Lecția de înțelepciune a preotului Grădinaru, în fața pericolului Covid: „Singurul leac este vaccinul! Trebuie să fim responsabili!”

1
1753

Preotul ortodox Ciprian Grădinaru este unul dintre cei mai iubiţi şi cunoscuţi duhovnici români contemporani. Acesta a declarat public că se vaccinează anti-Covid 19, ca gest de responsabilitate faţă de propria persoană şi semenii din jur.

Arhimandrit şi mare eclesiarh al Catedralei Mântuirii Neamului, părintele Ciprian Grădinaru este unul dintre ucenicii direcţi ai vestitului duhovnic ortodox Cleopa Ilie, de la mănăstirea Sihăstria, Neamţ. În marea lavră nemţeană viitorul arhimandrit Ciprian a intrat novice din tinereţe, învăţând iubirea de Dumnezeu şi oameni, alături de călugări cu vieţi patericale.

Acum, părintele Ciprian Grădinaru doreşte să dea o mână de ajutor campaniei de vaccinare anti-Covid 19. În acest sens, acesta a declarat pentru Basilica.ro:

Trebuie să mă vaccinez, pentru că sunt conştient că singurul lucru (leac – n. red.) este vaccinul. Trebuie să fim conştienţi de realitatea asta. Nu putem să fim în extrema asta a indiferenţei, că o să treacă aşa, de la sine. Trebuie să avem o responsabilitate faţă de noi şi faţă de apropiaţii noştri.”

Încă de la începutul construirii Catedralei Mântuirii Neamului, la Bucureşti, părintele Ciprian a venit în Capitală, unde coordonează dimensiunea liturgică a zidirii, ca mare eclesiarh. Paraclisul patriarhal de la marginea şantierului e mereu neîncăpător pentru mulţimile de credincioşi care-l caută, pentru spovedanie şi sfat duhovnicesc.

Preotul Ciprian Grădinaru, „asaltat” de mulţimea credincioşilor, la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului din Bucureşti (sursa foto: Google)

Ca duhovnic, părintele Ciprian contemplează lucid situaţia dramatică a celor care nu au putut fi salvaţi din ghearele Coronavirusului, fiii şi fiicele sale duhovniceşti, care s-au stins pe paturi de spital. Mărturia sa este cutremurătoare:

„Primeam telefon: M-am internat în spital, sunt la terapie intensivă. Apoi mă sunau apropiaţii: L-au intubat şi, imediat, următorul telefon: Părinte, a decedat. Este un virus necruţător, căruia mulţi nu i-au putut face faţă. Ştim că este prezent printre noi şi bântuie ucigător, dar cu ajutorul Bunului Dumnezeu, cu ajutorul oamenilor luminaţi ai lui Dumnezeu, care au creat un vaccin adecvat, o să scăpăm de el.” (cf. Basilica.ro)

În decursul timpului, preotul Ciprian Grădinaru s-a remarcat prin iniţiativele pe care le-a avut în timpul crizelor de sânge din spitale. Îndemnul său, făcut credincioşilor ortodocşi, nu a rămas fără ecou. Cantităţi impresionante de sânge au ajuns la cei care aveau nevoie disperată în spitale şi pe mesele de operaţie. El însuşi a donat sânge pentru victimele tragediei din Colectiv. De asemenea, părintele a strâns mari sume de bani cu care a cumpărat aparatură medicală, ce a ajuns în spitale.

Preotul Ciprian Grădinaru donează sânge pentru victimele tragediei din Colectiv (sursa foto: Google)

Atitudinea părintelui Ciprian Grădinaru este semnul adevăratei stări a trăitorului ortodox. Ortodoxia este sinonimă până la contopire cu iubirea de oameni pe care Iisus Hristos o poartă întregii umanităţi, aşa cum splendid redă Evanghelia. Adevăraţii păstori de suflete suferă o dată cu turma încredinţată lor. Durerea, frica, moartea semenilor seceraţi de Coronavirus sunt şi ale lor.

Provaccinarea afirmată public de către preoți iubiți și respectați în comunitățile lor este o declarație de iubire față de cei care se luptă cu acest virus ucigaș, dar și față de cei care au pierdut această luptă. Sperăm ca aceste îndemnuri să fie tot mai dese dinspre cei care păstoresc turma lui Hristos spre viață, nu moarte.

Paul Palencsar, jurnalist şi teolog

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here