vineri, octombrie 11, 2024
AcasăEconomieȘefa Fiscului, în război cu Fiscul. Mihaela Triculescu, campiona proceselor anti-ANAF

Șefa Fiscului, în război cu Fiscul. Mihaela Triculescu, campiona proceselor anti-ANAF

-

Noua şefă a Fiscului din România este implicată în zeci de procese împotriva Fiscului. În calitate de șef al Cabinetului propriu Individual de Insolvență (CII), Mihaela Triculescu, noul președinte al ANAF, are mai multe procese pe rol în care se judecă cu Finanțele Publice în interesul firmelor private pe care le reprezintă. Practic, aşa ceva este conflict de interese, situaţie neacceptată nicăieri în UE.

Potrivit datelor portal.just.ro, numele noului şef al ANAF este parte în nu mai puţin de 96 de dosare, în care instanţa s-a pronunţat deja sau este în curs de judecare asupra cererilor formulate împotriva debitorilor pe care noul şef al ANAF îi reprezintă sau pe care CII Mihaela Triculescu i-a chemat în judecată, potrivit Adevărul.

În majoritatea acestor procese, noua şefă al ANAF trebuie să se judece cu reprezentanţi ai Fiscului local, ceea ce, în situaţia de faţă, ca preşedinte al ANAF, ar putea fi catalogat drept conflict de interese.

- Advertisement -

Mihaela Triculescu este lipsită de experienţă în ANAF, dar cu toate acestea a fost numită şefa instituţiei. Mai mult, ea a încercat între 2014 şi 2016 să ocupe diverse posturi prin concurs în ANAF, dar a picat de nu mai puţin de cinci ori proba orală.

CITIŢI ŞI:

Avem o blondă la ANAF, dar n-o va scoate la vopsea cu banii! Criză la Finanţe, deficit în nori – 5%, faţă de 3% maximum permis

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -