Şcoala şi beizadeaua

E doldora de ştiri despre începutul noului an şcolar. Nu lipseşte nici măcar Dăncilă din peisajul politico-mediatic, chiar dacă era mai bine să stea în afara subiectului.

Şi nu e vorba de capacitatea sa emblematică de a stâlci limba română sau de celebrele gafe protocolare, ci de cu mult mai mult.

E vorba de EDUCAŢIE pur şi simplu. Dar nu musai în sensul ştiinţei de carte. E o dezbatere eternă pe tema asta. Ci de CIVILITATE, de maniere, de bun-simţ – chestiuni pe care şcoala românească le-a pierdut pe traseu.

Am făcut anii de generală şi de liceu în comunism, facultatea în libertate post-Ceauşescu şi nu mă laud cu asta. Mulţi dintre semenii mei au trăit aceeaşi experienţă, cu bune şi mai puţin bune.

Ce ştiu însă sigur e că, ani în urmă, sentimentul respectului era o lecţie cu mult mai bine învăţată de mulţi, prin comparaţie cu vremurile de azi.

Nu încape vorbă: şcoala românescă are multe talente, multe merite, dascăli dedicaţi, magistrali chiar, unii chiar eroi ai meseriei lor. Deopotrivă, românii sunt în general fiinţe perspicace, dotaţi intelectual, dispuşi să înveţe temeinic, să iasă în lume, la olimpiade, să dea mapamondului modele de succes.

Dar şcoala nu e doar despre A ŞTI. Ci şi despre A FI. Iar „a fi” înseamnă valorile civilizaţiei. Respectul. Bunul simţ. Etica. Adevărul. Camaraderia. Altruismul. Ajutorul. Munca. Implicarea.

Cât din toate acestea mai contează azi în raport cu ieri? Veţi de acord cu mine că mai puţin. Nu înseamnă că nu sunt eşantioane consistente de cetăţeni pentru care valorile respective sunt mai presus de orice.

Înseamnă că sunt prea mulţi ceilalţi. Şi că, mai grav, unii dintre ei ajung să-i conducă. Ocupă poziţii-cheie în societate, politică, viaţă. Decid inclusiv în numele celor care preţuiesc EDUCAŢIA valorilor mai presus de EDUCAŢIA ştiinţei de carte.

Vedem zilele acestea cazul fiului lui Gino Iorgulescu (numit şef la Liga Profesionistă de Fotbal prin voia lui Dragnea şi Ponta), care a omorât un om conducând iresponsabil super-bolidul său de lux.

E accident, dar nu e doar asta. Adică, nu e întâmplare oarbă. E chiar calcul matematic. Este rodul inflaţiei de astfel de cazuri de copii de bani gata, care nu mai ştiu nici carte, şi nici EDUCAŢIE civică, valori umane. Şi care au fost toleraţi de societate.

Se comportă fără pic de răspundere faţă de semeni, cu gândul la protecţia oferită de poziţia şi de banii familiei. Este, de fapt, modelul baronului, cultivat din 1989 încoace de România lui Ion Iliescu&moştenitorii.

Asta a pierdut şcoala românească! Dincolo de multe alte bube nevindecate, de programe învechite, de folosit bugetul pentru a da de lucru absolvenţilor nu pentru a cultiva avangarda societăţii, de reţele de trafic de mită, de prieteşuguri, posturi pe pile şi multe alte cele.

Dar toate acestea pălesc în faţa „şcolii beizadelelor”. În faţa forţei baronilor. Asta e cea mai gravă formă de lipsă de EDUCAŢIE în România de azi şi de mâine!

De ce? Pentru că nu doar corupţia ucide, ci şi lipsa EDUCAŢIEI de OM între oameni. Câţi dintre noi vor să trăiască într-o lume condusă de cei fără EDUCAŢIE? Cum e să ai o ţară întreagă în care angajaţii statului se comportă precum cei din Caracal în cazul Alexandrei?

Ce-a fost acolo nu e doar cumetrie cu clanurile, e lipsă de EDUCAŢIE. Şi ea ucide, din păcate!

Iată de ce e important ca şcoala să parieze pe EDUCAŢIE în sensul valorilor civilizaţiei mai mult decât pe EDUCAŢIE în spiritul ştiinţei de carte.

Dacă România are nevoie azi de o schimbare întru binele şcolii, aceea nu e în primul rând a reformării „curriculei” (ce cuvânt stupid!), ci este nevoie înainte de orice de pariul pe respectul social.

Degeaba vom scoate absolvenţi pe bandă rulantă, dacă ei vor muri călcaţi de beizadele.

Geaba vom avea cei mai buni elevi la olimpiade internaţionale şi cei mai profesionişti dascăli atâta vreme cât ei vor ajunge sub pulpana unui Dragnea-junior.

În cel mai bun caz, mulţi se vor salva prin emigraţie. Dar nu este asta şi un eşec al şcolii româneşti, nu doar al politicii? Este! O ţară cu o hemoragie de populaţie spre Occident precum România nu este una în care şcoala îşi face bine treaba.

Dacă ne prefacem că nu vedem asta, ori dacă o luăm personal şi ne simţim lezaţi, atunci n-am rezolvat nimic.

Întrebarea e: schimbăm ceva în profunzime? Sau mergem înainte ca până acum?