Se va întoarce acasă şi Basarabia!

3
456
Doina Dabija

Discurs la reuniunile culturale „Alecsandriada” – ediţia a VIII-a, Oneşti (județul Bacău), 16-18 mai

Vreau să vă mărturisesc că am crescut într-o casă de cărţi şi icoane.

Tatăl meu, având o bibliotecă impresionantă, mi-a transmis dragostea faţă de lectură şi poezie, spunându-mi că un poet care nu-şi ascultă inima nu poate să scrie, fiindcă anume acolo în inimă se ascunde frumosul.

Îmi amintesc că prima mea încercare poetică a fost la vârsta de cinci ani, atunci când încă nu ştiam să scriu.

Aşa că am mers repede în biroul tatălui meu şi l-am rugat s-o noteze el pentru mine.

În acea perioadă, părintele meu, fiind supărat pe ruşii din Basarabia, care continuau să ne deznaţionalizeze şi voiau ca noi să ne uităm limba şi istoria, îi numea pe unii dintre aceşti ruşi obraznici: „porci”. De aceea şi poezia mea a sunat în felul următor: „Unde te-ntorci, numai porci”, vers care a fost publicat în 1986 pe prima pagină a revistei „Flacăra”.

Dar, întrucât ştiam încă din copilărie că sunt româncă, că vorbesc limba română şi că istoria noastră este una românească, se întâmpla să am nenumărate discuţii aprinse cu unii dintre prietenii sau colegii mei de clasă, care afirmau că sunt moldoveni sau ruşi, nicidecum români. Le aminteam că marii scriitori Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri, Ion Creangă etc. sunt scriitorii noştri, ai tuturor românilor.

Adevăr pe care ulterior se vede că l-au înţeles, fiindcă i-am văzut pe mulţi dintre ei la data de 6 mai 1990 la „Podul de flori” de peste Prut, unde am mers şi eu împreună cu părinţii, ca să ne întâlnim fraţii cu fraţii şi pentru o zi să fim iarăşi o Ţară.

De la acel „Pod de flori” au trecut 34 de ani şi, deşi visul de-a înfăptui reunirea încă nu s-a realizat, mă bucur că prin evenimentele care se desfăşoară atât de o parte, cât şi de alta a Prutului reuşim să fim împreună.

Şi sunt convinsă că după noi, oamenii de cultură care venim din Basarabia acasă, se va întoarce acasă şi întreaga Basarabie.

DE ACEEAȘI AUTOARE:

Un gest de curaj

Rătăcirea Basarabiei. Rolul propagandei ruse

„Govori po celoveceski!” – „Vorbeşte omeneşte!”

În căutarea demnității

De acasă – acasă

Poetul neîmbătrânit și teii smulși de ruși

Educați să ne urască

Limba unui neam

3 COMENTARII

  1. „ştiam încă din copilărie că sunt româncă”

    Suna cuvintele astea intr-un fel de nedescris. In Romania nu ne putem imagina cu ce probleme s-au confruntat in Basarabia.

  2. Cine nu are rude in Basarabia are o viata mai putin trista. Tatal meu e basarabean si inca traieste, are 102 ani, si noi, copiii lui, am suferit inca de la 7-8 ani auzind povestile dureroase spuse de tata…nu mai vorbesc ca la 9 ani, cand am reusit sa mergem in URSS, in republica sovietica ce devenise Basarabia pentru URSS, am suferit vorbind in contradictoriu cu bietii nostri veri care erau manipulati de rusi si veneau cu tot felul de teorii absurde…Romanii care nu au rude in Republica Moldova nu au cum sa realizeze cat rau si cata batjocura au adus rusii fratilor nostri…Nu au cum pentru ca statul roman nu a scapat nici acum de presiunea Moscovei si nu educa la propriu populatia sa inteleaga ticalosia ruseasca…totul e aburit!!! Intr-adevar, numai oamenii de cultura pot mentine, prin operele lor, constiinta legaturii profunde dintre Romania si Basarabia!

    • Nu mai sunt in tara Oameni,
      Locul lor e luat de fameni!
      De cand nu mai suntem siguri
      Nici ce sex avem in slipuri,
      Cine sa se mai omoare
      Pentr-o turma de mioare?!

      Mai ales ca, de multi ani,
      E strunita de dusmani!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.