Pregătiţi de prăbuşire? Semne proaste anul are pentru piaţa imobiliară. Pică imobiliarele, pică economia!

3
117

Francezii au o vorbă: Quand le bâtiment va, tout va. (Când piaţa imobiliară merge, totul merge). Evident, e vorba de economie. Prin urmare, şi în sens invers, atunci când sectorul afacerilor imobiliare merge prost e semn că economia va merge în aceeaşi direcţie.

Iar sectorul imobiliar din România începe anul cum nu se poate mai rău. Semnele erau vizibile încă de anul trecut, din ultimul trimestru, când numărul tranzacţiilor imobiliare s-a prăbuşit practic în comparaţie cu perioadele precedente. Există multe cauze pentru o astfel de tendinţă, dar una singură le include pe toate: proasta guvernare.

De când a venit la putere, coaliţia PSD-ALDE a îndatorat masiv ţara, însă nu pentru impulsionarea investiţiilor, ci pentru consum (majorări de venituri bugetare, ajutor social etc.). Au apărut la scurt timp şi consecinţele macroeconomice: deficit bugetar mare, inflaţie în creştere galopantă, dificultăţi tot mai mari ale statului în a se împrumuta intern şi extern, neîncrederea investitorilor.

Iar la final, bomboana pe colivă: „ordonanţa lăcomiei”, care a fost aprobată pe ultima sută de metri a lui 2018, va suprataxa indirect clienţii băncilor, ceea ce va reduce şi mai mult capacitatea de creditare pe piaţa imobiliară.

Toate aceste măsuri panicarde şi decizii aberante (ale guvernului Dăncilă, în special) nu au făcut decât să sporească neîncrederea micului dar şi marelui investitor în economia românească. Două mari companii germane care urmau să investească în România (una, la Craiova, în sectorul auto) au anunţat că renunţă să-şi mai aducă banii aici.

Sentimentul de neîncredere s-a transmis, inevitabil, şi pe piaţa imobiliară.

În luna octombrie a anului trecut, la nivelul întregii țări au fost vândute puțin peste 52.000 de imobile, arată datele oficiale ale Agenției Naționale de Cadastru. Mai exact, numărul tranzacţiilor la nivel național în octombrie 2018 este cu peste 9.000 mai mic față de aceeași perioadă a anului trecut.

Vânzările de locuinţe au început să scadă şi în lunile de vară. Iar declinul numărului de tranzacţii cu apartamente şi proprietăţi a continuat, după un scenariu care seamănă leit cu prăbuşirea pieţei imobiliare de acum zece ani. Sunt căderi mari ale numărului de tranzacţii de case şi terenuri, de până la 30% la nivel naţional, cu un vârf de aproape 50% în Bucureşti! Totuşi, în ciuda acestor date clare, preţul mediu rămâne „anchilozat” undeva pe la 1200 de euro pe metru pătrat (în Capitală), dar e explicabil: şi începând cu 2008, preţurile au rămas blocate la nivele mari, până când a devenit clar că cine ţine de preţ poate să piardă foarte mult. 

Acum sunt iar cifre îngrijorătoare. Chiar şi cei care aveau bani de investit în imobiliare, anul trecut, au amânat decizia de a-şi plasa economiile în case sau terenuri, fiind neîncrezători în viitorul economiei româneşti, ceea ce a complicat şi mai mult lucrurile.

Preşedintele Asociaţiei Analistilor Financiar-Bancari din România, Iancu Guda spune că, în 2019, salariile angajatilor din mediul privat nu vor mai creste în ritmul din 2019 (de amintit şi că salariile de la stat au fost deja plafonate, din criză de bani la buget – nota redacţiei). Dar mai grav, susţine el, oamenii vor fi mai puţin siguri pe locul lor de muncă, prin urmare vor fi şi mai puţin dispuşi să contracteze credite, ceea ce evident că va influenţa negativ piaţa, la final.

Dar la fel de important, afirmă Iancu Guda, creditele pentru case se vor lua mai greu, ceea ce va trage preţurile în jos.

„Scăderea preţurilor la imobiliare cu minim 25%-30% este o corecţie normală (nu o ajustare depresivă), deoarece se construieşte metrul pătrat cu maxim 750-800 EUR, şi se vinde între 2000-2500/mp în zonele bune din marile oraşe!”, scrie Iancu Guda, pe Facebook.

Tot mai mulţi analişti vorbesc deja despre o iminentă prăbuşire a pieţei imobiliare în 2019, mai ales că, explică Ramona Ganea (reprezentant al unui dezvoltator imobiliar), anul începe cu veşti proaste pentru cei dornici să facă un credit:

„Pe partea de creditare, clienţii au câteva necunoscute. De la 1 ianuarie, vor intra noile norme BNR privind scăderea gradului de îndatorare, iar probabil mulţi sunt puţin mai speriaţi de faptul că pot pierde avansul sau pot întâmpina dificultăţi la încadrare anul viitor.O să fie rău pentru cei tineri, dacă se limitează acordarea de credite pentru case.”, a declarat Ramona Ganea pentru Digi24.ro.

Lucrurile se complică şi mai mult când vine vorba de programul Prima Casă. Pe 2018, fondurile de la buget pentru acest program s-au epuizat deja încă din luna august, semn pe care analiştii economici îl citesc tot în cheia unei crize iminente:

În momentul în care cererea pentru apartamente, imobiliare scade, cu siguranţă vom avea de a face cu o prăbuşire de preţuri”, a declarat Cristian Păun, profesor de economie.

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here