marți, aprilie 16, 2024
AcasăLumeaOrganizatorul "revoluției" din Kazahstan: un fost ministru, proscris al regimului, inamic al...

Organizatorul „revoluției” din Kazahstan: un fost ministru, proscris al regimului, inamic al Rusiei, refugiat în Franța, condamnat la închisoare pe viață pentru crimă

-

Muhtar Abliazov (58 de ani), fost bancher și ministru al Energiei, Industriei și Comerțului în perioada 1998-1999, s-a declarat organizatorul principal al protestelor sângeroase din Kazahstan. El a afirmat pentru agenția Reuters că „Rusia e un stat ocupant”. Abliazov locuiește în Franța, unde a primit azil politic în 2009. El ar vrea să revină în țara sa, deși e condamnat – în lipsă – la închisoare pe viață, pentru omor!

Potrivit lui Muhtar Abliazov, țara sa se află acum într-un „joc geopolitic”. Mai susține că dacă Occidentul nu va interveni pentru a rezolva această situație, Kazahstanul va avea soarta Belarusului. Prin urmare, face apel la „smulgerea țării” de sub controlul Rusiei.

„Președintele rus Vladimir Putin își va impune metodic programul, încercând să creeze o structură precum Uniunea Sovietică”, a declarat Abliazov, liderul mișcării de opoziție Alegerea Democrată din Kazahstan, potrivit site-ului Obozrevatel.com.

Acuzat că a deturnat 6 miliarde de dolari

Muhtar Abliazov și-a părăsit țara în urmă cu aproape 13 ani, după ce banca pe care o administra, BTA Bank, a fost declarată falimentară și naționalizată.

- Advertisement -

În timpul mandatului de președinte la BTA Bank, el a fost acuzat că a deturnat 6 miliarde de dolari. A plecat în Franța și a obținut azil politic.

În 2015, un tribunal din Lyon a emis un ordin de extrădare pe numele lui Abliazov, dar a revenit asupra deciziei un an mai târziu, pe motiv că Rusia avea interese politice pentru a pune mâna pe el.

Abliazov a avut interferențe cu Rusia. În 1986, el a absolvit Institutul de Inginerie Fizică din Moscova. Anterior, el studiase la Universitatea de Stat din Almaty. A fost silit să se transfere la o altă instituție de învățământ din cauza participării sale la o mișcare de protest studențească.

- Advertisement -

A intrat în afaceri în 1990, penultimul an de existență a URSS. A fost directorul unei mici întreprinderi, „Madina” (1991-1993), botezată după numele fiicei sale. Apoi, fondator și președinte al Astana-Holding (1993-1997). Activitățile firmei s-au axat pe furnizarea de cereale, zahăr și alte produse alimentare.

Din iunie 1997 a fost președintele companiei naționale KEGOC.

Din aprilie 1998 până în octombrie 1999: ministrul energiei, industriei și comerțului din Kazahstan în guvernul condus de Nurlan Balgimbaev, sub președinția dictatorială a lui Nursultan Nazarbaev.

În octombrie 1999 a demisionat, menționând că metodele de conducere ale regimului Nazarbaev fac imposibilă realizarea reformelor sistemice.

1999: Abliazov a fost acuzat de deturnare de fonduri, abuz în serviciu și crearea unui grup criminal.

Din 2001: președintele Consiliului de Administrație al Kazahstan Airlines CJSC și Temirbank.

2005: președinte al Grupului Eurasia Investment and Industrial și președinte al Consiliului de Administrație al BTA Bank. Sub conducerea sa, BTA Bank a devenit cea mai mare bancă din Kazahstan și cea mai mare bancă privată din CSI, câștigând multe premii internaționale.

2009: Banca a fost naționalizată, iar Abliazov demis de la cârma ei printr-o rezoluție a guvernului Republicii Kazahstan, sub acuzația de abuz și fraudă

Condamnat la 6 ani de detenție într-o colonie corecțională

În noiembrie 2001, Abliazov a creat mișcarea politică Alegerea Democrată a Kazahstanului, unde erau incluși membri ai actualului guvern, lideri regionali, membri ai Parlamentului, o serie de oameni de afaceri proeminenți, personalități publice cunoscute, jurnalişti și alți cetățeni ai țării. Membrii acestei grupări au fost ulterior îndepărtați din funcțiile guvernamentale și urmăriți penal.

În martie 2002, Abliazov a fost arestat și încarcerat. La 18 iulie 2002, instanța l-a condamnat la 6 ani de detenție într-o colonie corecțională cu regim general.

Toate organizații internaționale pentru drepturile omului, precum Human Rights Watch sau Amnesty International, au condamnat acțiunile autorităților kazahe și l-au declarat „prizonier politic” pe Abliazov.

Departamentul de Stat al SUA a remarcat că procesul lui Abliazov a fost caracterizat de numeroase erori de procedură, bază de dovezi insuficiente și mărturii inconsecvente care au indicat o motivație politică subiacentă.

La 13 februarie 2003, Parlamentul European a emis o rezoluție specială în sprijinul lui Abliazov. În urma acesteia, fostul ministru a fost grațiat, în schimbul promisiunii de a nu se angaja în politică.

La 14 ani distanță, Abliazov anunța pe pagina sa de Facebook reînființarea mișcării Alegerea Democrată a Kazahstanului.

Închisoare pe viață pentru crimă

Reținut în 2017 pentru deținere ilegală de arme, omul de afaceri Muratkan Tokmadi a dezvăluit că în 2004 l-a ucis pe președintele Consiliului de Administrație al BTA Bank (fostă Turan Alem), Ierzhan Tatișev, la ordinul patronului Muhtar Abliazov, în timpul unei partide de vânătoare. În caz de un refuz din partea lui Tokmadi, Abliazov i-ar fi spus că-i va omorî familia.

Pentru această mărturisire, difuzată de canalul KTK, Tokmadi a scăpat ieftin: a primit un an de închisoare fără executarea pedepsei, în temeiul unei amnistii.

În schimb, Abliazov a fost condamnat – în lipsă – la închisoare pe viață, pentru organizarea crimei. Există însă mari îndoieli în legătură cu „adevărul” stabilit de justiția din Kazahstan, care e marioneta regimului.

Abliazov cumpărase banca în 1998, în cadrul unei licitații de stat, oferind prin compania sa, Astana Holding, 72 de milioane de dolari.

Abliazov este căsătorit și are 4 copii: Madina, Madiyar, Alua și Aldiyar. Soția sa, Alma Șalabaeva, a absolvit Facultatea de Matematică din cadrul Universității Kazahe Al-Farabi.

Din filmografia sa sunt de remarcat: KazMunayDiaz (2017), Bijuteriile familiei Nazarbaev (2018) și Tokaev este doar mobilier! (2019). Toate peliculele sunt ironii la adresa fostului dictator Nursultan Nazarbaev și a actualului președinte al Kazahstanului.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Rusia continuă să trimită zeci de avioane-cargo cu trupe și armament în Kazahstan, deși revolta a fost înfrântă! Acum se vorbește de anexarea țării

* Dîncu zice că PSD și PNL ar putea candida pe liste comune în 2024, precum USL în 2012! „Participăm împreună la alegeri dacă vom câștiga în cultura colaborării”

* Cum scapă de pușcărie parlamentarii corupți de la PSD Arad: Tribunalul descoperă „nereguli” în dosar la doi ani după începerea procesului! Termenul-limită era de două luni

* Irinuca arată cât de bărbătește i-a dat papucii Dragnea: Mi-a trimis un SMS și pe urmă m-a blocat

* Cîțu e mulțumit: „În Guvernul cu PSD avem mai multe funcții și poziții decât în guvernarea cu USR”

Dorințele bolnave ale actorului Mihai Mălaimare: ieșirea României „din ghearele UE”, interzicerea votului pentru românii din diaspora, naționalizarea averilor

Daniel Ghiță (deputat PSD), declarații imbecile: „Hohenzollern, familie degenerată formată din hoți, sperjuri, trădători și criminali” / „A ținut poporul român în sărăcie, nedreptate, abuzuri infinite“

* Circarii din Parlament scapă nepedepsiți. Sancțiuni simbolice pentru comportamentul deviant al aleșilor

SERIAL: „Sfârșitul Ceaușeștilor” (53) / Flancat de generali sovietici, Ilie Ceaușescu făcea guvern condus de Ion Iliescu

* Radu Paraschivescu, dezlănțuit: „Singura certitudine pe care o am este că Srdjan Djokovici este un idiot!”

- Advertisement -

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -