Gabriela Firea, fosta primăriță a Bucureștiului, și Clotilde Armand, noua primăriță de la Sectorul 1, s-au intersectat într-un mod neobișnuit pe contul de Facebook al PSD-istei. Aceasta a încercat în stilul caracteristic să exploateze electoral dezastrul lăsat în urmă de administrația PSD, învinovățindu-i pe noii primari pentru vechile contracte. Clotilde i-a lăsat o replică, restabilind adevărul și arătând că problemele cu firmele de salubritate sunt produse de faptul că vechii primari n-au mai plătit contractele de 4 luni.
Tot caracteristic pentru Gabriela Firea, aceasta s-a grăbit să șteargă mesajul postat de Clotilde Armand: cei care intră în “bula” sa nu trebuie să știe adevărul. Pățită cu acest gen de “transparență” și “democrație”, Clotilde apucase să salveze însă cele două mesaje. Postarea sa a strâns de aproape două ori mai multe like-uri decât cea a Gabrielei Firea.
Crezând că a prins momentul perfect pentru o nouă manipulare după ce firma de salubritate care strângea gunoaiele în Sectorul 1 a anunțat că nu mai prestează serviciul pentru că n-a mai fost plătită de 4 luni, Firea s-a repezit să scrie sâmbătă pe Facebook: „Domnule Presedinte, Dl Premier, Dl Nicusor, Garda de Mediu, Ministerul Mediului! Centrul Capitalei a ajuns un focar de mizerie, boala, rozatoare, promiscuitate, tot ce-i mai rau pentru sanatatea si viata bucurestenilor, in doar doua luni de la alegerile locale.
Asta este «noul Bucuresti» promis, garantat si laudat.
Asta este administratia Dreptei Unite!
Presedintele a spus azi, la poza de campanie, ca a vorbit cu Nicusor despre mediu. O fi vorbit si despre muntii de gunoaie din sectorul 1 sau.. nu conteaza realitatea?
Chiar daca serviciul de salubritate este delegat la primariile de sector, si Primaria Capitalei are rol de monitorizare si control! Nicusor face campanie pentru PNL, nu se ocupa el cu treburi din astea murdare. Sa colcaie orice! Nu-l deranjeaza!
Aveti grija, oameni buni, in cine mai aveti incredere! Cui îi dati votul maine.
Primarul «pur» de la Sectorul 1 ne ingroapa in gunoaie iar primarul general «de tip nou» tine bucurestenii in frig, dupa ce a promis minuni incepand din 28 septembrie“.
Clotilde Armand i-a răspuns: “Stimabilă doamnă candidat,
Ultima oară când v-am comentat aici mi-ați șters rapid comentariul pentru că era prea inconfortabil. De asemenea, vă anunț că prestatorul de servicii de salubrizare nu și-a mai primit banii de 4 luni și a luat decizia să nu mai ridice gunoiul stradal necontrolat. Aveți cumva idee cine a condus sectorul 1 în aceste 4 luni? Nu de altceva dar eu am o lună în primărie. Să fie cumva colegul Dvs. de partid care în loc să plătească aceste servicii era preocupat cu diamantele? Dvs. și colegul Dvs. ați distrus tot ce era de distrus în București în doar patru ani. Ați umplut conturile firmelor de partid și ați amanetat Capitala. Sunteți un partid de socialiști caviar. În loc să fiți ipocriți mai bine ați pune mâna pe niște mături și ați începe să curățați gunoiul lăsat de administrația voastră pe străzile din București”.
Firea s-a grăbit să șteargă răspunsul de la Clotilde. N-avea ce replică să dea din simplul motiv că aceasta e adevărul: Romprest, firma căreia Daniel Tudorache, fostul primar al Sectorului 1, i-a dat contractul pentru strâns gunoiul pe 25 de ani (!), tocmai a anunțat că n-a mai fost plătită de 4 luni.
Clotilde Armand apucase să salveze însă postarea Gabrielei Firea și răspunsul său, pe care apoi le-a republicat pe contul personal de Facebook. În 24 de ore, acuzația lansată de Firea a strâns 3.800 de aprecieri, iar răspunsul Clotildei Armand – circa 6.800.
“Criza gunoiului” a izbucnit exact înaintea alegerilor parlamentare. Romprest a fost firma răposatului Florian Bușcă, alias Walter, finul lui Miron Mitrea. Compania era abonată la contractele cu statul din perioada în care Mitrea a fost ministru al Transporturilor, iar PSD la putere. De atunci, așa a rămas, Romprest fiind preferata administrației publice și a numeroase instituții precum CFR și Aeroportul Otopeni.
Acum, coincidența a făcut ca Romprest să anunțe că e neplătită și nu mai strânge gunoaiele exact cu câteva zile înaintea alegerilor parlamentare.