vineri, aprilie 19, 2024
AcasăLumeaEuropaOperaţiunea "Opriţi-o pe Kovesi! Să nu ajungă procurorul-şef al Europei!" Fosta şefă...

Operaţiunea „Opriţi-o pe Kovesi! Să nu ajungă procurorul-şef al Europei!” Fosta şefă a DNA şi-a depus candidatura

-

Laura Codruța Kovesi și-a depus candidatura pentru postul de șef al Parchetului European, procedura de selecție fiind în plină desfășurare la nivelul Comisiei Europene, au declarat pentru G4Media.ro surse din cadrul Comisiei Europene. Înființat în 2017, Parchetul European va investiga infracțiunile care aduc prejudicii bugetului UE, cum ar fi actele de fraudă sau de corupție ori cazurile transfrontaliere de fraudă în materie de TVA de peste 10 milioane de euro. Kovesi n-a putut fi contactată până la momentul publicării acestui articol.

Pe de altă parte, în ultimele zile s-au intensificat atacurile la adresa fostei șefe DNA, sursele G4Media.ro susțin că se încearcă blocarea candidaturii lui Kovesi la șefia Parchetului European.

Informaţia este vehiculată şi de site-ul PSNews.ro, care susţine că a aflat de intenţia şefei Secţiei pentru Investigarea Magistraţilor, Adina Florea, pupila lui Tudorel Toader, de a o pune sub acuzare pe Kovesi pentru felurite bazaconii.

- Advertisement -

Florea o cercetează pe Kovesi în dosarul extrădării ciudate a șefului FNI, Nicolae Popa, adus in țara din Indonezia cu un avion privat închiriat de la Țiriac Air. O parte din banii plătiți pentru avion au provenit de la una din firmele controlate de Sebastian Ghiță. Ghiță a descris în detaliu ce înțelegere a făcut cu Kovesi în anul 2011 pentru aducerea lui Popa în țară. Mogulul media a făcut un denunț – plângere penală la sfârșitul anului trecut in care prezintă datele facturii pentru plata avionului dar și elemente inedite din “afacerea răpirii lui Popa”.

CUM VA FI ALES PROCURORUL-ŞEF AL UE

Procurorul-șef european și procurorii europeni vor fi selectați de către un comitet de selecție. Din acest motiv, Comisia a propus, la 31 iulie 2018, o decizie de punere în aplicare a Consiliului pentru numirea membrilor comitetului de selecție. Principala sarcină a comitetului de selecție va fi întocmirea unei liste restrânse de candidați pentru postul de procuror-șef european și de evaluare a calificărilor candidaților la procurorii europeni înainte de numirea acestora de către Consiliu.

Douăsprezece persoane vor face parte din acest comitet de selecție. Comitetul de selecție urmează să selecteze procurorul-șef european și procurorii europeni până la sfârșitul anului 2019.

- Advertisement -

În prezent, numai autoritățile naționale pot efectua cercetări penale și începe urmărirea penală în cazuri de fraudă care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii.

Instituția va avea sediul la Luxemburg.

După intrarea în vigoare a regulamentului de instituire a Parchetului European la 20 noiembrie 2017, au început lucrările de înființare a Parchetului. Se preconizează că, după o etapă de demarare de trei ani, Parchetul European își va putea începe activitatea la sfârșitul anului 2020, notează G4Media.

- Advertisement -

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -