Când s-au cățărat împreună pe cadavrul lui Ceaușescu în decembrie 1989, Ion Iliescu și Virgil Măgureanu păreau că se văd pentru prima data. Ei ascundeau însă 15 ani de complot și așteptare, sub umbrelă sovietică. Fragment din volumul “Sfârșitul Ceaușeștilor” (Editura Adevărul, 2010).
“Perestroikiştii lui Iliescu” reprezintă cea mai controversată grupare care uneltea împotriva lui Ceaușescu. În timp ce Virgil Măgureanu îşi recunoaşte calitatea de complotist, Ion Iliescu neagă vehement existenţa vreunei legături între complot şi prăbuşirea dictaturii. O acreditează numai pe cea a revoluţiei. A recunoscut totuşi, pe 16 decembrie 1994, în faţa Comisiei Senatoriale pentru Cercetarea Evenimentelor din Decembrie 1989, că s-a întâlnit cu oameni grei, cunoscuţi de Securitate ca fiind împotriva regimului.
“Am avut câteva întâlniri conspirative, cu participarea a 4–5 persoane. După aceea am decis să ne vedem numai câte doi. Au apărut şi multe elemente de lipsă de vigoare, mai ales generalul Militaru nu manifesta suficientă prudenţă. Ceea ce a şi făcut ca, la un moment dat, să fie reţinut, i s-a făcut o percheziţie. A mai apărut printre noi un fel de «pisică cu clopoţei», un om cu gură mare şi nerăbdător – comandorul Radu Nicolae. Am şi decis să întrerupem orice legătură cu el. Din păcate, s-a petrecut cu generalul Ioniţă un accident: în 1987 a făcut cancer şi a dispărut. Personal, am ajuns la concluzia că nu este posibil să întreprindem nimic din acest punct de vedere. Mai ales după reţinerea şi anchetarea generalului Militaru. După aceea, şi Măgureanu a fost scos de la Institutul de Ştiinţe Politice de pe lângă «Ştefan Gheorghiu», la începutul lui 1989, şi trimis la Muzeul Judeţean din Focşani.”
Asta declara Ion Iliescu în 1994, pe când era preşedintele României. Doisprezece ani mai târziu, în cadrul unui simpozion organizat de Institutul Revoluţiei Române, Iliescu spunea: “Eu, personal, am avut discuţii, începând din 1984, cu diverse personalităţi, printre care generalul Ioniţă, fostul ministru al Armatei. Şi cu generalul Militaru, care fusese înlăturat şi lucra la un minister al construcţiilor. Cu Măgureanu, care era la «Ştefan Gheorghiu». Cu un comandor, Radu Nicolae, pe care l-am cunoscut când lucram la Consiliul Naţional al Apelor; el se ocupa de problema protecţiei calităţii apei în porturi. Am avut discuţii inclusiv în legătură cu ce s-ar putea face”.
Aşadar, Ion Iliescu plasează întâlnirile sale conspirative după 1984. Să vedem însă ce spun alţi actori ai aceleiaşi piese.
Într-unul dintre multele interviuri pe care le-a făcut cu Virgil Măgureanu, istoricul Alex Mihai Stoenescu îl întreabă brusc: “În ce an s-a petrecut prima dumneavoastră întâlnire cu Iliescu?”. Răspunsul lui Măgureanu e dezarmant: “În 1973 toamna, în septembrie 1973, la Timişoara, cu ocazia deschiderii anului universitar. (…) I-am spus: «Tovarăşul Iliescu, eu ştiu că urmează să plecaţi la Bucureşti, la o consfătuire». «Dar tu ce faci?» Zic: «Eu mă întorc la Bucureşti, că am avut o întâlnire cu studenţii mei şi plec, normal, înapoi». Mă întreabă: «Unde locuieşti?». Răspund: «La hotelul partidului». «La ora şase fix vin să te iau cu maşina de la hotel». Mie nu prea îmi venea a crede. Cine sunt eu? Şi mi-am aranjat o posibilitate de rezervă, de a mă duce la aeroport cu o altă maşină, să nu pierd avionul. Când colo, la şase fix a venit maşina. Era o Volgă veche, mare, aflată încă în dotarea unora dintre comitetele judeţene. Cu acea Volgă ne-am dus împreună la aeroport”.
Precizare: în acel moment, Ion Iliescu era secretar cu propaganda la Comitetul Judeţean de Partid Timiş. Fusese numit în această funcţie personal de Nicolae Ceauşescu, care l-a îndepărtat astfel de centrul puterii pentru că-l simţea intrigant, carierist şi ambiţios. Într-un cuvânt: periculos.
Bine conectat la cercurile de informaţii, Virgil Măgureanu ştia cine era luat în calcul, în anumite sfere politice cu decizie în exterior, pentru a prelua conducerea ţării. Chiar dacă existau şi alte personaje care s-au aflat în conflict cu Ceauşescu, atenţia lui Măgureanu s-a îndreptat, “întâmplător”, spre Ion Iliescu. În 1981, pe când el avea 40 de ani, iar Iliescu 51, Măgureanu a “atacat” decisiv.
“Am hotărât să-l întâlnim pe Ion Iliescu la Cehu Silvaniei. El mi-a atras atenţia din Bucureşti: «Măi, să fie puţină lume!». «Păi nu, că vom fi în principal noi doi şi mai am un prieten acolo, un primar, Vasile Vlaica. El ne va primi şi ne va da o masă undeva, ştiu şi locul». Era undeva, într-o pădure, o cabană deasupra Cehului – frumos loc! Încep să zbârnâie telefoanele, se spune că vine Ion Iliescu cu tot Comitetul Judeţean. M-am pomenit la Cehu Silvaniei cu vreo 40 de persoane, în frunte cu prim-secretara. Ne aşezăm la o masă într-o poiană. Acuma, de mâncare nu-mi ardea. Iliescu m-a luat pur şi simplu şi m-a pus lângă el. Atunci am profitat niţel de ocazie şi l-am luat la o plimbare prin pădure. Acolo a avut loc aşa-zisa racolare, ca să folosesc expresia uzitată chiar de el. Acolo i-am spus eu despre faptul că el este perceput ca viitorul preşedinte al României.”
– Va urma –
Dacă doriți cărțile lui Grigore Cartianu despre evenimentele din decembrie 1989, le puteți comanda pe E-Mag:
- „Sfârșitul Ceaușeștilor” – https://www.emag.ro/sfarsitul-ceausestilor-grigore-cartianu-adv973-539-244-1/pd/EG9450BBM/
- „Crimele Revoluției” – https://www.emag.ro/crimele-revolutiei-grigore-cartianu-biblioteca-adevarul-544-de-pagini-cr-03/pd/DFNNQ8BBM/
- „Teroriștii printre noi” – https://www.emag.ro/teroristii-printre-noi-grigore-cartianu-528-de-pagini-cr-04/pd/DVP6R8BBM/
- „Cartea Revoluției” – https://www.emag.ro/cartea-revolutiei-biblioteca-adevarul-grigore-cartianu-1008-pagini-cr-01/pd/DGVZV6BBM/
Pentru toate cele 10 cărți ale lui Grigore Cartianu și DVD-ul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun”, scrieți-ne pe e-mail la adresa: redactia@ziaristii.com și le veți primi prin poștă sau curier.
Uitarea eroilor de către o comunitate se pedepseşte cu inversiunea valorilor.
Garsonierele tv ştiriste şi televiziunile tabloide au creat un mare dezinteres pentru istoria clasică şi pentru cea recentă, ca şi cum elitele n-ar fi dezgustat suficient publicul cu neobositul şir al demitizărilor miştocare din postromânism.
ESTE O COINCIDENTA FAPTUL CA SCHIMBAREA LEGILOR „justitiei” IN FAVOAREA FAPTUITORILOR S-A ACELERAT DUPA CE PERSONAJELE DIN ARTICOL AU ADUSE LA PARCHETUL GENERAL ?