Încep să apară informaţii grave legate de sinuciderea procuroarei Ramona Bulcu (53 de ani), care s-a aruncat azi în gol de la etajul 5 al Parchetului General. O investigaţie jurnalistică arată că magistrata era anchetată de secţia Adinei Florea, denumită şi „SS” sau „Gestapo”!
Astfel, Ramona Bulcu, cea care s-a sinucis azi sărind de la etajul 5 al Parchetului General, a avut de-a face cu teroarea instaurată în sistemul de justiţie de nou-înfiinţata „Secție pentru investigarea infracţiunilor din justiţie”, condusă de facto de Adina Florea şi creată special de clanurile penale pentru a timora judecători şi procurori nesupuşi politic.
Jurnaliştii de la „Libertatea” dezvăluie că procuroarea a intrat în vizorul „SS-Gestapo” după ce redactase un comunicat de presă aflat la dosarul Ghiță – Kovesi, în care fosta șefă DNA are calitatea de suspectă.
Mai mult, jurnaliştii citează o persoană din Parchet, care o cunoştea bine pe procuroarea anchetată de „SS”, ce afirmă următoarele:
„O cunosc de 20 de ani, era o femeie activă, s-au pus presiuni asupra ei în ultima vreme. Voiau să ajungă nu la ea, ci la un alt procuror”, a declarat un magistrat pentru Libertatea, sub protecția anonimatului.
O nouă probă că „SS” e armă anti-magistraţi
Acel „voiau să ajungă la alt procuror” spune totul. O declaraţie care confirmă faptul că „SS” căuta, de fapt, nod în papură unui magistrat aflat probabil pe lista neagră a regimului PSD-ALDE, din motive de… Kovesi. Adică, din motive că-şi făcea treaba de procuror anchetând politicieni corupţi indiferent de numele şi influenţa lor.
Deşi nu există deocamdată o legătură directă între sinuciderea Ramonei Bulcu şi presiunile exercitate de procurorii anti-procurori coordonaţi de cuplul Adina Florea – Gheorghe Stan, e fără putinţă de tăgadă că sistemul judiciar a ajuns într-o fază de teroare internă. Ea este provocată de „buldogii” lui Dragnea şi Tăriceanu de la şefia „SS-Gestapo”, magistraţi care au acceptat să ancheteze alţi magistraţi la comandă politică sau la ordinul expres al unor inculpaţi (Sebastian Ghiţă).
Procuroarea Ramona Bulcu, fostul purtător de cuvânt al Parchetului General, s-a aruncat de la etajul 5 al clădirii Parchetului General, în această dimineaţă. Decesul a fost confirmat de Ambulanța București.
Decesul a fost declarat la ora 11.31. Cu aproximativ două ore înainte, Ramona Bulcu ar fi sunat la 112 și ar fi spus că intenționează să își ia viața.
Sinuciderea de azi survine unul alt caz încă neelucidat, tot cu victimă un procuror.
Fostul şef al DNA Timişoara, Tamas Schiffbeck (48 de ani), şi-a pierdut viaţa, vineri, 15 martie, după ce a căzut de la etajul 6 al clădirii în care lucra ca procuror al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Omorât de teroarea din justiţie?
Una dintre ipotezele privind cauzele sinuciderii a fost legată de situaţia actuală din justiţie. Guvernarea PSD-ALDE, prin ex-ministrul Justiţiei Tudorel Toader, via Inspecţia Judiciară, a declanşat teroarea împotriva magistraţilor oneşti, care îşi făceau treaba potrivit conştiinţei şi regulilor penale.
Miza acestui atac politic la justiţie, condamnat şi de Europa, este timorarea procurorilor care nu vor să cedeze la presiuni politice sau nu au profil de executant de anchete la comandă, vezi cazul Adina Florea cu a sa secţie „SS”. Existenţa unor astfel de personaje dispuse la compromis politic crează o presiune în plus asupra vieţii procurorilor independenţi.
Ipoteza presiunilor din sistem provocate de controale abuzive ale Inspecţiei Judiciare (aflate sub controlul lui Tudorel Toader şi dirijate de celebrul executant Lucian Netejoru) începe să prindă contur. Surse judiciare au declarat pentru „Adevărul” că o echipă de inspectori judiciari ar fi trebuit să înceapă o verificare la DNA Timişoara, inclusiv pentru perioada în care Serviciul era condus de Tamas Schiffbeck.
Purtătorul de cuvânt al Inspecţiei Judiciare, Alin Alexandru, nu a putut confirma sau infirma controlul tematic de la DNA Timişoara, spunând că „astfel de controale sunt multe”. Purtătorul de cuvânt al Inspecţiei Judiciare a declarat, însă, că cel puţin în ultimii doi ani, pe numele lui Tamas Schiffbeck nu a fost depusă nicio sesizare la Inspecţia Judiciară.
Amintirea procurorului Panait
În 10 aprilie 2002, Cristian Panait (în imaginea de deasupra, în dreapta lui Victor Ponta), pe atunci tânăr procuror de la Parchetul General, s-a aruncat de pe terasa apartamentului în care locuia și a decedat câteva ore mai târziu, la spital. Ştirea a fost şocantă, deoarece opinia publică ştia că procurorul era implicat într-o anchetă de contrabandă şi corupţie, cu ramificaţii politice până la vârful PSD, partidul aflat atunci la putere.
La acea vreme, Victor Ponta era şef al Corpului de Control al cabinetului Adrian Năstase, iar presa a abundat de informaţii şi speculaţii pe tema legăturii sale cu sinuciderea lui Panait.
