Logodna fotbalistică dintre Universitatea Craiova și Victor Pițurcă a durat doar patru luni. Antrenorul de 63 de ani a fost primit în Bănie cu un entuziasm nejustificat, dar pleacă așa cum a făcut-o în toate experiențele sale din ultimele două decenii: cu furie și neîmpliniri, înainte de a-și onora contractul.
Clubul Universitatea Craiova a anunţat sâmbătă, oficial, despărţirea de Victor Piţurcă, printr-un comunicat postat pe pagina de Facebook a grupării oltene.
Comunicatul are și o doză de ironie:
„Clubul Universitatea Craiova și antrenorul principal au hotărât de comun acord rezilierea contractului, la cererea domnului Victor Pițurcă. Această cerere a fost fundamentată de domnia sa prin prisma faptului că dorința de a câștiga campionatul nu a fost susținută de către club. Îi dorim mult succes!”
Despărțirea lui Pițurcă de U Craiova a avut loc cu o zi înainte ca echipa să se reunească după vacanța de iarnă, pentru plecarea în cantonamentul de la Antalya (Turcia).
Clubul oltean trebuie să numească rapid un alt antrenor. În cărți sunt italianul Cristiano Bergodi (care și-a anunțat despărțirea de FC Voluntari) și Edi Iordănescu (aflat însă sub contract cu Gaz Metan Mediaș).
Victor Piţurcă a preluat Craiova la începutul lunii septembrie 2019, debutând pe banca tehnică a oltenilor pe 15 septembrie, într-un meciul pierdut acasă: 0-1 cu FCSB.
Pițurcă a condus U Craiova în 16 meciuri. Bilanțul e mai degrabă modest: 8 victorii, 3 egaluri și 5 înfrângeri, golaveraj 27-17. În Liga 1, echipa se află pe locul 4, la 7 puncte de liderul CFR Cluj.
Mandatele lui Pițurcă s-au redus la câteva luni
Victor Pițurcă (poreclit „Satana” pe când era jucător) nu și-a dus la capăt niciunul dintre ultimele 6 contracte de antrenor: patru cu echipe de club și două cu Federația Română de Fotbal. De regulă, el a semnat pentru 2-3 ani și a plecat după câteva luni.
Ultimul lui mandat mai lung a fost la naționala României (iunie 2011 – octombrie 2014), dar și atunci a plecat înainte de finalizarea contractului.
La echipele de club a fost dezastru total: nicăieri, în ultimul deceniu, Pițurcă n-a stat un campionat întreg! Nici în țară, nici în străinătate!
Cluburile la care a antrenat Pițurcă în ultimii 10 ani
- Univ. Craiova: sep. 2019 – ian. 2020 (4 luni)
- Al Ittihad (Arabia Saudită): dec. 2015 – iulie 2016 (7 luni)
- Al Ittihad (Arabia Saudită): oct. 2014 – iunie 2015 (8 luni)
- Univ. Craiova: aug. 2010 – ian. 2011 (5 luni)
- FCSB: iunie 2010 – aug. 2010 (2 luni)
Știe el ce știe…. în țara asta de rahat nu poți face performanță dacă nu vor interlopii … cooperativa lui Pădureanu era copil pe lîngă ce fac acum interlopii…fecali, Rotaru,iftimie, pandele, Negoiță, Hagi….cu ajutorul lui Iorgulescu… practic liga de fotbal e sediul mafiei dâmbovițene… omul a simți asta la meciul cu stâna din Pipera ,…. dacă de Dragnea am scăpat,de clanul mafiot condus de pușcăriașul fecali nu scăpăm…. fă Doamne o minune, și ia-l pa bandit…..
este un mare zero ca antrenor sa fim seriosi distruge tot pe unde zice el ca antreneaza,nationala antrenata de el juca un fotbal din antikitate