Românii au dat șpagă cel mai des dintre europeni, pentru servicii medicale în pandemie. Cine completează podiumul

2
167

Dintre toți europenii, românii au fost cel mai des nevoiți să dea mită pentru a beneficia de asistență medicală în timpul pandemiei, relevă un sondaj Transparency International și The Global Corruption Barometer preluat de The Guardian. În țara noastră, 22% dintre cei întrebați au spus că au dat șpagă ca să poată ajunge la serviciile medicale. Pe locul doi sunt vecinii bulgari, cu 19%, iar pe trei – ungurii, cu 17%.

Cel mai probabil, factorii principali în această situație au fost sistemul sanitar precar conjugat cu nefericita idee a autorităților de a închide spitalele și a le transforma în unități Covid – măsură evitată de restul țărilor UE. În urma acestei decizii, zeci de mii de pacienți cu boli cronice n-au mai avut acces la îngrijire la medicii curanți, iar alte multe mii – nu există o statistică – nu și-au putut descoperi la timp boli care au apărut în acest timp.

Sondajul a fost efectuat în perioda octombrie – decembrie 2020. Relevant este că situația – deși în Europa de Est a fost cea mai rea – a fost proastă peste tot în Europa. Circa 29% din cetățenii UE au mărturisit că au fost siliți să apeleze la relații personale ca să poată ajunge la asistență medicală de specialitate în perioada pandemiei.

Rezultatele sondajului au fost comentate de Delia Ferreira Rubio, președinta Transparency International: În timpul unei crize de sănătate, utilizarea conexiunilor personale pentru a avea acces la serviciile publice poate fi la fel de dăunătoare ca plata mitei. Viețile se pot pierde atunci când persoanele conectate primesc un vaccin anti-COVID sau un tratament medical înainte de cei cu nevoi mai urgente“.

Felul în care politicienii au gestionat pandemia a stârnit nemulțumirea unui număr covârșitor de europeni. Conform sondajului, 62% din cei 40.000 de participanți au răspuns că există o problemă majoră cu corupția din guverne.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

Start în Euro 2020 – o lună de fotbal de clasă! Program, echipe, suporteri, bani, istorie, transmisii TV

Eroul Danemarcei: fundașul lui AC Milan care l-a salvat pe mijlocașul rivalei Inter Milano, făcându-i respirație gură la gură

Naționala de fotbal a României, cele mai proaste rezultate din ultimii 60 de ani! Mirel Rădoi continuă să-și roadă unghiile…

Gigi Becali și-a pus antrenor după un singur criteriu: telefonul de la FCSB l-a găsit pe Todoran la mănăstire, „la duhovnic”! Dacă s-ar fi aflat la stadion, nu era bun

CFR Cluj – campioană pentru al patrulea an consecutiv! Astra Giurgiu și Poli Iași retrogradează, U Craiova 1948 și Rapid promovează

România, în grupă cu Coreea de Sud, Honduras și Noua Zeelandă la Olimpiada de la Tokyo. Obiectivul lui Rădoi: o medalie

Dacă vrei Liga Campionilor, ia-ți antrenor german! Formidabila ștafetă Klopp – Flick – Tuchel. Chelsea e noua regină a Europei

Revoluție în fotbal! Conform noii reguli adoptate de UEFA, vom avea mai multe meciuri cu prelungiri și penalty-uri

Țeapă colosală luată de Olăroiu în China comunistă! „Am trăit o mare minciună”. I-au furat 10 milioane de dolari, deși i-a făcut campioni

 

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here