Vatmanul sau şoferul BMW-ului? Beuran ori pacienta moartă? Firea sau poluarea criminală?

O ţară cuminte, din nordul continentului, uimeşte lumea prin decizii politice revoluţionare. Finlanda are, din decembrie anul trecut, cel mai tânăr prim-ministru din lume: Sanna Marin, 34 de ani, a treia femeie premier din istoria ţării.

Sigur că tinereţea nu este obligatoriu echivalentă cu valoarea. Dar este o confirmare a curajului unei naţiuni oarecum mici în raport cu „greii” Europei de a-şi asuma paşi mari pentru schimbarea în bine, într-o lume aflată în continuă metamorfoză.

Înainte de tânăra şefă de Guvern de la Helsinki, au fost alţi lideri politici care au transformat Finlanda peste noapte. Ţara scandinavă a devenit nu doar tărâmul vizitelor la Moş Crăciun, ci şi atracţie puternică pentru investitori.

Sistemul de educaţie finlandez a devenit vedetă mondială, plecând de la o schimbare radicală de viziune: copiii să nu mai fie încărcaţi cu tone de materii, de ore şi exerciţii la şcoală şi acasă, profesorii să devină mult mai creativi, iar statul să nu mai finanţeze o şcoală obositoare şi extenuantă.

Finlanda, ca şi alte ţări nordice (Suedia, Norvegia, Danemarca) a înţeles un lucru simplu: şcoala, ca şi viaţa, familia, jobul, e despre fericire, nu despre stres de la vârste fragede.

Rezultatele au apărut rapid. Societatea finlandeză a progresat enorm, în orice domeniu, pentru că nişte lideri politici au avut curajul să „schimbe paradigma”, ca să folosesc un şablon tocit, şi să facă din Educaţie combustie naţională pentru binele comun. Creativitatea, legea, bunul simţ au luat viteză.

Ce face România, şi ea ţară UE, în anul de graţie 2021? Dau la o parte actualul Guvern PNL, care a luat decizii curajoase pe termen scurt, dar nu poate face minuni; e prea mare gaura şi prea adânc dezastrul lăsat intenţionat de cei dinainte.

Dar mă refer la dezbatarea naţională, la unde merge atenţia publică, la ce discută lumea şi ce urmăresc oamenii. Iar aici e cumplit.

Repet, fără să implic răspunderea politică directă, e jale! Mă uit doar la ştirile care au făcut „trafic” în ultimele zile şi rămân mut.

Bunăoară, cine-i de vină, şoferul cu BMW care a blocat tramvaiul sau vatmanul care s-a proptit cu utilajul în limuzină?

Apoi, moare o femeie pe masa de operaţie, din cauză că un medic i-a dat foc din greşeală, şi mai mulţi respectabili doctori şi asistente fac grevă, solidari cu şeful Secţiei de Chirurgie, demis logic din funcţie până se încheie ancheta. Asta-i treaba personalului medical, să-l apere pe şef? Dar dacă, Doamne-fereşte, moare mâine şeful, moare şi spitalul? Cum de e posibil ca un grup de angajaţi ai statului, fie ei şi medici, se consideră imuni la răspundere?

Parcă ar fi vorba de Raed Arafat, care nu piere din funcţie nici dacă mor felii de Românie din vina sa, zău!

Mai vrem? Bucureştiul omoară oameni cu zile, poluarea e astronomică, dar îi pasă cuiva de asta? Primăriţa visează doar la realegere, la spectacole scumpe şi la dat bine din gură, ca şi când asta ar ţine de cald (că tot nu mai e apă caldă prin Capitală).

Nu sunt singurele nenorociri care îţi mănâncă ficaţii. Dacă aducem în discuţie batjocura din politică, din Parlament, mai ales iresponsabilitatea PSD, e nebunie totală!

România începe anul foarte prost, chiar dacă existe urgenţe majore care ar obliga pe toată lumea să lase deoparte răul, ura, spurcăciunile, manipularea şi manevrele absolut bolnave şi să-şi fixeze atenţia pe ce e de făcut, de schimbat, de reformat rapid. Pe lucrurile mari!

Sigur că toate aceste cazuri nu sunt întâmplătoare şi arată un adevăr profund, scot la suprafaţă vicii imense de educaţie, de sistem, de valori şi de societate, rămase ani la rând nevindecate. Căci o întâmplare precum conflictul dintre vatman şi şoferul de BMW nu e o excepţie, ci o dovadă mai izbitoare public a regulii „eu aplic legea mea”.

Ambii sunt vinovaţi, ca să nu lungim scandalul. Primul – şoferul cel cu maşina, care a făcut pe grozavul jignind călătorii cu transportul în comun, al doilea – vatmanul, care nu trebuia să-şi facă singur dreptate. În lumea civilizată, nu te răzbuni cum vrei tu, respecţi legea şi îi laşi pe oamenii legii să facă dreptate.

Dar acest caz, ca şi cel al femeii arse la Floreasca sau infinita listă de accidente de pe şosele (completată tragic şi de Sărbători), denotă un adevăr dureros: România nu se poate schimba în bine atâta vreme cât regulile şi educaţia nu devin literă de lege!

Societatea consumă prea multe resurse în dispute mici, mărunte, fără cap şi fără coadă, care se repetă continuu şi nu folosesc decât la debuşee emoţionale, la războiul româno-român, la întreţinerea unei atmosfere de conflict peren.

Cine poate „schimba paradigma” abordării? În primul rând, omul simplu. Masa civică, persoanele care nu se regăsesc într-o astfel de lume complet lipsită de busolă, toţi cei care văd şi nu pot să tacă. Pot face asta, dacă lasă deoparte jena, teama şi ruşinea prost înţeleasă şi „se iau la trântă” cu ceilalţi.

Ideal ar fi să existe mecanisme administrative, dar nu e cazul; ţara e prea intoxicată de boli ale trecutului, care nu permit funcţionarilor statului să fie fermi, prompţi, buni şi profesionişti.

Ca atare, dacă unii medici şi asistente au decis că e mai important doctorul Beuran decât onoarea spitalului şi răspunderea pentru moartea unei femei nevinovate, cine îi împiedică pe alţi medici şi asistene să li se opună respectivilor?

Multiplicat, aşa trebuie procedat la scară naţională. Cei care înţeleg că „nu mai merge şi-aşa” trebuie să acţioneze împotriva celor care spun „noi suntem legea”.

Din cauză că, în Bucureşti, cu puţin excepţii (Nicuşor Dan e una, plus câţiva consilieri USR şi PNL), rezistenţa civică faţă de administraţia Firea a fost mică, Capitala a ajuns o toxină imensă, cu un aer foarte nociv, care omoară cu zile. De ce nu s-a coagulat mai mult civism pentru probleme reale ale Bucureştiului? Şi pentru că ne pierdem multă energie cu multe nimicuri, cu ură de „ţi-o trag eu ţie”, cu aroganţe de bandustan.

N-o să ţinem pasul cu lumea, dacă nu alegem grâul de neghină. Şoferul cu BMW a ajuns să facă legea pe linia de tramvai pentru că toţi cei din jurul lui i-au permis – de la familie, vecini, prieteni, poliţişti şi până la necunoscuţi care s-au intersectat cu el – să uite de respect, de lege, de semenii care nu călătoresc în maşini pline de cai putere, ci cu transportul în comun.

Medici şi asistente stau „spate în spate” cu Beuran, nu cu pacienţii şi statul, din cauză că, pe fond, aproape nimic nu s-a schimbat în sistemul sanitar. Ba chiar sunt multe semne că s-a schimbat în rău.

Pot înţelege că „aşa e mersul”, că unii au de câştigat din reţelele baroniale din spitale, că ele chiar ajută pacienţii, dacă ai noroc să ajungi unde trebuie şi să „dai dreptul”, dar pentru numele lui Dumnezeu, cât o mai lungim aşa???

Câtă cangrenă e în interiorul statului atunci când şefii Colegiului Medicilor cer pacienţilor să se solidarizeze în apărarea lui Beuran? Dar este Beuran intangibil? E spitalul lui? Secţia lui de Chirurgie? Sau e a noastră, a statului? Şi-atunci, cum poate Colegiul Medicilor să fie atât de rudimentar, de bolnav, de rău-intenţionat şi chiar complice cu un mod de organizare care încurajează corupţia şi, iată, şi moarte?

Şi cum ieşim din astfel de mlaştină, în care răul trecutului ţine în loc evoluţia, binele comun?

Educaţia şi legea. Politicul le poate impune, dar singur nu face nimic. E nevoie de fiecare om responsabil, de curaj, de implicare, de ieşit din „bula de confort”. Trebuie ca toţi cei care vor să trăiască altfel – care să nu mai vadă cazuri precum Beuran, vatmanul şi BMW-ul, Firea şi poluarea criminală, haosul de pe şosele, hoţia din jur, nesimţirea la tot pasul – să acţioneze!

Altfel, ţări ca Finlanda se duc rachetă spre civilizaţie, în timp ce România se duce spre lumea a treia. Iar explicaţia stă masiv în citatul de mai jos.

„Pentru ca răul să triumfe e suficient ca oamenii buni să nu facă nimic”. (Edmund Burke – 1756).