Cea mai şocantă versiune a fost aceea că mătuşa lui Panait ar fi spus că, înainte de a se sinucide, Panait ar fi fost vizitat de Ponta. Urmare a acestei informaţii, neconfirmate oficial, în media a circulat şi o frază celebră atribuită lui Panait: „Câinele de Victor Ponta mi-a făcut-o”. Nici această informaţie nu apare în ancheta oficială a Parhetului General.
De altfel, procurorii, foşti colegi şi lui Panait şi ai lui Ponta, au închis repede cazul. Verdict: sinucidere. O moarte învăluită în mister care a fost readusă în prim-plan de filmul lui Tudor Giurgiu, „Cristian” (de la prenumele tânărului magistrat), lansat în 2014.
Cazul judecătorului Dănileţ
Atacul la adresa magistraţilor care vor să-şi facă meseria în numele cetăţeanului, nu al politicului, cunoaşte forme tot mai agresive. Celebra OUG 7, care dă puteri totale „SS” (secţia specială condusă de Tudorel Toader, prin Adina Florea), este o crimă anti-justiţie independentă. La fel, toate celelalte modificări la legislaţia în domeniu puse la cale de PSD-ALDE şi respinse categoric de Uniunea Europeană.
Dar tandemul Dragnea-Tăriceanu nu ţine cont de nimic. Ba chiar impune forme agresive de acţiune împotriva magistraţilor.
Inspecția Judiciară, bunăoară, s-a autosesizat după o postare pe Facebook a judecătorului Cristi Danileț, fost membru al CSM şi actual judecător la Tribunalul Cluj, un mare apărător al justiției, al statului de drept și al democrației.
CITIŢI ŞI:
Al doilea procuror sinucis anul acesta. Ramona Bulcu s-a aruncat de la etajul 5 al Parchetului General
Al doilea caz Panait. TEROAREA anti-magistraţi, posibilă cauză a sinuciderii ex-şefului DNA Timişoara
Judecătorul Cristi Danileț e vânat de Inspecția Judiciară pentru postări pe Facebook
Dragnea ştia cu 4 zile înainte de atacul din 10 august! Procurorii au pus mâna pe secretele lui Carmen Dan
Domnule Ciocazanu,nu e frumos sa sariti peste sa. Daca sariti peste sa inseamna ca sariti si peste cal. Cand kovesi punea gheara pe ei si ii tara in anchete strigatura era : sa-si dovedeasca nevinovatia. Acum,de ce sariti calul si inventati o dubla masura aceleiasi practici?! Cine nu-si dovedeste nevinovatia stand prin beciuri pana la achitare e mai penal sau nu decat altul care alege sa planeze fara echipament de zbor?
Moscova şi Vladimir Putin sunt membri PSD. Vor mai muri procurori. Lista e de 9 procurori care se vor sinucide.
În urma cu vreo 20 ani, fiind în postura de cobai al fostei securitați, am trecut prin aproape toate etapele prin care a trecut procurorul Panait ,înainte de a fi „sinucis” Cred ca mi se punea în cafea substanțe nocive care îmi dădeau o stare de apatie, indiferenta fata de copiii mei ,pana intr-o seara când înainte de a mă culca, am băut o cana de șampanie. După ce am adormit, am auzit o voce ferma, care îmi spunea sa mă arunc de la etsj (7) și voi fi libera, voi scăpa de necazuri Eram atât de amețită, încât nu am putut sa mă ridic din pat și atunci , niște barbati care erau jos,mă trăgeau spre geam cu niște cearceafuri înnodate, M’am trezit brusc, leoarcă de sudoare rece pe șira spinării și i-am mulțumit lui D-zeu.Știam ce mi se întâmplă pt ca citisem în România Mare a lui Vădim despre cazul proc. Panait.În alta dimineața, m-a sunat cineva la telefon și instantaneu, m-am muiat ca o meduza și am scăpat receptorul din mana.Parcă nu mai aveam oase, numai creierul funcționa. Nu m-am pierdut și am spus în gând ” nu sunteți voi mai puternici ca Iisus „.și mi-am revenit, am luat receptorul dar individul tot spunea alo alo, oarecum contrariat ca nu m-a dat pe spate. Așa o fi murit Condrea, te înmoi și scapi volanul masinii.Cred ca ciumatii au de partea lor o falanga de malefici instruiți din est.
factor comun. toti au o problema cu geamul de la servici!…
Sunt curios…testarile acelea psihologice ce scop au?In viziunea mea un magistrat ar trebui sa fie o persoana puternica care sa reziste la presiuni si sa tina fruntea sus si cand este anchetat el insusi!Daca toti cei cercetati ar adopta acelasi masuri ca ale lor ar fi penitenciarele goale si locurile special amenajate pentru sinucigasi din cimitire pline!Nu au fost supus torturii fizice cum se practica politia politica in alti ani…cat despre amenintari…sa ne reamintim de Constantin Brancoveanu care si a vazut toti fii ucisi inainte de a ajunge si el cu capul pe esafod.In momentul in care alegi o astfel de meserie cred ca este de datoria ta sa accepti sa fi si tu judecat!Tocmai ca magistrat cunosti mai bine armele celor care te acuza si judeca deci ai un avantaj in fata celor care poate au stat pe nedrept in fata ta si au pierdut dreptate avand…De ce nu au facut publice abuzurile la care au fost supusi?Clar nu de frica ca ar fi fost omorati!Am vazut multe erori ale magistratilor trecue cu vederea…Erori cu consecinte deosebit de grave!!!Ar fi cazul sa raspunda si ei pentru greselile lor!