemat ministrul Apărării să vină aici».”
Această mărturie a fost făcută în faţa Comisiei “Decembrie 1989”.
În cartea „Generalul Revoluţiei cu piciorul în ghips”, Stănculescu spune că el ar fi vrut, într-un fel, să plece spre minister atunci noaptea, când s-a întors de la Timişoara, dar că soţia n-a fost de acord. “Nevasta zice: «Nu pleci! Mai bine îţi dau cu vaza-n cap» – aveam o vază de cristal – «şi te pun jos!» Şi, în fine, discuţii, dar până la urmă, trebuia să plec…”
Şi tot doamna Stănculescu – zice generalul – a avut ideea cu spitalul. “Soţia mi-a spus: «Stai acasă, nu te duci!». Aici a fost intervenţia, cum se zice, dumnezeiască, a soţiei. Atunci i-am spus: «Ce să fac?» «Du-te la spital, la cine este de serviciu, şi găseşte o soluţie acolo, să-ţi facă un control, să-ţi facă o internare, să faci ceva!».”
Precizare: Elena Stănculescu, soţia generalului, s-a sinucis pe 21 decembrie 2003, la vârsta de 67 de ani, aruncându-se de la etajul 2 al clădirii în care locuia.
– Va urma –
Dacă doriți cărțile lui Grigore Cartianu despre evenimentele din decembrie 1989, le puteți comanda pe E-Mag:
- „Sfârșitul Ceaușeștilor” – https://www.emag.ro/sfarsitul-ceausestilor-grigore-cartianu-adv973-539-244-1/pd/EG9450BBM/
- „Crimele Revoluției” – https://www.emag.ro/crimele-revolutiei-grigore-cartianu-biblioteca-adevarul-544-de-pagini-cr-03/pd/DFNNQ8BBM/
- „Teroriștii printre noi” – https://www.emag.ro/teroristii-printre-noi-grigore-cartianu-528-de-pagini-cr-04/pd/DVP6R8BBM/
- „Cartea Revoluției” – https://www.emag.ro/cartea-revolutiei-biblioteca-adevarul-grigore-cartianu-1008-pagini-cr-01/pd/DGVZV6BBM/
Pentru toate cele 10 cărți ale lui Grigore Cartianu și DVD-ul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun”, scrieți-ne pe e-mail la adresa: redactia@ziaristii.com și le veți primi prin poștă sau curier.
