joi, noiembrie 21, 2024
AcasăOpiniiPSD izolat în UE, Dragnea părăsit de amicii din Justiție. Începutul sfârșitului...

PSD izolat în UE, Dragnea părăsit de amicii din Justiție. Începutul sfârșitului pentru dictatura lui Daddy?

-

Comentariu de VLADIMIR MUNTEANU

Ziua de 12 aprilie 2019 era dorită de liderul PSD, Liviu Dragnea, ca o mare sărbătoare populară a victoriei dictaturii PSDragnea asupra partizanilor pro-UE și pro-democrație din România. Marionetele de partid Claudiu și Lia Olguța Vasilescu Manda îi pregătiseră Marelui Păpușar un mega-miting în centrul Craiovei, pentru a da glas „entuziasmului popular” față de victoria lui Daddy asupra „statului paralel”.

Dumnezeu are însă socotelile Lui cu trădătorii de credință și de țară. Le ia mințile și îi lasă pradă nemerniciei lor.

PSD a încasat lovituri grele venite din zone pe care Liviu Dragnea le garantase în Partid ca fiind sigure și favorabile camarilei sale. S-a dovedit că Liviu Dragnea este incapabil să facă previziuni corecte, iar puterea lui de a cumpăra conștiințe dă semne de epuizare.

- Advertisement -

Părăsit de amicii din CCR

Cea mai grea lovitură primită de Dragnea – și, împreună cu el, de alte câteva sute de politicieni români judecați pentru înaltă corupție – vine de la Curtea Constituțională. Judecătorii CCR, care au fost de cele mai multe ori favorabili solicitărilor venite din partea PSD și a lui Liviu Dragnea, au refuzat să mai judece într-un termen confortabil o speță de a cărei rezolvare depinde libertatea liderului PSD. Amânarea pentru data de 19 aprilie îl lasă pe Liviu Dragnea la dispoziția instanței de judecată și îl pune în „situația de risc” de a deveni, din președinte al Camerei Deputaților, un deținut de drept comun, ocupant al unui pat dintr-o celulă cu șase locuri la Penitenciarul Rahova.

Liviu Dragnea este părăsit de amicii din CCR și rămâne singur în lupta cu DNA. Coșmarul care probabil i-a bântuit nopțile se transformă în realitate, ziua când va plăti răul făcut țării este tot mai aproape.

Abandonați de socialiștii europeni

A doua lovitură pe care o încasează nu numai Liviu Dragnea, ci mai ales PSD, este decizia adoptată de Partidul Socialiștilor Europeni de „a îngheța” relațiile cu PSD „până când Guvernul României își va clarifica angajamentul față de statul de drept și va urma recomandările Comisiei Europene”.

- Advertisement -

Cu puține zile înainte de lansarea oficială a campaniei pentru Parlamentul European, PSD rămâne singur în bătălia electorală, fără niciun sprijin din partea familiei politice în care încă este membru. PSE a avertizat, negru pe alb, în comunictul de presă, că nu se vor mai organiza evenimente comune cu PSD până când Guvernul României nu va acționa în direcția solicitată de social-democrații europeni. Prin urmare, în campania electorală ce va începe peste puțin timp, orice referire la valorile social-democrației moderne și europene din discursurile candidaților PSD pentru Parlamentul European va fi egală cu zero și cel mult o probă de ipocrizie crasă.

Naționalism de mahala

Marea familie a partidelor social-democrate din Uniunea Europeană refuză să-și mai asume PSD ca partener. În fapt, PSD este izolat pe scena politică europeană și se refugiază tot mai mult într-un naționalism de mahala, cel al „patri(h)oților în Europa”, prăfuit și fără vreo valență europeană. Reacția PSD – a se citi „reacția lui Liviu Dragnea” – la decizia PSE, care este acuzat că „a ignorat cei jumătate de milion de membri ai PSD”, este una stupidă și dovedește, prin apelul indirect la naționalism, disperarea în care treptat alunecă liderii PSD. Probabil că apelul la sprijinul oferit cu generozitate de Rusia lui Putin începe să fie tot mai atractiv pentru acei lideri PSD pe care îi bâtuie tot mai insistent spectrul eșecului politic și mirosul de pușcărie…

Liviu Dragnea a reușit să facă din PSD ceea ce inamicii politici ai acestui partid nu au sperat nici visele lor cele mai frumoase. PSD este izolat pe scena politică a Uniunii Europene, începe să fie perceput ca un partid iliberal, antidemocratic și antieuropean. PSD a înregistrat cea mai gravă prăbușire în sondaje din existența lui de până acum, iar mulți dintre membrii elitei conducătoare a PSD sunt indivizi fie anchetați, fie în curs de judecare pentru fapte penale de corupție.

PSD nu „prinde” la românii cu legături în diaspora

Ce mai pot face social-democrații care vor să salveze PSD de la prăbușirea finală?

Înainte de toate, trebuie să înțeleagă un adevăr evident: majorarea nesustenabilă a salariilor și pensiilor, prin utilizarea unor împrumuturi externe înrobitoare pentru țară, se dovedește a fi un dezastru economic și nu va ajuta PSD să câștige prea multe voturi. O campanie electorală – la europarlamentare sau la alegerile locale, parlamanetare și prezidențiale – bazată pe aceste iluzorii beneficii financiare, acordate unor segmente de populație, nu-i va convinge pe cei din zona nedecisă a electoratului, care formează majoritatea corpului electoral.

Totodată, apelul la naționalism – „UE ne vrea colonie!”, „Vrem să avem drepturi egale cu marile puteri ale UE!”, „Să promovăm curajos interesul național în fața liderilor imperialiști ai UE!” etc. – nu va convinge nici milioanele de români cu drept de vot care muncesc și trăiesc în Occidentul european și nici milioanele de familii de români care trăiesc în țară datorită ajutorului financiar acordat de părinții sau copiii plecați la muncă în diferite țări ale Uniunii Europene.

Trocurile care l-au salvat pe Dragnea

În acest context, sloganul „Patri(h)oți în Europa!”, folosit de PSD, te duce inevitabil cu gândul la acea literă „h” introdusă în primul cuvânt. Patriotismul PSDragnea, al trocului „Noi vă mărim salariile și pensiile, voi ne lăsați să furăm!”, este unul fals, nociv. El nu va convinge la vot decât slugile care toacă inutil salarii nesimțit de mari în sinecurile oferite de Partid, prin administrația publică și alte instituții care funcționează cu bani de la bugetul public.

Salvarea PSD vine de la abandonarea acestui naționalism anti-european și ipocrit. Dar, mai ales, vine de la demiterea lui Liviu Dragnea și a camarilei sale de la conducerea PSD. Până acum au existat câteva tentative de detronare a lui Dragnea din funcția de lider al Partidului. Singura vizibilă, în care s-au implicat personaje importante ale PSD din Guvern și Parlament, a eșuat lamentabil și a alimentat cu noi membri formațiunea Pro România a fostului lider Victor Ponta. O altă tentativă – se pare că susținută de unii lideri regionali din eșaloanele 2 și 3 ale PSD – a fost cu greu oprită de Liviu Dragnea prin negocieri dure, în schimbul unor beneficii politice și financiare imense: candidaturi eligibile pentru Parlamentul European, funcții importante în structurile guvernamentale etc.

Adio, Liviu Dragnea!

Astfel de metode nu pot duce la înlăturarea camarilei lui Liviu Dragnea de la conducerea PSD. Singura soluție statutară și totodată eficientă pentru salvarea PSD de la distrugere este convocarea urgentă, de către opozanții lui Dragnea din Partid, a unui Congres extraordinar, imediat după alegerile europarlamentare, congres în cadrul căruia Dragnea și acoliții săi să fie demiși și înlocuiți cu lideri capabili să reașeze PSD pe o traiectorie europeană și democratică.

În istoria existenței sale de până acum, PSD a dovedit, din păcate, că are capacitatea de a regenera și perpetua răul comis împotriva țării. Poate că a venit vremea în care social-democrația românească să facă dovada că are și capacitatea de a genera binele, de a păstra România în spațiul democrației de tip euro-atlantic și de a aduce țării prosperitatea pe care partidele social-democrate vest-europene au dăruit-o țărilor în care au guvernat.

Oricare va fi decizia social-democraților care vor să salveze PSD, un lucru rămâne aproape cert: asistăm la începutul sfârșitului carierei politice a lui Liviu Dragnea și a camarilei sale. Restul va fi, în curând, o istorie urâtă precum un coșmar prin care sperăm că România nu va mai trece niciodată.

Adio, Liviu Dragnea!

Alte comentarii de VLADIMIR MUNTEANU:

* Papa Francisc în România – o vizită istorică și o palmă peste obrazul ierarhilor BOR

1 COMENTARIU

  1. PSD au plătit banii pentru Catedrala Mântuirii Neamului Românesc foarte drag poporului american şi Angela Merkel (sud-africană albă) i-a luat în partidul CDU.

    Liberalii PNL 1875 sunt S&D (stricăm dantura şi distrugem socialul).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -