sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăNewsParchetul European, percheziții la mafia protejată de PNL care-l numea „câine“ pe...

Parchetul European, percheziții la mafia protejată de PNL care-l numea „câine“ pe Drulă în 2021: sunt vizate Administrația Fluvială a Dunării de Jos Galați și Autoritatea Navală Română

-

Procurori ai Parchetului European (EPPO) condus de Laura Codruța Kovesi efectuează 12 percheziții într-un dosar care vizează Administrația Fluvială a Dunării de Jos Galați (AFDJ) și Autoritatea Navală Română (ANR). EPPO suspectează fraudă de 7 milioane de euro prin surpaevaluarea a două remorchere achiziționate cu bani europeni. Cele două instituții au făcut subiectul scandalului din 2021, când Cătălin Drulă – pe atunci ministrul Transporturilor – a fost presat de fruntași liberali să nu se bage acolo și să închidă ochii la modul în care se cumpărau ambarcațiunile. Mafioții spuneau că Drulă „e un om care nu e om, e câine”, „e nebun”, „trebuie să găsim o soluție pentru el”, „ăștia de la USR sunt niște nenorociți, mai bine lucrezi cu PSD-iștii”.

Remorcherele care fac obiectul suspiciunii de fraudă erau destinate Deltei Dunării de Jos, se arată în comunicatul EPPO. S-au făcut trei percheziții la instituții și șapte la domiciliile unor funcționari publici din aceste instituții. Alte două percheziții s-au făcut la firme private băgate în „combinație“.

Rețeta pare să fie fix aceeași cu cea reclamată de Cătălin Drulă atunci când delegația de fruntași PNL, în frunte cu Iulian Dumitrescu, l-a vizitat să-l convingă s-o lase mai moale. EPPO are probe că funcționari de la AFDJ Galați au luat bani europeni prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) pe motiv că trebuie cumpărate două remorchere multifuncționale. În septembrie 2019 s-a făcut contract de achiziție publică în valoare de 35.144.000 lei (circa 7 milioane de euro). Dar documentele depuse pentru a finanța proiectul erau incorecte.

Șmecheria a fost următoarea: pentru a bloca accesul la licitație al concurenților „nepoftiți“, s-a prezentat un caiet de sarcini al licitației foarte restrictiv. Remorcherele erau multifuncționale și destinate navigației fluviale, dar funcționarii de la instituțiile menționate au făcut caietul de sarcini pe baza unor caracteristici tehnice specifice navelor maritime. Până la urmă, în urma acestei restricționări drastice, a fost favorizat un singur candidat.

- Advertisement -

Drept urmare, remorcherele livrate în iulie 2021 aveau un pescaj nautic prea mare pentru Dunăre și peste cel prevăzut inițial în caietul de sarcini, ele putând fi folosite doar pentru Dunărea maritimă, unde există o adâncime a apei suficient de mare! Așa s-a ajuns ca 7 milioane de euro luate de la UE pentru remorchere de folosit pe Dunăre să fie aruncate pe fereastră, deoarece ambarcațiunile erau prea mari ca să intre pe fluviu.

Toată povestea seamănă cu șmecheria făcută de un alt lider PNL, Lucian Bode, cu comanda de BMW-uri pentru Poliție de la amicul lui Klaus Iohannis. În acel caz s-a întocmit, de asemenea, un caiet de sarcini care corespundea unui singur tip de mașină de la BMW, ceea ce a eliminat concurența cu mașini la fel de competitive, dar mai ieftine și de la alte mărci. Așa s-a dus contractul la Automobile Bavaria, unde este Michael Schmidt, partenerul de golf și sponsorul lui Iohannis.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

- Advertisement -

4 COMENTARII

  1. Degeaba Codruțo, faptele s-au prescris deja, întreabă la DNA-ul bandiților PCR-USL 😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -