Acasă Cultură Oreste spune adio Realităţii TV! "Un post TV care nu mă mai...

Oreste spune adio Realităţii TV! „Un post TV care nu mă mai reprezintă de ceva vreme”

Jurnalistul Oreste Teodorescu, invitat special ani buni la emisiunea „Jocuri de putere” de la Realitatea TV, a anunţat pe pagina sa de Facebook despărţirea de postul TV condus de Cosmin Guşă. Decizia vine la doar câteva zile după ce Rareş Bogdan şi-a anunţat demisia în direct, anunţând că nu va mai reveni pe post dacă Oreste, Oana Stănciulescu şi alţi invitaţi la emisiunea lui nu vor fi lăsaţi să participe liber. Însă Oreste n-a mai aşteptat acest lucru şi şi-a anunţat despărţirea de Realitatea TV:

„Scrisoare deschisă prietenilor mei reali și virtuali, telespectatorilor Jocuri de putere și tuturor iubitorilor de adevăr, justiție și demnitate,

Ma bucura enorm reîntoarcerea lui Rares la emisiunea care-i aparține! Întotdeauna am spus ca Realitatea fără el nu poate exista, el fără ea da! Publicul sau are nevoie de o garanție a calității și onestității, de un luptător neînfricat pentru o Românie frumoasa! Îl consider pe Rares cel mai cultivat, pasionat și patriot realizator de emisiuni din întreaga media românească. Pentru mine a fost un privilegiu, o încântare și o mare onoare sa particip la dialogurile cu el și cu admirabili săi invitati!

Precizez ca nu am avut nici un contract cu Realitatea, am venit timp de cinci ani exclusiv din credință ca împreuna cu el și alături de cei mai Onești jurnaliști și analiști politici putem oferi romanilor o platforma împotriva corupției, ticalosiei, mafiei politice, pentru susținerea statului democratic, și a orientării țării noastre către valorile și principiile lumii civilizate!

Apreciez enorm, efortul, strădania și camaraderia lui Rares de a nu o pierde pe Oana și pe mine de pe lista invitaților lui! Ne leagă o puternica și autentica fraternitate! Eu am decis însă, in lumina ultimilor zile sa renunț la a mai fi prezent la Realitatea tv, un post care nu ma mai reprezintă de ceva vreme încoace! Voi fi prezent întotdeauna, fără nici o alta condiție atunci când Rares ma va solicita, oriunde in alta parte!

Am stat câteva ore sa cuget la toate detaliile poveștii care au dus la interzicerea Oanei și a mea de pe post, am tras și toate concluziile necesare: eu am un singur capital, la care am contribuit in 24 de ani de presa și anume credibilitatea și aprecierea publicului meu, pe care nu vreau sa-l dezamăgesc vreodată cu intenție! Eu sunt educat de părinții mei sa îmi păstrez onoarea cu ori ce pret!

Cu regretul despărțirii momentane de minunata audiența a emisiunii Jocuri de putere, cu o imensa Tristețe de a nu mai trai minunatele clipe alături de Rares și invitații săi, de la Realitatea, dar cu speranța ca viața ne va oferi vreodată prilejul de a ne regăsi, poate in alta parte, închei aici aceste rânduri .

Rămân același nebun liber și gata oricând, cu orice pret sa ma lupt cu Ciuma Roșie și cu soldații ei de tinichea, pana când mi-o îngădui bunul Dumnezeu!

Trăiască România frumoasa, demnă și europeană!”

Sursa: Oreste Teodorescu, Facebook

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here